La începutul lunii august, miniștrii afacerilor externe ai Egiptului și Greciei au semnat, la Cairo, un acord asupra unui plan preliminar privind granițele maritime dintre cele două state mediteraneene.

Harta care a fost pusă la dispoziția publicului la momentul anunțului arăta că acordul era, de fapt, doar parțial și fără detalii esențiale.

Deși unii au fost surprinși de rapiditatea anunțului, adevărul este că cele două state au demarat consultările din perioada regimului fostului președinte egiptean, Hosni Mubarak. Acestea au revenit în prim plan la finele anului 2014, fiind reluate și aproape finalizate la începutul anului 2018.

Ceea ce este mai surprinzător, însă, este momentul acordului, care a fost ales la câteva zile după ce Ankara a anunțat că va suspenda toate activitățile de cercetare din estul Mediteranei, ca urmare a inițiativei cancelarului german, Angela Merkel, de a calma tensiunile dintre cei doi vecini și de a găsi o cale pentru o nouă rundă de negocieri.

Acest acord inopinat dintre Grecia și Egipt este scânteia care ar putea aprinde fitilul tensiunilor și al unui eventual conflict în estul Mediteranei.

Negocierile demarate în timpul regimului Mubarak au fost complexe; foști oficiali din cadrul ministerului energiei au declarat pentru cotidianul The New Arab că autoritățile de la Cairo au solicitat insistent ca să se ajungă la un acord cuprinzător. Negocierile din timpul președintelui Abdel Fattah Al-Sisi au decurs semnificativ mai lin, deoarece în 2014 autoritățile de la Cairo au făcut concesii privind demarcarea granițelor. Cu toate acestea, la acel moment Europa exercita presiuni asupra guvernului Greciei, astfel că discuțiile au fost amânate.

Chestiunea a revenit în atenție la începutul anului 2017, discuțiile axându-se pe aceeași gamă de concesii oferite de Egipt, astfel încât să se poată demara rapid exploatările de gaze și petrol. La vremea respectiva partea elenă a tras de timp, deoarece guvernul de coaliție Syriza condus de Alexis Tsipras nu dorea să alimenteze tensiunile cu Ankara. Acestă abordare și lipsa de seriozitate din partea elenă au dispărut, odată cu venirea la putere a administrației lui Kyriakos Mitsotakis. Această schimbare a venit, însă, la momentul nepotrivit.

Guvernul elen este, în această perioadă, influențat puternic de autoritățile de la Paris. Președintele Emmanuel Macron a preluat frâiele puterii în Franța într-un moment în care Europa nu avea un lider clar, Marea Britanie părăsea nava europeană, iar cancelarul german Angela Merkel se confrunta cu diviziuni interne și cu probleme de sănătate.

La acel moment Grecia avea nevoie de sprijin european imediat, atât din punct de vedere financiar, cât și politic, în contextul creșterii rolului regional al Turciei, iar Mitsotakis, premier din iulie 2019, a apelat la Franța în Europa, la Israel în regiune și la Abu Dhabi (EAU) în lumea arabă. Poziția precară a guvernului elen a fost exploatată de Paris, astfel că a ajuns să îi controleze politica externă până la cel mai mic detaliu.

Pentru prima dată Grecia a ales tabere în conflicte din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, trimițând rachete Patriot și trupe în Arabia Saudită, oferind găzduire și acoperire diplomatică generalului Khalifa Haftar, liderul Armatei Naționale Libiene, în cadrul unei vizite organizate în cooperare cu autoritățile de la Paris.

De departe, însă, cel mai important anunț a fost cel privind demarcarea graniței maritime cu Egipt, ca parte a unui plan franco-emiratez de a pune presiune pe Turcia în conflictul libian.

În iunie, când forțe aparținând Guvernului de Uniune Națională au pătruns în Sirte, oraș situat în apropierea celei mai importante regiuni economice și geopolitice a țării, aliații lui Haftar din Paris, Abu Dhabi și Moscova au simțit cum țara începe să iasă din sfera lor de influență, ca urmare a sprijinului militar, politic și economic puternic asigurat de Turcia Guvernului de Uniune Națională. Această evoluție i-a determinat să ia măsuri.

Prima mișcare a venit din partea autorităților de la Cairo, când parlamentul egiptean a aprobat inervenția militară în Libia, sub pretextul asigurării securității naționale a Egiptului. Acțiunea a venit pe fondul presiunilor exercitate de Emiratele Arabe Unite, care au promis că guvernului egiptean, slăbit din punct de vedere financiar, îi va reveni o bucată din plăcinta libiană.

A doua mișcare a fost întreprinsă de Rusia, care s-a confruntat recent cu o creștere a tensiunilor din nordul Siriei, în special în jurul provinciei Idlib. Moscova împinge în continuare forțe aparținând regimului sirian în zona Idlib, transmițând Turciei un mesaj clar că ar putea complica și mai mult situația din nord.

Acordul de la Cairo cu privire la demarcarea graniței maritime dintre Egipt și Grecia a fost cel de-al treilea pas, ducând la creșterea tensiunilor dintre Grecia și Turcia în estul Mediteranei și intensificând presiunile externe asupra Ankarei pe mai multe fronturi.

Acordul de la Cairo din perspectivă elenă

În mass-media, partidul elen Noua Democrație aflat la guvernare a prezentat acordul ca fiind o victorie istorică, soluția unei probleme vechi de un deceniu, care consolidează harta granițelor maritime pe care Atena le-a stabilit cu Roma. Mulți oficiali eleni au confirmat că acordul va servi drept pavăză împotriva memorandumului turco-libian semnat la finele anului trecut.

De fapt, adevărul este că media elenă oficială a omis să specifice impactul negativ pe care acrodul îl are asupra Greciei, atât din punct de vedere intern, cât și extern. De exemplu, nu a arătat toată granița, ci numai o mică parte a acesteia, iar un guvern egiptean nou ar putea-o anula și reveni la aranjamentele anterioare.

În plus, planul nu include insula Kastellorizo, care stă la baza disputei cu Ankara, ridicând multe semne de întrebare asupra motivelor pentru care Atena susține cu putere să o folosească în negocierile cu Turcia, însă nu o include pe harta granițelor cu Egipt. Acest aspect poate fi considerat o înfrângere diplomatică importantă a Atenei pe plan internațional.

Întorcându-ne la bazele politicii, ordinea priorităților determină efectele negative sau pozitive ale oricărui demers. Astăzi, în condițiile în care Grecia este obosită din punct de vedere economic și politic pe fondul crizei COVID-19 și la final de sezon turistic, prioritatea trebuie să o constituie evitarea oricărui fel de tensiuni externe.

Acordul cu Cairo, însă, nu va aduce beneficii imediate Greciei și diminuează șansele țării de a demara planuri noi de investiții. Mai mult, demersul va avea efecte negative asupra încrederii dintre Atena și Berlin, putând fi perceput ca o lipsă de respect față de apelul la calm al Germaniei și caracterizat drept inutil din punct de vedere politic.

Peisajul de azi este mai periculos ca niciodată. Grecia și Turcia sunt două state membre ale NATO, ceea ce le interzice să se confrunte. Dar a te baza asta pentru a reduce orice tensiune este nerealist.

În condițiile creșterii influenței sale în regiune, Turcia se simte datoare să își protejeze prestigiul chiar dacă este obligată să intre într-un conflict cu vecinul său. De partea cealaltă, guvernul elen se simte mai încrezător decât ar trebui în faptul că aliatul său francez îl va proteja în orice conflict militar viitor.

Situația de azi din estul Mediteranei este complexă și interconectată. Posibilitatea unui conflict restrâns continuă să existe, însă numai turcii și grecii au de pierdut.

Nota Bene: Articolul a fost publicat pentru prima dată la 12 august 2020, în cotidianul The New Arab, disponibil la: https://english.alaraby.co.uk/english/indepth/2020/8/12/greece-egypt-maritime-deal-aims-to-shackle-turkeys-mediterranean-designs