Atât SUA, cât și Uniunea Europeană au conștientizat și reflectat cu ani buni în urmă, în abordările lor strategice, afirmarea Asiei ca nou „centru de greutate” al economiei și afacerilor globale. UE a început să acorde o atenție deosebită Asiei și a făcut o prioritate din intensificarea cooperării în domeniile comercial și al investițiilor cu regiunea în ansamblu și, în mod deosebit, cu actorul cel mai important din regiune - China.

Situația s-a schimbat, însă, în 2019, când China a fost decretată de către UE „rival sistemic”.

Opiniile comentatorilor și analiștilor specialiști pun aceasta pe seama:

- schimbării abrupte și profunde în relațiile dintre SUA și China după venirea la președinția Americii a lui Donald Trump și, implicit, a presiunilor exercitate de Washington asupra Bruxelles-ului și unui număr mare de capitale europene, pentru a i se alătura în ceea ce riscă să devină o confruntare economică din care toate părțile vor avea de pierdut;

- includerii de către europeni, pe agenda dialogului cu partea chineză, și a chestiunilor de ordin politic, alături de cele care țin de comerț și investiții;

- unui mix între primele două.

Aparent pe fondul presiunilor americane, europenii au început să restricționeze investițiile chinezești în sectoare cheie pentru dezvoltare, unele capitale apelând la argumente ținând de securitate, iar altele fără a oferi vreo explicație.

Această schimbare de abordare, prin care competiția economică - normală, de altfel - capătă noi valențe, atrage riscuri și cere decidenților din capitalele UE să nu scape din atenție câteva aspecte și elemente relevante.

În primul rând și extrem de important, ne referim la interdependența economică dintre Europa și Asia. Asia constituie a doua piață pentru investițiile directe care provin din UE. În sens invers, trebuie subliniat faptul că în ultimii ani China a contribuit la creșterea economică globală mai mult decât orice altă țară (cu aproape jumătate, conform estimărilor de specialitate).

În al doilea rând, avem în vedere componenta politică a schimbării de abordare și strategie a SUA în relațiile cu China. Modul în care s-a produs această schimbare arată că poate fi temporară și legată de ciclul electoral. Donald Trump a anunțat un război comercial cu China în campania electorală de acum cinci ani. Pe durata primilor patru ani de președinție s-a ajuns la o confruntare limitată și atent controlată, iar în perspectiva convenției republicane dedicată consfințirii candidaturii sale pentru un nou mandat la Casa Albă a promis (la 23.08.2020) că va fi mai dur cu China din cauza politicilor comerciale ale acesteia. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că Donald Trump personal a menținut tăcere pe durata protestelor din Hong Kong (politicile Beijingului fiind denunțate de consilieri ai președintelui american).

În concluzie, și așa cum o demonstrează și procesul de negocieri comerciale în derulare, președintele SUA urmărește în primul rând ca țara sa să exporte cât mai mult în China.

Din perspectiva UE, la cele de mai sus mai pot fi adăugate:

- faptul că Brexit aduce pe scena internațională încă un actor dornic să se afirme în competiția globală - economică și politică, anume Marea Britanie;

- depășirea crizei complexe generată de COVID-19 impune la rândul său multilateralism și cooperare internațională, nu rivalitate și, posibil, confruntare.