Nu peste multă vreme se împlinesc doi ani de la 9 decembrie 2017, când fostul premier al Irakului, Haider Abadi, anunţa, triumfător şi solemn, eliberarea întregului teritoriu naţional de prezenţa structurii terorist-jihadiste „Statul Islamic” („Daesh”, după acronimul arab) şi, în consecinţă, încheierea războiului împotriva fenomenului terorist jihadist în ţara dintre Tigru şi Eufrat.

A trebuit, însă, să mai treacă încă trei luni pentru ca, la 24 martie 2018, coaliţia multistatală condusă de Statele Unite să anunţe, la rândul său, pe un ton mai reţinut şi cu referire la frontul antiterorist islamist din Siria, „înfrângerea teritorială” a fostului şi efemerului „califat islamic” din această ţară. Anunţul a fost însoţit, însă, de avertismente oficiale că, în contradicţie cu declaraţiile festiviste, activismul şi capacitatea de rezilienţă a Daesh rămân active, impunând continuarea operaţiunilor de lichidare efectivă a influenţei, a structurilor, a canalelor de subzistenţă şi finanţare ale entităţii islamist-radicale.

De la aceste două repere cronologice şi până în momentul de faţă, „Statul Islamic din Irak şi Levant” nu a încetat să ofere, într-un ritm aproape cotidian, suficiente dovezi că această entitate continuă să existe şi să parcurgă nu numai un proces de regenerare lentă dar continuă ci şi să-şi pună în evidenţă capacitatea de adaptare la noile condiţii ale războiului clandestin. Rezultatele acestei realităţi s-au materializat şi continuă să se concretizeze în ritmul atacurilor violente, al atentatelor suicidare şi, în general, al recursului la aceeaşi panoplie de procedee, tactici şi acte care au însângerat regiunea şi lumea în scurta viaţă a fenomenului Daesh. La 16 septembrie, fundaţia „Al-Furqan”, considerată aripa mediatică a ISIS, a difuzat un nou mesaj audio al liderului „istoric” al grupării, Abu Bakr Al-Baghdadi prin care acesta averitza că „atacurile executate de gruparea teroristă vor continua şi vor ajunge, în curând, la un ritm cotidian de execuţie”. Ultimul mesaj, atribuit lui Al-Baghdadi, a fost difuzat în luna aprilie a.c., având un conţinut aproximativ similar cu cel de la 16 septembrie, fapt care i-a determinat pe analişti să considere că este vorba, mai curând, nu de o ameninţare iminentă, ci de o tentativă a „califului” Al-Baghdadi de a mobiliza noi jihadişti şi de a reafirma, că gruparea ISIS există şi se află într-o perioadă de refacere cu perspectivă imprecisă ca gruparea să mai revină vreodată la dinamica şi nocivitatea prin care s-a impus în perioada sa de apogeu. Potrivit depoziţiilor unor jihadişti Daesh aflaţi în custodia autorităţilor irakiene, Abu Bakr Al-Baghdadi se află adăpostit în zona oraşului sirian Al-Bukamal de la frontiera siriano-irakiană. Informaţii similare au fost difuzate şi de alte agenţii de presă regionale şi occidentale. Acestea, în măsura în care sunt credibile, au generat următoarea întrebare firească: „Dacă aşa stau lucrurile şi locul în care se află teroristul sunt cunoscute, cum se explică absenţa oricărei tentative de capturare a acestuia, sau de lichidare a lui? Există interesul ca Al-Baghdadi să fie lăsat în libertate pentru a fi folosit, la nevoie, în complicatul joc politico-militar care se desfăşoară, încă, în arealul dintre Eufratul sirian şi Mesopotamia irakiană? O privire de ansamblu pe harta arealului geografic siro-irakian pune în evidenţă faptul că enclave teroriste aflate în stare latentă sau sub forma aşa-numitelor „celule” active continuă să existe. În Siria, acestea sunt identificabile în partea răsăriteană a cursului sirian al Eufratului, îndeosebi în zona deşertică din jurul Palmirei, şi în proximitatea oraşului şi guvernoratului sirian Deir Az-Zor din nord-estul ţării. Pe teritoriul irakian, acestea sunt distribuite în „oaze” situate de-a lungul frontierei dintre Irak şi Siria şi pe o fâşie desfăşurată la limita sud-vestică a Kurdistanului irakian. Fâșia este delimitată de districtul Sinjar la nord-est şi de Ramadi şi vecinătatea nordică a capitalei Baghdad.

Atacurile teroriste şi operaţiunile de ripostă armată anti-teroristă, cu o frecvenţă intensă (şi cu potenţial distructiv însemnat) au ridicat, în mediile analitice, întrebarea dacă nu cumva asistăm la un proces de „reîncarnare” a grupării imamului Abu Bakr Al-Baghdadi. Sau este vorba doar de potenţialul de rezilienţă al fenomenului, sortit, însă, mai devreme sau mai târziu, să se epuizeze progresiv până la extincţia naturală?

           A devenit un truism afirmaţia că deconstrucţia teritorială şi organizatorică a Daesh nu înseamnă, cu necesitate, şi destrămarea ideologică şi doctrinară a acestei reţele. În acelaşi timp, analiza realităţilor actuale trebuie să ia în considerare multiplele şi variatele diferenţe specifice existente între Siria şi Irak. Vorbim atât din punct de vedere social, cât şi din perspectiva modului diferit în care aceste două state au evoluat pe plan intern, după înlăturarea regimului baasist al dictatorului Saddam Hussein în Irak, în 2003, şi după declanşarea, în 2011, a „primăverii arabe” şi a războiului civil, în spaţiul sirian.

1. Irak: Între voinţă şi realităţi

„Iradat Al-Nasr” – voinţa de a învinge, a fost numele de cod al unei ample ofensive declaşată la 7 iulie a.c. de către aramata şi forţele irakiene de securitate împotriva mozaicului de bastioane enclavizate ale Daesh. La un an după ce ex-premierul Heidar Abbadi proclamase victoria şi înfrângerea Daesh, planificarea şi declanşarea acestei operaţiuni este, prin ea însăşi un argument peremptoriu în favoarea analizelor care susţin ideea că lupta împotriva islamismului iraţional este departe de a se fi încheiat. Frontul pe care s-a desfăşurat ofensiva a avut o geografie care se întindea de la frontiera vestică a Irakului cu Siria şi, spre răsărit, către districtul Ninive, cu capitala la Mosul; adică un „Sahel” geografic străbătând Irakul de la Vest la Est. După încheierea „oficială” a războiului împortiva Daesh, regiunea în discuţie rămâne principalul „banthustan” jihadist-terorist în care celulele rezultate din fostul „califat” îşi planifică şi işi lansează atacurile executate în celelalte districte irakiene. Pe fondul epuizării şi al uzurii provocate de trei ani de război armatei şi forţelor de securitate ale Irakului, Statul Islamic a reuşit să exploateze rapid retragerea din aceste regiuni a combatanţilor kurzi din formaţiunile Peshmerga pentru a-şi consolida prezenţa şi a-şi reface structurile organizatorice. În zonele petroliere din arealul Kirkuk-Mosul, armata naţională irakiană este preocupată cu prioritate, de protecţia şi menţinerea în funcţiune a câmpurilor petroliere, a instalaţiilor de rafinare şi transport al petrolului şi al derivatelor de hidrocarburi. Se poate spune că lupta anti-teroristă a statului irakian are, predominant, un caracter reactiv, de răspuns la operaţiunile Daesh şi mai puţin unul preventiv, de identificare şi eliminare a insulelor de terorism islamist de pe teritoriul naţional, ale căror amplasări teritoriale sunt, de altfel, cunoscute de către planificatorii şi strategii irakieni.

O asemenea situaţie facilitează combatanţilor jihadişti desfăşurarea unui război de gherilă favorizat atât de mediul natural muntos sau deşertic, cât şi de susţinerea unor segemnte tribale ale societății irakiene, dezamăgite şi nemulţumite de incapacitatea guvernului din Bagdad de a le oferi avantajele promise şi binefacerile de după „victoria” impotriva fostului stat islamic. A reţinut atenţia şi faptul că, în unul din ultimele mesaje atribuite „califului” Abu Bakr Al-Baghdadi, la începutul lunii mai, acesta declara, ritos, că „războiul Islamului şi al credicioşilor musulmani împotriva cruciaţilor şi a aliaţilor lor va fi lungă. Lupta pe care o ducem astăzi este, temporar, una de uzură pentru şubrezirea inamicilor noştri care vor trebui să înţeleagă că jihadul va continua până la sfârşitul timpurilor”.

 2. Siria: Un „califat” eliminat dar...activ

 În luna martie a.c, a căzut ultimul bastion deţinut de Daesh în Siria, în orăşelul Baghouz, de la frontiera estică dintre Siria şi Irak. Mai multe zeci de mii de combatanţi islamişti – musulmani nativi şi occidentali convertiţi la ideologia jihadului – precum şi un important număr de membri ai familiilor acestora, femei şi copii, au fost capturaţi de forţele alianţei arabo-kurde sau au fost reţinuţi şi plasaţi în tabere de detenţie sau penitenciare organizate ad-hoc. Pe teritoriul sirian funcţionează, în prezent, patru principale asemenea centre, amplasate în nordul ţării, respectiv campusul Ain Issa din nordul orașului Raqqa, campusul Al-Hol, în vecinătatea estică a oraşului Hasaka şi închisorile Roj şi Derek din extremitatea nord-estică a teritoriului sirian, nu departe de frontiera irakiană. În acestea sunt deţinute, în condiţii mai mult decât precare, cca. 70.000 de persoane. Atât forţele coaliţiei, minoritarii kurzi cât şi surse guvernamentale accentuează realitatea că, departe de a diminua fantatismul celor aflaţi în custodie penitenciară, aceste aglomeraţii constituie centre foarte active de proliferare a radicalismului şi fanatismului. În perspectiva plauzibilă a eliberării lor, prizonierii reprezintă un focar de ameninţări serioase şi, mai ales, un rezervor pentru refacerea potenţialului uman al grupării terorist-jihadiste. În ceea ce priveşte combatanţii „statului islamic” care nu au fost capturaţi, aceştia s-au organizat, ca şi comilitonii lor din Irak, în celule aflate în conservare, dar active cât priveşte capacitatea de executare a unor atacuri (amplasarea unor dispozitive explozive improvizate, îndeosebi pe arterele de circulaţie rutieră utilizate de forţele kurde şi ale alianţei internaţionale, organizarea de ambuscade, folosirea maşinilor capcană, atacuri letale inclusiv în scopuri de jaf etc).

Este, se poate spune, o perioadă în care activismul terorist jihadist, atât în Siria, cât şi în Irak are drept obiectiv fundamental verificarea şi menţinerea capacităţilor de supravieţuire, în perspectiva unei reveniri progresive pe două fronturi – cel sirian şi irakian. Există, însă prea puţine perspective de a reuşi ca, în plan social, economic, instituţional, confesional şi politic, să se elimine cauzele profunde care au făcut posibilă apariţia, proliferarea şi implementarea militantismului terorist-jihadist islamic.

Între „voinţa de a învinge” şi obţinerea victoriei certe şi definitive, drumul este încă lung și imprevizibil.

NOTĂ: Articolul a fost scris înainte de uciderea de către forţele speciale ale SUA a liderului Daesh, Abu Bakr al-Baghdadi