Anna Borshchevskaya, membru al Washington Institute, a împărtășit din opiniile sale privind criza în derulare din Belarus, în cadrul interviului acordat revistei Pulsul Geostrategic.

Pulsul Geostrategic: În ce măsură putem vorbi despre o „revoluție colorată” în Belarus, având în vedere nemulțumirile profunde ale Moscovei față de Lukașenko pe fondul rezistenței acestuia la o apropiere mai mare de Rusia a țării sale și încercării Moscovei de a-l disciplina pe liderul rebel în contextul alegerilor prezidențiale din august?

Anna Borshchevskaya: Situația din Belarus nu este similară cu aceea din Ucraina și poate nici măcar cu aceea din Armenia, deși aș putea spune că se apropie mai mult de ceea ce s-a întâmplat în Armenia decât în Ucraina. În Ucraina, spre exemplu, protestatarii au adus pe Maidan steagurile UE, iar protestul a fost organizat ca urmare a faptului că liderii ucraineni au îndepărtat țara de la calea integrării în Uniunea Europeană. În Armenia poporul se săturase de guvernul corupt, iar în Belarus oamenii protestează împotriva tiraniei acestuia. Belarus este mai puțin liberă chiar decât Rusia, din cauza lui Lukașenko.

Elementul comun al tuturor revoluțiilor colorate – aplicabil și în cazul Belarusului – este că acestea au fost proteste populare ale cetățenilor care și-au dorit o schimbare în sistemul de guvernare, dintr-un motiv sau altul. Se cunoaște faptul că Putin a fost foarte supărat pe Lukașenko pentru că s-a opus integrării cu Rusia, însă nimeni nu s-a așteptat ca cetățenii să se ridice și să protesteze într-o asemenea măsură. Această acțiune demonstrează cât de sătui erau cetățenii Belarusului de Lukașenko și că tirania și opresiunea nu conferă niciodată stabilitate.

Care sunt interesele Rusiei în Belarus și în regiune? Își dorește Vladimir Putin ca Belarus să fie vulnerabilă, instabilă și fără credibilitate pe plan internațional?

Putin își dorește ca Belarus să fie parte integrantă a Rusiei, să fie dependentă de Rusia; nu contează cine se află la guvernare, își dorește Belarusul cu sau fără Lukașenko. Aceasta este abordarea clasică a vechiului Kremlin cu privire la regiune – integrarea țărilor în „Imperiul Rus” sau marginalizarea acestora și menținerea lor slabe și destabilizate. Kremlinul se simte în siguranță când ceilalți din jurul său nu sunt.

Cum vedeți reacția internațională cu privire la criza din Belarus? Găsiți că sunt oportune noile sancțiuni internaționale la adresa acesteia?

A fost limitată. Pentru mai multă precizie, au fost condamnări verbale, însă mai ales la început și din partea unor state de mici dimensiuni, precum cele din regiunea Mării Baltice, care par că au făcut cel mai mult pentru poporul belarus. Desigur, se vorbește și despre sancțiuni, însă reacția ar fi trebuit să fie mai tranșantă și să se fi axat pe impunerea unor costuri reale asupra Rusiei.

Cât de mult depinde Belarus de Federația Rusă? Cât de mult a pătruns Rusia în interiorul regimului politic de la Minsk?

Belarus este unul dintre cei mai apropiați aliați militari ai Rusiei, din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, iar Moscova are legături foarte puternice la Minsk; Belarus este extrem de dependentă de Rusia din punct de vedere economic, inclusiv pe plan energetic; Moscova folosește subvențiile în materie de resurse energetice drept un instrument de control și dependență. În plus, aproape jumătate din bunurile produse în Belarus sunt exportate în Rusia, aceasta fiind principalul partener de import și, chiar mai mult, deține aproape jumătate din datoria națională a Belarusului, deci este cel mai important creditor al acesteia. Însă, cu un  alt guvern, Belarus s-ar putea îndrepta către o cooperare mai strânsă cu UE și integrare cu Europa, ceea ce ar reprezenta un scenariu de coșmar pentru Kremlin.

Înâlnirea recentă a lui Lukașenko cu Putin și împrumutul rusesc pentru Belarus anunțat ulterior ar putea fi interpretate drept un pas pe drumul unei integrări mai profunde sub egida „statului uniune” Rusia-Belarus?

Aceasta reprezintă un semn clar că Putin clar dorește să controleze Belarusul; este, totodată, un semn că o intervenție militară este ultima soluție și ar prefera să se folosească de alte mijloace, nu numai pentru că aceasta [intervenția militară n.r.] ar fi mai costisitoare, ci și pentru că, cel mai probabil nu va fi foarte populară pe plan intern. De ani de zile este evident faptul că poporul rus s-a săturat de intervenții militare.

Întrevedeți schimbări majore care să ducă la o tranziție către democrație în Belarus? Ce ar putea și trebui să facă Occidentul pentru a veni în sprijinul societății civile din Belarus?

Este dificil de apreciat, însă Occidentul ar trebui să sprijine mai mult aspirațiile democratice ale cetățenilor R. Belarus și ar trebui să facă Rusia să înțeleagă că va fi supusă la sancțiuni reale, în cazul în care încearcă să integreze Belarusul în Federația Rusă. Oprirea construcției gazoductului Nord Stream 2 ar fi un astfel de mesaj.