Analistul în relații internaționale Răzvan Munteanu, doctor în Științe Politice și președintele think-tankului Chamber of Excellence in International Affairs (CEIA), a împărtășit din opiniile sale privind criza în derulare din Belarus, în cadrul interviului acordat revistei Pulsul Geostrategic.

Pulsul Geostrategic: Cum credeți că pot evolua protestele din Belarus? Este posibil ca Lukașenko să piardă sprijinul unor sectoare sociale importante, precum sindicatele, poliția sau armata?

Răzvan Munteanu: Primul lucru pe care trebuie să îl înţelegem este că evenimentele din Belarus nu au o miză geopolitică, aşa cum a fost, spre exemplu, în Ucraina. Manifestaţiile nu au loc împotriva Rusiei sau a lui Vladimir Putin şi nicidecum nu se marşează pe un discurs de integrare europeană. Protestele sunt anti-Lukaşenko și au fost generate de evoluţiile sociale şi economice din ultimul deceniu. Ele nu sunt nici unice, în istoria recentă a acesti ţări. În 2006, 2008 şi 2010 Belarus a cunoscut manifestaţii de stradă, ce-i drept însă, amploarea celor din acest an reprezintă cel mai mare manifest de la destrămarea URSS.

Plecând de la această realitate, cred că cel mai bine putem evalua viitorul acestor dinamici apelând la metoda scenariilor.

Primul, şi cel mai plauzibil pe termen scurt, este scenariul unui conflict îngheţat intern. Aici, dacă îmi permiteţi o glumă, Rusia este maestră în a orchestra astfel de scenarii în scopul atingerii propriilor obiective. Donbass, Transnistria sau Osetia sunt exemple concrete. În schimb, scenariul privind Belarusul ar presupune menţinerea regimului Lukaşenko cu sprijinul Rusiei pe un fond controlat al tensiunilor interne, incluzând totodată continuarea sancţiunilor occidentale la adresa regimului de la Minsk dar şi o presiune suplimentară pentru Moscova, care ar trebui să susţină pe linia de plutire economia Belarusului.

Un alt scenariu este cel al tranziţiei lente, luându-se în calcul menţinerea lui Lukaşenko până în 2021 şi asigurarea unei reforme constituţionale urmate de noi alegeri, sub supravegherea Uniunii Europene şi a Rusiei. Un al treilea scenariu, cel al escaladării tensiunilor, este şi cel mai sumbru, presupunând intensificarea spiralei violenţelor interne. Într-un asemenea context, vom asista cu siguranţă la o intervenţie rusă pentru susţinerea actualului preşedinte, din raţionamente geopolitice pe care le vom detalia pe parcurs.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca Lukaşenko să piardă sprijinul unor sectoare sensibile precum armata şi sistemul de intelligence, răspunsul este complex. Simplificându-l însă, putem considera că atât timp cât regimul va fi stabil, armata şi KGB-ul îi vor rămâne alături, iar până în acest moment Lukaşenko a demonstrat că a controlat foarte bine sistemul de securitate. Cu toate acestea, Moscova rămâne principalul actor care poate influenţa traiectoria evenimentelor din Belarus, în special prin legăturile sale cu întregul leadership din această ţară, inclusiv cel structurilor de securitate, care este mult mai legat de Rusia decât de orice alt stat din această lume.

Un proces de reformă constituțională condus de actuala putere ar putea fi considerat acceptabil de protestatari?

Este un scenariu, dar legitimitatea regimului Lukaşenko ar fi dată doar dacă reforma constituţională s-ar face sub supravegherea Rusiei şi a Uniunii Europene, ceea ce este imposibil, cel puţin în momentul de faţă, pentru că Bruxelles-ul nu mai recunoaşte actualul regim. Mai mult, unele state europene precum Lituania consideră că preşedintele legitim al Belarusului este Svetlana Tikhanovskaya. Să nu uităm că la finalul lunii august Lukashenko a propus o serie de reforme, însă a respins total cerinţa opoziţiei ca Belarusul să se întoarcă la Constituţia din 1994. Din păcate pentru el, iniţiativa nu a găsit nici un sprijin în rândul manifestanţilor.

În ce situație extremă regimul de la Minsk ar putea solicita deschis o intervenție cu forțe de securitate din partea Moscovei?

Rusia nu-şi doreşte să intervină militar în Belarus, întrucât are suficiente pârghii pentru a ţine acest stat în sfera sa de influenţă. Ar recurge la un asemenea gest doar dacă ar fi ultima soluţie pe masă pentru a-şi apăra interesul strategic. Mai mult, după exerciţiile militare Zapad 2017, multe voci europene au suspectat Rusia că a staţionat trupe militare în Belarus.

Cu toate acestea, relaţia Minsk-Moscova a cunoscut numeroase momente de tensiune în ultimii ani, asta pentru că războiul hibrid al Rusiei în Ucraina, declanşat în 2014 a fost o lecţie pentru Lukaşenko, care a înţeles că trebuie să ducă o politică mult mai echilibrată în relaţia sa cu Occidentul. Să nu uităm că, după mai bine de zece ani, Statele Unite au retrimis un ambasador la Minsk, în persoana lui Julie Fisher, în timp ce Mike Pompeo a vizitat Belarusul în februarie acest an.

Mai apoi, în martie 2020, deci nu cu mult timp înainte de izbucnirea protestelor, a avut loc un eveniment pe care mulţi analişti tind a-l bagateliza: un număr de 33 de mercenari ruşi ai grupului Wagner au fost reţinuţi de către autorităţile beloruse sub acuzaţia că urmăreau destabilizarea internă a ţării.

Acum, protestele l-au determinat pe Lukaşenko să privească din nou către Kremlin, Rusia neezitând astfel să îşi exprime sprijinul cuprinzător în domeniul securităţii, ceea ce înseamnă, printre altele,  sprijin informativ dar mai ales militar.

Dacă privim acest tablou şi luăm în calcul capacitatea de proiecţie a puterii Rusiei în Belarus, nu cred că este exagerat să lucrăm cu scenariul în care chiar Moscova ar putea sta în spatele manifestaţiilor în masă, pentru că toate aceste dinamici l-a adus pe Lukaşenko mai aproape de Kremlin ca oricând.

Care sunt interesele Rusiei în Belarus și în regiune? Care sunt perspectivele Moscovei cu privire la continuarea integrării Belarus în Statul Unional?

Interesele Rusiei sunt fundamentale, într-o regiune pe care o defineşte ca “spaţiu vital”. Întreaga sa concepţie geopolitică este de a crea un spaţiu tampon care să o despartă de zona euroatlantică, spaţiu care să se afle însă sub influenţa sa directă. Din păcate pentru Rusia, modelul său politico-administrativ, de susţinere a unor regimuri corupte, clienterare, pare a da faliment. Bunăstarea produsă de NATO şi Uniunea Europeană este mult mai atractivă pentru ţările din regiune, ceea ce a determinat Ucraina să dorească să devină stat membru al Uniunii sau Georgia stat membru al Alianţei.

Dincolo de acestea, Belarus joacă un rol important şi în concepţia de politică externă rusă, prin menţinerea coeziunii în cadrul Uniunii Euroasiatice sau a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectiv.

Uniunea Statală a existat până acum în mare sa parte pe hârtie; multe dintre iniţiative nu au fost puse în practică. Cred însă, că pe termen scurt, subiectul nu se va afla pe masa discuţiei bilaterale întrucât ar putea alimenta tensiunile sociale din Belarus. Pe termen mediu şi lung sunt convins că este unul dintre cele mai importante proiecte ale lui Vladimir Putin, şi foarte probabil o nouă trambulină prin care să-şi poată creşte popularitatea, destul de scăzută acum, în rândul ruşilor.

Cum evaluați reacția internațională față de criza din Belarus? Identificați premise pentru schimbări ample, care să facă posibilă tranziția către un regim democratic?

UE a reacţionat în nota poziţionării sale clasice, crescând presiunea politică şi economică asupra lui Lukashenko, dar aruncându-l în totalitate în curtea Kremlinului.

Nu cred că actualul lider de la Minsk va accepta o tranziţie paşnică, dar ar putea rămâne fără posibilitate decizională în contextul unei înţelegeri UE-Rusia.

Totuşi, opoziţia reprezintă o alternativă fragilă, oricât de dur ar suna această afirmaţie, atât ca urmare a lipsei de experienţă politică cât şi din cauza faptului că membrii acesteia se află în marea lor parte în afara ţării.

Svetlana Tikhanovskaya a fost subestimată de regimul Lukaşenko şi nu cred că a fost percepută ca o rivală cu şanse reale din cauza unor calcule strategice greşite, precum, probabil vârsta – să nu uităm că are doar 37 de ani, ceea ce nu-i conferă totuşi o maturizare politică pentru funcţia vizată – dar şi din considerente conservatoare, fiind femeie. În sens contrar, Tikhanovskaya ar fi avut soarta altor personalităţi înscrise în cursa electorală, aşa cum este cazul lui Victor Babariko, Valery Tzipkalo sau Nikolai Statkevich, care fie au fost arestaţi fie s-au găsit suficiente pretexte pentru a fi eliminaţi din cursa electorală. Însăşi Tikhanovskaya a devenit candidat în locul soţului său, care a fost arestat.

O altă greşeală strategică făcută de regim a constat în anunţarea rezultatelor finale, în care Lukaşenko obţinuse peste 80% din voturile electoratului. Doar orgoliul său dublat de beţia puterii l-au făcut să creadă că un asemenea rezultat nu va imflama opinia publică.

Din această perspectivă, în scenariul schimbării regimului politic la Minsk, cu siguranţă acesta va fi mult mai asertiv şi pragmatic în relaţia cu Uniunea Europeană, dar partenerul său strategic va rămâne Rusia.

Care au fost principalele fake news-uri care au întreținut propaganda rusă în regiune? În ce măsură aceste narative au reușit să manipuleze opinia publică din spaţiul belorus?

Spaţiul media din Belarus este dominat de către propaganda rusă. Spre exemplu, peste 50% din producţiile media de prime-time din Belarus sunt realizate în Rusia. Acest lucru, dincolo de legăturile istorice şi culturale, contribuie la fundamentarea unei coeziuni sociale destul de puternice între cetăţenii celor două state. Este ceea ce noi, din păcate, nu prea am reuşit să realizăm în relaţia cu Republica Moldova.

Întorcându-ne la subiectul nostru, propaganda rusă caută un inamic extern şi acesta este fie NATO, fie UE, fie SUA, promovând o serie de narative care pentru noi sunt cel puţin fanteziste. Printre acestea amintesc faptul că NATO doreşte să atace Belarus pe modelul fostei Iugoslavia şi doar armata rusă împiedică acest lucru; Polonia vrea să anexeze Belarus şi să refacă Imperiul Polon; Occidentul vrea să destabilizeze Belarus șamd.

Aceste teme nu sunt create recent, ba din contră sunt distribuite sub o formă sau alta şi în statele NATO din jurul Belarus. Spre exemplu, în data de 26 octombrie 2019, site-ul web al publicaţiei lituaniene Kas Vyksta a fost atacat, fiind postat un articol cu titlul: “NATO plănuieşte să atace Belarus”.

Impactul propagandei ruse este enorm în acest spaţiu, deşi se manifestă diferit în funcţie de vârste şi nivel de educaţie, însă contribuie în mod cert la alegerea geopolitică a societăţii din Belarus.