Comparabil cu alte regiuni ale lumii, pandemia generată de noul coronavirus (COVID-19) a fost întâmpinată cu teamă și nepregătire în Europa Centrală și de Est. Cooperarea inter-statală în stadiile incipiente ale crizei fusese absentă, pentru că nu existau canale adecvate care să faciliteze comunicarea eficientă în situații de crize sanitare, dar și din cauza unor cerințe de discreție ale guvernelor implicate (în special ale Beijingului, unde gestionarea s-a considerat a fi mai eficientă în acest mod). De aceea, discursul regional generat de pandemie a rămas modelat de mass-media, care s-a bazat pe presupuneri și anticipări, în încercarea de a furniza informații valabile cât mai mult posibil. Pe lângă această constatare, însăși lipsa unei baze științifice robuste în ceea ce privește coronavirusul a îngreunat recepția de către public a veștilor privind primele cazuri din regiune.

Ca regulă generală, țările din Europa Centrală și de Est au propus soluții bazate predominant pe politici unilaterale în momentul debutului pandemiei; statele au încercat să gestioneze în mod unilateral criza sanitară, fiind mai ales în situația de a fi presate de varii segmente ale societăților lor și de necesitatea de a proteja și oferi securitate cetățenilor. De exemplu, Ungaria a înțeles ca măsurile de contracarare a virusului, în momentul de debut al COVID-19, să fie bazate pe o înțelegere tradițională a conceptului de securitate. Mai exact, Guvernul de la Budapesta a propus soluții ce au fost construite pe o înțelegere amplificată de realismul clasic în care structura internă a puterii reflectă o distribuție hegemonică (nepermițând cetățenilor străini să intre în Ungaria nici măcar pentru scopuri tranzitorii numai după intervenții diplomatice). În contrast cu Ungaria, Estonia a reușit să producă soluții bazate pe o serie de principii ce privesc securitatea ca pe o structură de putere internă mai simetrică și care prezintă un grad mai ridicat de interdependență (închiderea insulelor Hiiumaa, Saaremaa, Muhu, Vormsi, Kihnu și Ruhnu din vestul Estoniei).

În ultimele etape de debut ale pandemiei, guvernele central-est europene au luat măsuri mai serioase, iar cooperarea chino-europeană a devenit nu doar „reciprocă”, ci și mai eficientă în măsura în care schimburile comerciale cu/de materiale medicale au devansat volumul materialelor medicale umanitare, după cum susține John Seaman [1]. De aceea, acest articol își propune să analizeze succint impactul pandemiei generate de coronavirus la nivelul cooperării politico-diplomatice dintre China și țările Europei Centrale și de Est, mai ales din perspectiva platformei „17+1”. De aceea, se urmărește în mod activ trasarea unor comparații de ordin general între țările din regiune și modurile de combatere a coronavirusului adoptate de către guvernele acestora în etapa de debut a pandemiei. Abordarea propusă - de la general spre particular și viceversa - poate oferi o perspectivă de ansamblu asupra combaterii COVID-19 concretă, sustenabilă și foarte apropiată de adevăr, având în vedere determinanții spațio-temporali propuși.

 Platforma „17+1” a Chinei în reflectorul coronavirusului

Platforma „17+1” a Chinei - organizată sub forma unui mecanism ori format, este un model de cooperare între 17 state din Europa Centrală și de Est (atât state membre ale Uniunii Europene, cât și state cu perspective de aderare), respectiv China („+1”) - a avut un rol determinant în debutul crizei la nivel regional. Astfel, China a reușit, chiar de la începutul pandemiei, să organizeze o teleconferință cu 17 țări (la care a participat și Malta „în mod interesant”, după cum observă John Seaman), cu scopul de a schimba o serie de „informații... legate de aspectele medicale și științifice ale combaterii virusului” [1]. Și, într-adevăr, din punctul de vedere al Chinei, întâlnirea a avut un rezultat categoric: Guvernele țărilor central-est europene au remarcat că abordarea chineză de combatere a coronavirusului este un „standard de aur” declarat. Din acest motiv, este important a preciza faptul că cele mai mari avantaje ale cooperării chino-europene s-au concretizat prin intermediul modelelor bilaterale, nu și prin cel al modelului multilateral. Ori, platforma „17+1” a Chinei nu poate fi considerată în sine un model bun de cooperare multilaterală în demersurile de combatere a virsului, având în vedere următoarele argumente.

În primul rând, reacțiile statelor la debutul pandemiei au fost foarte diferite, la fel și modurile de implementare a soluțiilor necesare combaterii răspândirii virusului. În acest fel, în contrast cu tradițiile de similitudine ale regiunii, guvernele țărilor din Europa Centrală și de Est au propus soluții ce prezentau câteva particularități, incluzând aici și vectori de politică externă, cum ar fi expunerea deteriorării relațiilor chino-americane în România [1]. Acest fapt este strâns legat de noțiunile de alianță transatlantică existente în Europa și de poziționarea geopolitică a alianței în contextul Europei Centrale și de Est. Inter-subiectivitatea acestui prim punct „a alimentat discordia politică internă în unele țări [în ceea ce privește China], evidențiind în același timp diviziune[a] în Europa”, Cehia fiind „ilustrativă” de asemenea în acest sens [1]. Mai mult, practica inegală a diplomației chineze și „diversitatea” diplomației proactive [1] au contribuit la modificarea sferei de cooperare și a scopului acestei cooperări la debutul pandemiei, în special din perspectiva mesajelor transmise în spațiul public. Evident, o parte dintre acești vectori externi au fost inevitabil independenți de soluțiile particulare propuse de guvernele statelor central-est europene, astfel încât dinamica geopolitică generată de criza sanitară a evoluat în paralel cu implementarea soluțiilor de combatere a răspândirii virusului.

Fig. 1. Platforma „17+1” a Chinei în Europa Centrală și de Est

Sursa: https://beltandroad.ventures/beltandroadblog/2017/12/18/is-china-taking-over-central-and-eastern-europe-fact-check

În al doilea rând, platforma „17+1” a reprezentat un motiv de discordie politică anterior pandemiei de coronavirus. Drept urmare, această criză sanitară globală a pus în pericol platforma însăși și perspectivele sale de cooperare ulterioare, deoarece a existat o singură componentă „livrabilă” îmbunătățită care afișa un „tratament preferențial pentru regiunea Europei Centrale și de Est”, așa cum crede Una Bērziņa-Čerenkova [3] - o chestiune pe care Uniunea Europeană încearcă să o schimbe, pentru a influența modul chinez de abordare, adică de la cooperare micro-regională la cooperare macro-regională. Această poziție poate fi explicată prin angrenarea unor concepții specifice europene privind normele și tiparele politice create de norme. În fine, în anul 2012, când au fost pus bazele platformei „17+1”, China a luat în calcul fosta sferă de influență a Rusiei (Belarus, Republica Moldova, Ucraina sau, de altfel, regiunea Caucazului) fără ezitare. Prin urmare, Uniunea Europeană este conștientă de viziunea geostrategică chineză și insistă asupra faptului că o abordare unificată în ceea ce privește continentul european va fi mai benefică pentru ambele părți. În plus, argumentul Chinei potrivit căruia „17+1” cuprinde aspecte ale cooperării tradiționale dintre China și Europa Centrală și de Est a devenit invalid odată cu aderarea Greciei în 2019, atunci când platforma s-a extins.

În cele din urmă, dezbaterile referitoare la transparența Chinei, la Organizația Mondială a Sănătății, precum și deteriorarea relațiilor dintre Statele Unite ale Americii și China au provocat îngrijorări continue și în Europa Centrală și de Est. De exemplu, evaluarea publică extrem de pozitivă a Serbiei față de ajutorul oferit de către China a ridicat o mulțime de suspiciuni în ceea ce privește amploarea reală a diplomației chineze, fiind un moment inițial în care suspiciunile privind motivațiile reale ale Chinei din/în regiune sunt supuse unui test de transparență și moralitate în spațiul Europei Centrale și de Est. Problemele legate de transparență au fost ridicate în mod congruent în România [4] sau Slovacia [5], iar o serie de aspecte geopolitice de dinaintea pandemiei sunt acum în prim-planul agendelor politice, devenind strâns legate de concepția și înțelegerea mijloacelor de operare ale Chinei de la începutul pandemiei de COVID-19. Două exemplificări puternice în acest sens sunt reprezentate de proiectele de infrastructură din Muntenegru [6] sau de clasificarea detaliilor legate de calea ferată dintre Belgrad și Budapesta de către Ungaria [7], ambele alimentând suspiciunile inițiate prin exemplul Serbiei. Cu toate acestea, în acest set corelat de interogații, este important de remarcat poziția echilibrată a Poloniei cu privire la aceste aspecte de ordin geopolitic, în special în ceea ce privește deteriorarea relațiilor dintre Statele Unite și China expusă la Varșovia [8].

Așadar, platforma „17+1” a Chinei mai degrabă a îngreunat eforturile chino-europene generale de combatere a virusului dintr-o perspectivă comună, multilaterală, favorizând cooperările de tip bilateral - care au dat rezultate mult mai palpabile în etapa de debut a pandemiei. În această ordine de idei, trebuie precizat că obișnuita abordare bilaterală a Chinei în contextul politicilor Uniunii Europene nu este o noutate pentru diplomația chineză și cea europeană, ci un mod de a avansa agendele multilaterale extinse. Desigur, dezbaterea privind înțelegerea conceptelor ce gravitează în jurul diplomației bilaterale și a diplomației multilaterale chineze sunt bine cunoscute de către sinologi, fiindcă aceștia sunt familiarizați cu acele contexte istorice, politice și filosofice care dau sens atitudinii chineze în/din sistemul de relații internaționale, mai ales în noua ordine mondială. Această perspectivă poate fi înțeleasă printr-o studiere sistematică a trecutului chinez. Ori, rolul studierii și analizării politicilor de investiții, de pildă, precum și a altor aspecte de nișă, tehnico-programate, le revine pekinologiștilor. Astfel, cooperarea sub auspiciile extinse ale platformei „17+1” a dat roade, însă doar în cazul acelor țări care și-au asumat o cooperare mult mai de nișă cu China, punctuală și concretă, fără determinanți generali.

În loc de concluzie...

Reacțiile venite din partea țărilor Europei Centrale și de Est la debutul pandemiei de COVID-19, cu toate că au fost similare, rămân diferite la nivel național. Cu alte cuvinte, geopolitica a jucat un rol major în conturarea percepțiilor și reacțiilor, după cum demonstrează formele de cooperate subsumate platformei „17+1” și a deteriorării relațiilor chino-americane. Prin urmare, procesul de modelare a acestor percepții și reacții limitează așteptările fiecărei țări în ceea ce privește procesele politice și rezultatul sau - mai restrâns - proporția daunelor cauzate de pandemie. Acest proces este amplificat în țările din Europa Centrală și de Est prin variabile, o astfel de particularitate fiind apartenența unei țări la Uniunea Europeană sau perspectiva de aderare a unei țări la Uniunea Europenă. Ulterior debutului pandemic înregistrat la începutul lunii martie 2020, cooperarea chino-europeană și asistența reciprocă au crescut în intensitate și a devenit mult mai echilibrată, reciprocă și de substanță. De aceea, se poate considera că noua intensitate ce s-a conturat în lunile de după debut ar putea deschide un nou capitol pentru relațiile dintre Uniunea Europeană și China. După caz, această analiză oferă o perspectivă diferită în comparație cu acele analize care descriu răspunsurile, reacțiile individuale ale țărilor din Europa Centrală și de Est față de criza generată de pandemie. În consecință, este important să se (re)evalueze factorii pandemici care aparțin rezoluțiilor și care oferă sens dinamicii de cooperare, mai degrabă decât evaluarea structurilor interne de putere sau a modificărilor domeniului și scopului dinamicii geopolitice. Dintr-o perspectivă mai amplă a relațiilor chino-europene, criza sanitară a reușit să aducă în prim-plan necesitarea diminăurii ponderii platformei „17+1” în cooperarea dintre Uniunea Europeană și China.

În orice caz, implicațiile post-pandemie par a fi mai des dezbătute acum decât însăși pandemia, datorită saturației cauzate în ultimele luni, mai ales în perspectiva definitivării unor vaccinuri corespunzătoare și sigure pentru colectivitățile umane. Din acest punct de vedere, este important de evidențiat și tendința optimistă de relansare economică la nivelul Uniunii Europene, pandemia generată de COVID-19 reprezentând un moment istoric de regândire a modului de viață. Deși anumite problematici curente și recurente de ordin geopolitic privind China rămân, în continuare, pe agenda Uniunii Europene, este important a remarca faptul că Europa, per ansamblu, „nu dorește” o angajare „într-o luptă geopolitică” [2] cu marele gigant asiatic, ambele părți fiind reciproc dependente din multe puncte de vedere.

De asemenea, este de remarcat faptul că modelul chinez de combatere a virusului și-a demonstrat eficiența (prin carantinare totală, testări în masă ș.a.), însă nevoia de adaptare contextulă condiționează explorarea acestui model în Europa. Totuși, Slovacia pare a se fi apropiat cel mai mult de acest model în Europa Centrală și de Est, având în vedere campania de testare în masă pe care guvernul de la Bratislava a inițiat-o. Prin urmare, coronavirusul a evidențiat - încă de la debut - mai degrabă abordări diferite nu doar dintr-o perspectivă intrisecă, ci și extrinsecă în regiunea Europei Centrale și de Est.

Despre autor

Radu Sava este doctorand în istorie la Universitatea din București. S-a format ca sinolog la Universitatea din Tsinghua, în calitate de bursier al statului român. Domeniile sale de interes sunt istoria și relațiile româno-chineze, politica externă a Uniunii Europene și diplomația chineză. Contact: radussava@gmail.com

Referințe

1. John Seaman. Introduction: China as Partner, Competitor and Rival amid COVID-19. French Institute of International Relations. s.l.: European Think-Tank Network on China, 2020. pp. 5-10.
2. Richard Q. Turcsányi. Poll: The EU Has Solid Common Ground when It Comes to China. The Diplomat. 16 noiembrie 2020. [https://thediplomat.com/2020/11/poll-the-eu-has-solid-common-ground-when-it-comes-to-china/?fbclid=IwAR2ca3MWgt7ZXPuu5gllCahTMb0m bkgslN1lJ2a7JsSWlhEHQN0wDtT05SA].
3. Una Bērziņa-Čerenkova. Latvia: Mask Diplomacy in Minor Key. Latvian Institute of International Affairs. s.l.: European Think-Tank Network on China, 2020. pp. 40-42.
4. Iulia-Monica Oehler-Șincai. Romania: China's Actions amid COVID-19 Generate Contradictory Opinions. Institute for World Economy, Romanian Academy. s.l.: European Think-Tank Network on China, 2020. pp. 57-59.
5. Richard Q Turcsányi și Matej Šimalčík. Slovakia: Changing Views of China during the COVID-19 Pandemic. Central European Institute of Asian Studies. s.l.: European Think-Tank Network on China, 2020. pp. 60-62.
6. Do Beograda i dalje: Kina izvozi svoj model upravljanja koronavirusom [To Belgrade and beyond: China Exports Its Coronavirus Management Model] [Online] April 13, 2020. [November 17, 2020]
7. Tamas Matura. Hungary: Business as Usual with China amid COVID-19. Corvinus University of Budapest. s.l.: European Think-Tank Network on China, 2020. pp. 32-34.
8. Justyna Szczudlik. Poland: Mutual 'Charm Offensive' with China amid COVID-19. Polish Institute of International Affairs. s.l.: European Think-Tank Network on China, 2020. pp. 51-53.