În fiecare an, după căderea regimului comunist, la 1 decembrie, românii își sărbătoresc Ziua Națională. În data de 1 decembrie 1918, la încheierea Primului Război Mondial, românii din Transilvania - reprezentând majoritatea absolută a populației din această provincie - au decis unirea cu România, desăvârșind, astfel, Marea Unire. Mai devreme, la 27 martie, respectiv 15 noiembrie 1918, Adunările Naționale din Basarabia și Bucovina - provincii românești atât din punct de vedere etnic, cât și istoric - deciseseră, de asemenea, unirea cu România. Anterior, la 11 februarie, Președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, proclamase principiul autodeterminării popoarelor: „Aspirațiile naționale trebuie respectate; de acum înainte, oamenii nu mai pot fi dominați și guvernați decât cu consimțământul lor”. 

17 milioane de oameni - militari și civili - și-au pierdut viața în Primul Război Mondial, între 28 iulie 1914 și 11 noiembrie 1918. Deși România își declarase inițial neutralitatea, în primăvara anului 1916 Franța și Marea Britanie au solicitat insistent Bucureștiului intrarea în război, pentru a reduce presiunea uriașă exercitată de Germania pe frontul de Vest. 

Bazându-se pe promisiunile Puterilor Aliate că vor lansa o ofensivă în Grecia, România a intervenit în Primul Război Mondial și, în august 1916, armata română a pătruns în Transilvania, unde soldații săi au fost primiți ca eliberatori. Confruntați cu înaintarea rapidă a trupelor române, Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei le-a spus colaboratorilor: „Războiul este pierdut”, iar Feldmareşalul Von Hindenburg nota: „Este cert că, niciodată până acum, o țară relativ mică, precum România, nu a avut un rol atât de important și, într-adevăr, atât de decisiv în istoria lumii, într-un moment atât de favorabil pentru ea. Judecând după situația militară, este de așteptat ca România să avanseze unde dorește, pentru a decide soarta războiului mondial ... "

Dar Aliații nu au lansat ofensiva promisă în Grecia, iar Înaltul Comandament German a suspendat toate celelalte inițiative militare pe fronturile din Vest și Est, pentru a-și concentra eforturile împotriva României. În același timp, armatele bulgare și turce s-au alăturat forțelor germane, iar România s-a văzut atacată simultan din trei părți. În fața acestei situații, Guvernul Român a fost obligat să se retragă din București la Iași, în Moldova. 

În scopul împiedicării avansării inamicului prin Culoarul Rucăr - Bran și protejării retragerii, o rezistență acerbă fost organizată pe vârfurile Munților Carpați, în apropierea orașului meu natal, Câmpulung Muscel. Pentru a face trecătoarea impenetrabilă, Înaltul Comandament Român a încredințat apărarea Regimentului 70 Infanterie din Câmpulung, format din soldați ale căror familii locuiau în satele aflate chiar în spatele liniei frontului. Decizia s-a dovedit inspirată, deoarece Regimentul 70 a reușit să oprească Corpul Alpin German, cu toate ca acesta din urmă era mai numeros și mai bine echipat decât trupele române. Mărturie peste timp a încleștărilor dramatice care s-au consumat pe crestele Bucegilor în toamna anului 1916 – o adevărată bătălie de la Termopile în variantă românească - sunt rămășițele celor peste 2300 de militari care se odihnesc pentru eternitate în Mausoleul de pe Muntele Mateiaș.

În iulie 1917, armata română, retrasă în Moldova, a trecut la ofensivă, spărgând frontul austro-ungar în bătălia de la Mărăști. Generalul german Von Mackensen a lansat imediat un contra-atac la Mărășești, anunțându-și superiorii: „Domnilor, peste două săptămâni ne vedem la Iași!”. Concomitent, armata austro-ungară a atacat pe Valea Oituzului. Ambele ofensive au fost, însă, respinse de către români care, în unele momente, au luptat la baionetă.

Pe frontul de Est, 800.000 de soldați și ofițeri români au participat la conflagrația mondială de partea Antantei. Peste 335.000 dintre ei au dat jertfa supremă pentru Neam și Țară, ceea ce reprezintă 6% din totalul deceselor militare în Primul Război Mondial. Marea Unire și România modernă au fost clădite pe osemintele lor.

Marea Unire din 1918 a împlinit idealul național multi-secular de a-i aduce pe toți românii din jurul Munților Carpați într-un stat unitar. Prima unire a celor trei mari principate românești – Ţara Românească, Transilvania și Moldova – a fost înfaptuită în anul 1600, de către Mihai Viteazul. Deși de scurtă durată, Voievodul Mihai fiind asasinat pe Câmpia Turzii, la 9 august 1601, aceasta a rămas în mintea românilor ca țel național pentru generațiile următoare. Un pas important în concretizarea acestui deziderat s-a consumat la 24 ianuarie 1859, când Țara Românească și Moldova s-au unit într-un singur stat, Principatele Unite Române, care în 1866 a luat numele de România.

După înfăptuirea Marii Uniri, România a devenit unul dintre cei mai importanți actori din Europa Centrală și de Est, o țară definită prin diversitate, multiculturalism și valori democratice, cu elite educate la Londra, Paris și Berlin, o putere regională cu monedă națională convertibilă și garantată integral cu depozite de aur. Dacă nu ar fi trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial și cei 42 de ani de comunism, astăzi România ar fi avut, probabil, un nivel de dezvoltare comparabil cu cel al SUA, Marii Britanii, Franței sau Germaniei.

În cei peste o sută de ani care au trecut de la momentele istorice din 1918, România a cunoscut democrație, dictatură și din nou democrație, a avut diferite forme de guvernare și niveluri diferite de dezvoltare socio-economică. Astăzi, România este al șaselea stat ca mărime și populație din Uniunea Europeană, membru al NATO, o poartă a Europei către Marea Neagră și furnizor de securitate în regiune. Cu o economie vibrantă și un remarcabil potențial uman, România este, totodată, tărâmul unor comori naturale de neprețuit, un paradis al arhitecturii clasice și leagănul unor tradiții fabuloase. Multe mai sunt încă de făcut, dar, de-a lungul tuturor acestor transformări, ceva a rămas întotdeauna de neclintit: dragostea românilor pentru ţara lor.

În evoluția fiecărei națiuni există „momente astrale” care marchează schimbări fundamentale, împliniri, disperare sau triumf. Unirea de la 1600 a fost un moment de glorie, urmat de un eșec dureros. Marea Unire de la 1 decembrie 1918 reprezintă triumful.

Primele pagini din Cartea Istoriei Românilor au fost scrise în piatră, în urmă cu 1900 de ani, pe Columna lui Traian, la Roma, care comemorează Războaiele Dacice. De atunci încoace, românii au rămas fără întrerupere în același spațiu geografic, „Cu sabia în mână, de strajă la toate zările. Și iată, suntem tot acasa!„, așa cum spunea marele istoric Nicolae Iorga, de la a cărui tragică dispariție se împlinesc, la 27 noiembrie 2020, 80 de ani.

Istoria nu face niciodată pași înapoi, însă moștenirea sa poate servi ca inspirație pentru modelarea viitorului.

Notă: Opiniile exprimate în acest articol nu angajează poziția oficială a autorului.