Partizanii guvernului condus de Maia Sandu în fața clădirii Parlamentului din Chișinău (sursa: EPA/EFE)

Destrămarea coaliției de guvernământ a Republicii Moldova (care s-a aflat la conducere din iunie până în noiembrie 2019) încheie procesul de guvernare comună a unor actori aflați la poluri opuse din punct de vedere politic și cultural - un experiment fără precedent în Moldova fragmentată și fără seamăn în Europa contemporană (vezi Partea I, EDM, 13 noiembrie 2019). Cu toate acestea, coaliția dintre Partidul Socialist și blocul „ACUM” nu s-a destrămat din cauza problemelor legate de identitatea națională, ideologie sau geopolitică - niciuna nu a jucat vreun rol important, în interiorul sau exteriorul coaliției. Aceasta s-a destrămat, mai degrabă, din cauza concepțiilor contradictorii referitoare la justiție și la integritatea instituțiilor statului.

Coaliția efemeră Socialiști - „ACUM” a fost cea mai reprezentativă construcție politică din istoria Republicii Moldova de după 1991. Structura coaliției a reflectat toate curentele de opinie existente în societatea și sistemul politic divizate ale Republicii Moldova: pro-occidentali și pro-ruși, vorbitori de limbă română și vorbitori de limbă rusă (cei mai mulți dintre aceștia nu sunt ruși), adepți ai românismului și ai moldovenismului, eurofili și rusofili, iredentiști români, membri de stânga, de centru sau de dreapta - totul în înțelesul specific local al acestor termeni, care de multe ori au nevoie de ghilimele pentru relativizare. Totuși, dincolo de aceste nuanțe, electoratul Republicii Moldova este tradițional împărțit în mod aproape egal între orientări pro-Occident și orientări pro-Federația Rusă. Această împărțire persistentă a contribuit semnificativ la zădărnicirea vechilor ambiții de integrare rapidă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. La momentul în care blocul „ACUM” a preluat conducerea guvernului, de comun acord cu Partidul Socialist, să implementeze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, părea că s-a ivit o ocazie fără precedent de integrare a ambelor fațete ale societății moldovene într-o construcție politică unitară. Experimentul și ocazia au eșuat, însă, când Partidul Socialist al președintelui Igor Dodon a început concentrarea puterilor formale și informale cu prețul justiției.

Cabinetul de miniștri al blocului „ACUM” condus de Maia Sandu a însemnat o revoluție culturală pentru Republica Moldova. Majoritatea membrilor erau absolvenți ai unor universități de prestigiu din Occident și acumulaseră experiență profesională în cadrul unor instituții internaționale. Nemarcați de conflictele de durată referitoare la identitatea națională și la istorie - prin urmare fiind detașați de acestea - agenda lor urmărea să aducă Republica Moldova în epoca modernă. Fizionomia acestui cabinet era, în ansamblu, aceea a celei de-a treia generații de intelectuali moldoveni de după 1991, prima generație fiind educată într-un mediu dominat de Rusia, iar cea de-a doua într-un mediu preponderent românesc. Cea de-a treia, o generație de miniștri vorbitori de limba engleză, nu a fost afectată de cultura locală a clientelismului corupt și s-a angajat la eradicarea acestuia. În acest sens, plecarea de la putere a acestui guvern este o pierdere și un regres pentru Republica Moldova.

Președintele Dodon nu a ratat ocazia să numească, la 14 noiembrie, un nou guvern. La prima vedere, lista celor 11 membri ai cabinetului condus de Ion Chicu include cel puțin șapte consilieri prezidențiali. Sub acest aspect, noul guvern este format din experți dar și din partizani politici. Este un guvern minoritar, dependent de sprijinul parlamentar al Partidului Democrat, lăsat moștenire de fugarul Vladimir Plahotniuc. Fără să aibă pretenții pentru portofolii ministeriale, Partidul Democrat a ales să joace, deocamdată, rolul de partener inferior al lui Dodon - o inversare a rolurilor dacă luăm în considerare relația dintre cei doi din perioada 2015- iunie 2019. În prezent, Socialiștii dețin 35 de locuri de deputați, iar Partidul Democrat 30 de locuri teoretice (numărul incluzând și locurile mai multor membri care au părăsit Republica Moldova), din totalul de 101 membri ai parlamentului. (Moldpres 14 noiembrie 2019)

Dodon și Partidul Socialist își extind rapid baza de putere. La acest moment controlează guvernul, primăria capitalei (de la 3 noiembrie a.c.), precum și conducerile Parlamentului și a Curții Constituționale, îndreptându-se către numirea noului procuror general. (EDM, 13 noiembrie 2019) Grupul parlamentar socialist a demonstrat, până în prezent, că urmează ordinele și îi este loial lui Dodon. Organizații media având legături în Partidul Socialist au pus recent bazele unui trust media la fel de puternic precum cel lăsat moștenire de Plahotniuc partidului său. Deși, conform constituției, Republica Moldova este o republică parlamentară, președintele Dodon va ajunge să o conducă sub forma unei republici prezidențiale dacă dorește acest lucru. Fie că va reuși sau nu, acumularea curentă de puteri formale și informale ar trebui să îi faciliteze lui Dodon realegerea pentru un al doilea mandat la președinție, în 2020. O realegere negociată în parlament ar putea fi mai simplă pentru Dodon decât derularea unei campanii pentru obținerea votului popular.

Provocarea principală pentru președinte și partidul său va fi să obțină mai mult sprijin în rândurile alegătorilor vorbitori de limba română aflați în centrul convențional al spectrului politic. Figură marcantă a Partidului Socialist, Ion Ceban a câștigat recent alegerile pentru funcția de primar al orașului Chișinău mobilizând acei alegători de centru, renunțând chiar - cu aprobarea lui Dodon - la emblema „roșie” Socialistă. În cazul în care nu își vor schimba strategia, Dodon și Socialiștii săi ar trebui să mai renunțe la tacticile de mobilizare a electoratului rusofil și naționalist în detrimentul celorlalte curente ale societății moldovenești. Astfel de tactici sunt însoțite de riscurile perpetuării diviziunilor în societate la nivel etno-lingvistic, precum și readucerii în prim planul dezbaterii a politicilor interne ale Republicii Moldova (vezi mai sus).

În ceea ce privește, blocul „ACUM” acesta se acomodează cu poziția de membru al opoziției, având 26 de locuri din cele 101 ale camerei până la viitoarele alegeri parlamentare (acestea ar urma să aibă loc în 2023, dar este posibil ca Dodon să solicite organizarea de alegeri anticipate, în paralel cu alegerile prezidențiale). Între timp, blocul „ACUM” va pierde aproape cu siguranță majoritatea primăriilor și consiliilor județene pe care le-a câștigat la alegerile locale din 20 octombrie și 3 noiembrie. În mod tradițional pentru Moldova, primarii și membrii consiliilor locale renunță la calitatea de membru în partidele de opoziție și migrează către partidele aflate la guvernare. Blocul „ACUM” nu deține fonduri pentru campanie și beneficiază de puțin sprijin din partea mass-media, aceasta fiind dominată de Socialiști și Democrați și de trusturile acestora. În aceste condiții, cele două partide ale blocului „ACUM”, conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, par să fie pregătite a lua în considerare fuziunea deplină într-un singur partid.

Dincolo de aceste provocări de ordin organizatoric, blocul „ACUM” se va concentra, cu siguranță, asupra obiectivului - încă nerealizat - de a atrage de partea sa electoratul vorbitor de limba rusă, utilizând mesajul propriu, concentrat pe îmbunătățirea modalității de guvernare a țării. Deși blocul „ACUM” condamnă politicile identității etnice sau alegerii de ordin geopolitic, până la acest moment, electoratul alianței este exclusiv vorbitor de limba română. În timp ce Partidul Socialist deține un cvasi-monopol asupra alegătorilor vorbitori de limba rusă (menținându-l prin retorici și simboluri), votul alegătorilor vorbitori de limba română este împărțit în trei: unioniști români, centriști moldoveni și români și moldoveni pro-ruși. Blocul „ACUM” depășește aceste diviziuni, obținând susținere de peste tot, însă mai are de făcut progrese în rândurile electoratului vorbitor de limba rusă.

Publicat în Eurasia Daily Monitor Volumul: 16, Ediția: 160 din 14 noiembrie 2019