”Something very big has just happened” (Tocmai a avut loc un eveniment uriaș).

A fost propoziţia pe care, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, preşedintele Donald Trump a postat-o pe Twitter, fără a oferi detalii, dar promiţând că, în cursul zilei va face o declaraţie lămuritoare.

La puţină vreme, principalele posturi americane de televiziune, între care CNN şi ABC, au devansat dezvăluirile prezidenţiale anunţând că liderul organizaţiei teroriste Statul Islamic, „califul” Abu Bakr Al-Baghdadi a fost ucis. Evenimentul a avut loc în urma unui raid întreprins de forţele speciale americane, cu ajutorul informativ al CIA, al serviciilor turceşti de informaţii militare şi al surselor aparținând coaliţiei kurde, într-o zonă rurală din nord-vestul Siriei, în districtul Idlib, nu departe de frontiera cu Turcia. În cursul atacului, Abu Bakr Al-Baghdadi şi, împreună cu el, cei trei copiii şi cele două soţii ale sale, s-au sinucis, aruncându-se în aer cu ajutorul centurilor explozive avute asupra lor. Ulterior, reprezentanţi ai administraţiei americane au declarat că urmează a fi făcute identificări ale ADN-ului şi ale amprentelor pentru confirmarea fără dubii a morţii faimosului terorist. Eliminarea lui Abu Bakr Al-Baghdadi  a constituit o a doua reuşită americană antiteroristă importantă după lichidarea lui Osama Bin Laden, la 2 mai 2015, în adăpostul acestuia din oraşul pakistanez Abottabad.

Adresându-se naţiunii de la Casa Albă, în cursul zilei de duminică, 27 octombrie, preşedintele Donald Trump a spus, printre altele: ”Noaptea trecută, Statele Unite au făcut dreptate în privința celui mai căutat lider terorist din lume. Abu Bakr Al-Baghdadi este mort! […] Capturarea sau lichidarea lui a fost prioritatea administraţiei mele din punct de vedere al securității. […] Niciunul din oamenii noştri nu a fost rănit sau ucis, în  timp ce un număr mare de jihadişti au pierit.”

 Dispariţia „califului” Abu Bakr Al-Baghdadi (Ibrahim Al-Samarrai, pe numele său real) nu va însemna, prin sine însăşi, şi o disoluţie ideologică şi funcţională a spiritului jihadist. Una dintre primele replieri a ceea ce a mai rămas - activ sau latent - din Statul Islamic (ISIS), va fi, după toate probabilităţile (şi după canoanele moştenite încă din califatul islamic medieval), aceea a succesiunii, respectiv a învestirii unui urmaş.

                                                                          Abu Bakr Al- Baghdadi                                                                                         Abdullah Qardash

La 31 octombrie 2019, site-ul „A‘amaq” („Profunzimi”) prin care se identifică aparatul de propagandă al Statului Islamic a publicat un anunţ potrivit căruia, prin decizie testamentară, „califul” Al-Baghdadi şi-a desemnat un succesor în persoana lui Abdullah Qardash (vezi foto). Irakian de etnie turkmenă, Abdullah Qardash a fost tovarăş de detenţie al lui Al-Baghdadi în faimoasa tabără de detenţie Camp Bucca, înființată în apropierea unuia din cele mai importante porturi din Irak – Umm Qasr.

  Peste 100000 suspecți jihadiști au trecut prin tabăra de detenție Camp Bucca între 2003 și 2009

Abdullah Qardash a fost imam şi specialist în chestiuni de jurisprudenţă islamică al reţelei Al-Qaida, responsabil administrativ şi financiar al ISIS, iar înainte de a se alătura acestor organizații a fost cadru militar în armata lui Saddam Hussein.

 Preluarea de către Qardash a prerogativelor de lider al grupării Daish se anunță, însă, îndoielnică, dat fiind că, pentru a fi învestit, potrivit aceleiaşi tradiţii medievale, el trebuie să obţină consesul tuturor liderilor de grupări şi structuri jihadiste, inclusiv şefii entităţilor care s-au afiliat la „califatul” lui Al-Baghdadi şi care sunt răspândiţi în cel puţin 12 state din Orientul Mijlociu, Africa şi Extermul Orient Asiatic. Lor li se adaugă alţi numeroşi şefi mai mari sau mai mărunţi care, pe întreaga perioadă de existenţă a „Statului Islamic” au manifestat tendinţe de parvenire şi ascensiune pe scara stufoasei ierarhii decizionale, de comandă sau financiare a ISIS. Ori, această concurenţă ar putea să îşi pună amprenta asupra adeziunii şi coeziunii la testamentul lui Al-Baghdadi privitor la continuarea şi escaladarea jihadului împotriva „necredincioşilor”.

Există, însă, şi o altă perspectivă posibilă de evoluţie „post-califală” a acestei structuri jihadist-salafiste şi teroriste. Odată cu dispariţia lui Al-Baghdadi, se epuizează şi potenţialul de susţinători ai rupturii survenite, în 2014, între Daish şi reţeaua Al-Qaida, care a suferit la rândul său pierderi importante în rândurile liderilor regionali tradiţionali (ca în cazul unor grupări precum „Jabhat (Frontul) Al-Nusra” din Siria, „Al-Qaida din Maghrebul Arab”(AQMI), sau „Al-Qaida din Peninsula Arabică” (AQPA). Iar această stare de lucru este, în opinia unor analişti arabofoni, favorabilă pentru o revizuire a relaţiilor Daish - Al-Qaida, în sensul restabilirii unor forme de relaţionare, cooperare şi coordonare.

În plus, eliminarea biologică a lui Abu Bakr Al-Baghdadi poate deveni, pentru numeroşi jihadişti fanatizaţi sau care nu mai au un viitor fie pe frontul oriental, fie în statele de provenienţă, un îndemn pentru aplicarea aşa-numitei „Thar”- răzbunarea sângelui sau tradiţionala vendetă - prin intensificarea greu de controlat a fanatismului şi a actelor teroriste.

Din această perspectivă, se poate spune că lupta împotriva fenomenului terorist islamic se află în faţa unei noi etape cu evoluţii imprevizibile.

Eliminarea liderului terorist Al-Baghdadi a constituit, fără îndoială, o lovitură dură, dar nu şi letală pentru gruparea jihadistă. În haosul social şi instituţional care continuă să facă ravagii în spaţiul Siria-Irak-Liban există toate condiţiile ca, după o perioadă de relativă somnolenţă, Daish să demonstreze - aşa cum, la vremea respectivă, a demonstrat şi reţeaua Al-Qaida - că dispune de un potenţial remarcabil de adaptabilitate la evoluţiile frontului. Chiar în perioada scursă după dispariţia fizică a fostului „calif”, jihadişti sau celule jihadiste trecute în conservare au continuat să execute - sporadic, dar nu mai puţin sângeros, acte teroriste soldate cu pierderi umane şi distrugeri materiale.

Cel puţin patru elemente survenite între timp îndeamnă la prudenţă şi moderaţie, atunci când se vorbeşte în termeni triumfalişti despre dispariţia „Statului Islamic din Irak şi Siria”.

Este vorba, în primul rând, de oscilaţiile frecente survenite în politica SUA privitoare la prezenţa militară americană în regiunea de conflict terorist. Din acest punct de vedere, nu au lipsit, nici în zonă şi nici în afara acesteia, vocile critice la adresa poziţiei adoptate de Administraţia Donald Trump, căreia i se reproşează deschis că a abandonat lupta împotriva fenomenului jihadist-terorist, concentrându-se, mai degrabă, asupra obiectivului luării sub control al rezervelor petroliere şi gazeifere din nordul şi nord-estul Siriei.

Este vorba, în al doilea rând, de faptul că revoltele protestatare din Irak, Siria şi Liban, coroborate, au creat o situaţie în care teritoriul „eliberat” de sub controlul grupării ISIS nu este controlat în măsură suficientă de instituţiile statele cu atribuţii de contracarare a prezenţei jihadiste. Acest lucru permite ca teritorii ample din jumătatea sudică a Irakului, din centrul Siriei şi din câmpia libaneză Bekaa să prezinte imaginea unor areale necontrolate şi uşor accesibile pentru o repliere progresivă a capacităţiilor distructive ale organizaţiei teroriste.

Este vorba, în al treilea rînd, de consecinţele pe care le poate avea decizia - deja pusă în aplicare - guvernului de la Ankara de a-i repatria pe cei peste 1500 de prizonieri Daish aflaţi în custodie penitenciară turcească. Faptul că nu există garanţii serioase în ce priveşte urmărirea până la destinaţie a celor puşi în libertate echivalează cu posibilitatea ca elementele teroriste să profite de libertatea ce le-a fost acordată pentru a găsi noi puncte de susţinere în sânul societăţilor tribale şi rurale, pentru reorganizarea unei lupte de rezistenţă clandestină şi menţinerea în viaţă a moştenirii lăsate de Abu Bakr Al-Baghdadi.

Şi este vorba, în al patrulea rând, de faptul că operaţiunea turcească de stabilire a unei „centuri de securitate” în nordul Siriei se desfăşoară într-o manieră defectuoasă, care poate, după exemplul Ankarei, să încurajeze minoritatea kurdă să se debaraseze şi ea de numărul semnificativ de prizonieri jihadişti arabi şi străini aflaţi în tabere de detenţie administrate de kurzi.

Lichidarea lui Al-Baghdadi a decapitat Statul Islamic la cel mai înalt nivel, dar asta nu impietează asupra iniţiativei combative la nivel individual şi de grupări celulare. Osama Bin Laden, Abu Mussab Al-Zarqawi, Abu Omar Al-Baghdadi, Abu Muhammad Al-Joulani (de la Al-Qaida) au fost tot atâţia lideri salafiști a căror dispariţie nu a împiedicat ascensiunea „califatului” condus de Abu Bakr Al-Baghdadi.

Daish nu a dispărut, iar războiul împotriva salafismului nu s-a încheiat. Şi, din această perspectivă, ar fi util dacă liderii statelor implicate în combaterea terorismului dincoace şi dincolo de Atlantic, ar crea prilejul de a trage împreună concluziile ce se desprind din cei patru ani de angajare în campania anti-teroristă şi de a adopta decizii comune, care să fie implementate prin demersuri comune.