Legătura transatlantică se manifestă în diverse forme și acoperă o varietate largă de domenii, cel mai important dintre acestea fiind cel al apărării comunității euroatlantice. Noțiunea de legătură transatlantică, devine plină de substanță odată cu semnarea Tratatului Nord-Atlantic[1] (Washington, 4 aprilie 1949) prin Articolul 5 al acestuia: ,,Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individual sau colectiv recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediat, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei Nord-Atlantice.”

         Deși în textul Tratatului Nord-Atlantic nu se face referire explicită la expresia legătură transatlantică, este evident faptul că misiunea de apărare colectivă ,,în Europa și America de Nord’’ nu ar putea fi îndeplinită de Alianța Nord-Atlantică decât în contextul acestei legături. Din acest punct de vedere, merită menționat faptul că SUA asigură peste 70% din bugetul Alianței. În anul 2018 au cheltuit 35,8 miliarde dolari pentru securitatea Europei și are dislocați peste 65.000 de militari în Europa. Dacă luăm în considerare și cantitățile mari de tehnică și echipamente militare staționate în Europa, se poate afirma cu certitudine faptul că, prin implicarea Americii de Nord, legătura transatlantică are un rol decisiv în descurajarea și apărarea împotriva oricărei agresiuni militare asupra statelor europene aliate.

        Legătura transatlantică a intrat inițial în vocabularul specialiștilor militari pentru a sublinia rolul biunivoc al relației America de Nord – Europa în apărarea colectivă a zonei Nord-Atlantice. În timp, deși expresia a rămas aceeași, semnificația și conținutul ei au devenit tot mai relevante pentru securitatea euroatlantică din cauza evoluției securității internaționale, a situației politice și militare de o parte și de alta a Atlanticului de Nord și, nu în ultimul rând, a naturii relațiilor NATO-UE și dintre SUA și statele europene membre NATO și/sau UE. În schimb, spațiul geografic de manifestare a legăturii transatlantice a suferit modificări semnificative. Dacă prin Tratatul Nord-Atlantic apărarea colectivă se referă la statele membre NATO din Europa și America de Nord, fără a se defini o arie geografică distinctă, ulterior Alianța Nord-Atlantică abordează misiunile sale din perspectivă euroatlantică, securitatea și apărarea euroatlantică fiind expresii folosite în documentele oficiale ale Alianței.

        Astfel, Conceptul strategic al NATO pentru apărarea și securitatea membrilor Tratatului Nord-Atlantic[2] adoptat în cadrul Summit-ului NATO de la Lisabona (19-20 noiembrie 2010), în articolul 3 semnificația și conținutul expresiilor legătură transatlantică și zonă euroatlantică sunt definite fără echivoc: ,,Legăturile politice și militare  dintre Europa și America de Nord se dezvoltă în NATO de la crearea Alianței în 1949; legătura transatlantică rămâne la fel de puternică și de importantă ca întotdeauna pentru prezervarea păcii și securității euroatlantice. Securitatea statelor membre din ambele părți ale Atlanticului rămâne indivizibilă.  Vom continua să o apărăm împreună, pe baza solidarității, scopurilor comune și împărțirea echitabilă a sarcinilor.” Mai mult, Conceptul strategic introduce expresiile zona euroatlantică și parteneri euroatlantici, definind și din această perspectivă valorile și misiunile NATO pentru perioada 2010-2020, în care rolul statelor partenere devine tot mai important (Figura nr. 1)

Figura 1, NATO și statele partenere[3]

         Ca urmare a riscurilor și amenințărilor tot mai multe și mai diverse la adresa zonei euroatlantice care se manifestă în ultimele două decade, statele membre NATO și Alianța în sine sunt conștiente de relevanța crescândă a legăturii transatlantice și abordează acest subiect la toate reuniunile la nivel de miniștri de externe și ai apărării și la Summit-urile NATO, deseori fiind adoptate declarații care se referă explicit la legătura transatlantică. Astfel, declarațiile adoptate la ultimele două Summit-uri NATO sunt relevante:

        - Declarația de la Varşovia privind securitatea transatlantică (The Warsaw Declaration on Transatlantic Security[4]), adoptată de șefii statelor membre NATO în cadrul Consiliul Atlanticului de Nord (8-9 iulie 2016, Varșovia) menționează următoarele (articolul 1): „Uniți de legătura noastră transatlantică de durată și de angajamentul nostru pentru democrație, libertate individuală, drepturile omului și statul de drept, NATO va continua să depună eforturi pentru pace, securitate și stabilitate în întreaga zonă euroatlantică, în conformitate cu principiile Cartei ONU.”;

        - Declarația de la Bruxelles privind securitatea și solidaritatea transatlantică (Brussels Declaration on Transatlantic Security and Solidarity[5]) adoptată în cadrul ultimului Summit NATO (Bruxelles, 18 iulie 2018), abordează legătura transatlantică din perspectiva securității și solidarității transatlantice. Dacă până la acest Summit legătura transatlantică era abordată din perspectiva securității euroatlantice, ca o continuare a deciziei Summit-ului din Țara Galilor (4-5 septembrie 2014) de alocare a 2% din PIB pentru apărare, la presiunea SUA și Marii Britanii, acum se pune accent și pe solidaritatea transatlantică. Astfel, articolul 71 al Declarației prevede: ,,NATO recunoaște importanța unei apărări europene mai puternice și eficace. Dezvoltarea coerentă, complementară și inter-operabilă a capabilităților de apărare, prin evitarea duplicărilor inutile, sunt elemente-cheie pentru eforturile noastre comune de a avea un spațiu euroatlantic mai sigur. Astfel de eforturi, inclusiv în contextul evoluțiilor recente, vor contribui la un NATO mai puternic, la creșterea securității comune, la partajarea responsabilităților transatlantice, la dezvoltarea de capabilități necesare și la o creștere generală a cheltuielilor pentru apărare.”

        Astfel, din lectura Conceptului strategic și a celor două declarații NATO prezentate anterior, se poate desprinde concluzia că legătura transatlantică își păstrează relevanța atât din perspectiva apărării europene, cât și a asigurării securității zonei euroatlantice. Mai mult, legătura transatlantică capătă o dimensiune nouă ca urmare a măsurilor în domeniul securității și apărării euroatlantice adoptate la nivelul Alianței și UE după anul 2014. Aceste măsuri au menirea să ducă la întărirea capacităților de apărare ale statelor europene, ceea ce va genera o mai mare asumare de responsabilități pentru apărare din partea aliaților europeni. Acest lucru va contribui la o mai corectă împărțire a eforturilor bugetare destinate securității euroatlantice între America de Nord și Europa și la creșterea potențialului capacităților militare europene.

        La ultimele trei Summit-uri NATO, SUA au pus permanent presiune pe aliații europeni în vederea îndeplinirii până în 2024 a două obiective importante care au fost asumate în cadrul Summit-ului din 2014: 1) alocarea a 2% din PIB pentru apărare și 2) 20% din bugetul pentru apărare să fie destinat achiziției de echipament militar. Categoric, poziția SUA este pe deplin justificată chiar și numai dacă luăm în calcul faptul că în anul 2017 cheltuielile militare ale SUA au fost de 602,78 miliarde dolari, din care 30,7 miliarde dolari destinați explicit cheltuielilor directe pentru contribuția militară a SUA la securitatea europeană. Aceasta, în condițiile în care cheltuielile militare ale statelor aliate din Europa au fost de 239,08 miliarde dolari iar cheltuielile militare ale statelor membre UE au fost de aproximativ 220 miliarde dolari (Figura nr. 2). Aceste cifre reprezintă cea mai elocventă dovadă a faptului că securitatea și apărarea Europei depinde în mare parte de consistența legăturii transatlantice.

Figura 2, Cheltuielile militare ale SUA și UE

          După atacurile teroriste asupra SUA din 2001 și, mai ales ca o consecință a agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei începând din 2014, Alianța trebuie să facă față deteriorării grave a situației de securitate din proximitatea sa, fiind confruntată acum o gamă variată de riscuri și amenințări cărora trebuie să le țină piept. Practic, in acest moment Alianța este supusă unor riscuri de securitate chiar mai periculoase și mai dificil de contracarat decât în perioada Războiului Rece. Ca urmare a agresiunii militare ruse în proximitatea flancului estic al NATO, a amenințărilor hibride, cibernetice și teroriste, nevoia apărării Europei devine mai actuală decât oricând de la căderea Zidului Berlinului. Este unanim acceptat faptul că numai Alianța Nord-Atlantică este în măsură să reziste, începând cu investiții în domeniul apărării și cu adoptarea de decizii în vederea realizării descurajării și apărării europene. În fapt, acesta a fost subiectul principal pe agendele Summit-urilor NATO începând cu 2014, Alianța luând măsuri concrete menite să descurajeze un eventual atac împotriva părții sale europene și, dacă este cazul, să apere statele aliate europene. Practic, Alianța este capabilă acum, inclusiv prin cooperarea cu UE, să descurajeze și să se apere împotriva oricărei amenințări la adresa securității europene, convențională sau neconvențională. Statele membre NATO conștientizează faptul că Europa se confruntă în prezent cu un mediu de securitate incert și instabil, care solicită investiții suplimentare în apărare, dezvoltarea de capacități militare corespunzătoare, contribuția la misiunile și operațiunile NATO și întărirea parteneriatelor cu UE și state terțe.

          Planul de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a NATO (NATO Readiness Action Plan) adoptat la Summit-ul din Țara Galilor (New Port, septembrie 2014) asigură Alianței capacitatea de răspuns la orice amenințare care pune în pericol securitatea teritoriului, populației, spațiului aerian și domeniului maritim aliate, mai ales a părții europene a NATO. Deși Planul de acțiune acoperă întreg spațiul euroatlantic, majoritatea măsurilor adoptate până în prezent vizează apărarea Europei față de amenințările din est și sud, evidențiind rolul crucial pe care NATO îl are în apărarea europeană. Prin măsurile adoptate, inclusiv în cadrul ultimului Summit NATO (2018), Alianța dispune de forțele necesare în locul și la momentul potrivite pentru a îndeplini misiuni de descurajare și apărare pe întreg teritoriul NATO. Efortul principal aliat este destinat apărării flancurilor de est și de sud care afectează direct securitatea europeană, dar și apărării împotriva amenințărilor hibride și cibernetice care afectează toate statele NATO.

         În această perioadă, prezența înaintată a NATO pe teritoriul statelor membre de pe flancul estic este un element important al descurajării și apărării europene și constă în patru grupuri de luptă multinaționale dislocate în statele baltice și Polonia. Acestea totalizează o forță de aproximativ 4.500 militari din multe state aliate, cu înzestrarea și logistica necesare pentru îndeplinirea de misiuni de descurajare și apărare împreună cu forțele armate ale statelor gazdă (Figura nr. 3). La acestea se adaugă Comandamentele multinaționale de divizie din Elblag (Polonia) și București, care au atins deja capacitatea operațională completă și au rolul de asigura comanda și controlul forțelor NATO la nivel de divizie care vor acționa pe flancul estic aliat în situații de criză.

Figura 3, Prezența înaintată a NATO în statele baltice și Polonia[6]

        Inițiativa NATO pentru creșterea nivelului de operativitate și răspuns (NATO Readiness Initiative) adoptată la Summit-ul NATO din Bruxelles (11-12 iulie 2018) va asigura Alianței forțe naționale bine instruite și dotate. Acestea vor avea un nivel de operativitate care să le permită angajarea în misiuni de apărare colectivă pe întreg teritoriul NATO, în termen de maxim 30 de zile. În conformitate cu această inițiativă, pe lângă forțele de răspuns rapid deja angajate prin Planul pentru creșterea capacității operaționale a NATO, statele aliate vor oferi încă 30 de platforme maritime cu mare capacitate de luptă, 30 escadrile de luptă și 30 batalioane mecanizate, împreună cu sprijinul de luptă necesar acestora. Misiunile acestor noi capabilități vor fi de descurajare și apărare oriunde pe teritoriul aliat, inclusiv pentru situații de luptă de mare intensitate și intervenții militare rapide în situații de criză. Măsurile de modernizare a structurii de comandă și de creștere a mobilității se află în diverse stadii de implementare și au rolul de a asigura dislocarea rapidă a efectivelor și tehnicii de luptă aliate pe întreg teritoriul european al NATO, fie pentru exerciții, fie în sprijinul forțelor armate ale statelor membre confruntate cu situații de criză.

         Trebuie subliniat faptul că noua postură de descurajare și apărare a NATO presupune investiții în domeniul forțelor convenționale, prezență înaintată pe flancul estic, forțe aeriene și maritime întrunite, informații pentru apărare, apărare cibernetică, contracarare amenințări hibride și pregătirea teritoriului și populației pentru apărare. Este evident că în multe dintre aceste domenii NATO și UE trebuie să coopereze, așa cum au convenit cele două organizații în ultimii ani. NATO și UE cooperează pentru creșterea mobilității militare în Europa și pentru coordonarea cerințelor militare, adaptarea legislației privind tranzitul frontierelor cu personal și echipament militar și inventarierea și modernizarea infrastructurii de transport care să fie utilizată pentru dislocarea de trupe. Uniunea Europeană este mai deschisă decât oricând până acum pentru cooperarea cu NATO, fiind conștientă că apărarea Europei nu poate fi asigurată decât de Alianța Nord-Atlantică. Pentru a justifica această afirmație, este suficient să avem în vedere faptul că în situația unui scenariu de apărare colectivă, prezența înaintată a NATO este sprijinită de Forța sa de Reacție Rapidă cu efective de aproximativ 40.000 de militari.

* * *

*

         Așa cum reiese din cele prezentate în acest articol, Alianța își dovedește în continuare capacitatea de asigurare a păcii și securității în Europa. Mai presus de orice, Alianța este garantul a 70 de ani de pace în Europa. Provocată acum de un mediu international de securitate dinamic și complex, inclusiv în imediata sa vecinătate, începând cu anul 2014, Alianța parcurge un amplu proces de adaptare și transformare pentru a rămâne eficientă și în Secolul al XXI-lea. Alianța își îndeplinește cu succes cele trei misiuni principale – apărare colectivă, gestiune crize și securitate prin cooperare – asigurând descurajarea și apărarea împotriva posibililor adversari, inclusiv prin promovarea stabilității și creșterea rezilienței statelor de la est și sud. Astfel, Alianța Nord-Atlantică continuă să fie garantul păcii și securității europene și, împreună cu UE, cea mai importantă sursă de stabilitate într-un mediu internațional de securitate caracterizat de o evoluție impredictibilă și de provocări și amenințări multiple și diverse din partea actorilor statali și non-statali, inclusiv atacuri teroriste, hibride și cibernetice.

Confruntată cu amenințări convenționale și asimetrice care pot afecta grav securitatea europeană, Alianța și-a întărit capacitățile de descurajare și apărare din Europa, inclusiv prin dislocarea de forțe pe flancul estic, prezență aliată mai puternică în Regiunea Extinsă a Mării Negre și o mai mare atenție acordată flancului sudic. Merită subliniat faptul că statele aliate europene conștientizează amenințările actuale la securitatea Europei și au decis să aloce mai multe fonduri pentru apărare în scopul dezvoltării de capacități militare necesare atât pentru misiunile de apărare națională și colectivă, cât și pentru participarea la operațiunile și misiunile NATO. Luând în considerare cooperarea NATO-UE în domeniul dezvoltării de capabilități militare, putem vorbi de un efort conjugat al celor două organizații pentru asigurarea apărării și securității europene în contextul întăririi legăturii transatlantice. Relevanța legăturii transatlantice pentru apărarea și securitatea europeană continuă să crească, statele membre NATO și UE acționând conjugat la nivel bilateral și multilateral în vederea descurajării și apărării relative la toate amenințările externe cărora trebuie să le facă față. Este de așteptat ca legătura transatlantică să constituie din nou un punct important pe agenda Summit-ului NATO (Londra, decembrie 2019) care va marca 70 de ani de existență a Alianței. Conform Secretarului General NATO, Jens Stoltenberg, pe agenda Summmit-ului se vor afla subiecte precum ,,provocările de securitate cărora Alianța trebuie să le facă față acum și în perspectivă și măsurile pentru adaptarea continuă a NATO, în scopul asigurării siguranței celor aproape un miliard de cetățeni’’ din statele membre.