1

La 26 februarie a.c., adică la cinci săptămâni de la instalarea sa oficială în Biroul Oval, președintele Joe Biden a reținut atenția consumatorilor de informații cotidiene prin două mișcări făcute în mai puțin de o zi – primele în sfera relațiilor externe ordonate de noul președinte la început de mandat.

Este vorba, în primul rând, de un raid de bombardament care a avut drept ținte amplasamentele unor miliţii armate pro-iraniene desfășurate la frontiera estică dintre Siria și Irak. Comentatorii au interpretat ordinul lui Joseph Biden drept un mesaj „contondent” pe care noua administrație de la Washington l-a adresat regimului teocratic din Teheran, într-un moment tensionat al disputei americano-iraniene legată de „criza nucleară” și de soarta tratatului încheiat în 2015 sub denumirea de „Joint Comprehensive Plan of Action – JCPOA” – din care Statele Unite s-au retras unilateral prin decizia ex-președintelui Donald Trump.

Mișcarea a doua s-a materializat într-o convorbire telefonică pe care președintele a inițiat-o și a avut-o cu suveranul Arabiei Saudite, regele Salman bin Abdulaziz Al-Saud. Ceea ce a surprins, de data aceasta, nu a fost întârzierea cu care liderul american îl căuta pe șeful monarhiei Wahhabite, unul dintre cei mai vechi aliați arabi ai Americii în regiunea Orientului Mijlociu – la urma-urmei cu aceeași întârziere a fost căutat și un alt aliat regional fundamental, premierul israelian Benjamin Netanyahu – ci contextul și conținutul dialogului telefonic.

Mai întâi, surprinzător a fost faptul că, adresându-se direct octogenarului rege, Joe Biden întrerupea o lungă practică a lui Donald Trump, pentru care interlocutorul saudit a fost, constant, fiul regal și prințul moștenitor Mohammed bin Salman, omul forte și conducător de facto al regatului, dar și autor spiritual al războiului yemenit. Un dominat de obsesia puterii, a ajuns celebru prin măsurile sale reformist-futuriste în societatea și politica saudită, dar și printr-o altă latură, ignorată cu desăvârșire de Donald Trump și de sfetnicii săi, dar cunoscută serviciilor americane de informații – suspiciunea de a fi fost comanditar al asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, ucis și dezmembrat de un comando saudit, la 2 octombrie 2018 în sediul consulatului saudit din Istanbul.

Mohammed Bin Salman (Sursa: daily-sun.com)

În conversația cu monarhul de la Riyadh, președintele Biden a ținut să reitereze adeziunea Statelor Unite la relațiile de parteneriat strategic și de securitate cu Arabia Saudită, informând, însă, că Washingtonul are în vedere declasificarea și publicarea unui raport al serviciilor de informații cu privire la „cazul Khashoggi”, administrația însăși insistând pe necesitatea unei „recalibrări” a relațiilor bilaterale, astfel încât acestea să fie în concordanță cu drepturile omului și cu valorile și principiile morale ale poporului american.

Joe Biden s-a ținut de cuvânt și documentul incriminator a devenit document public, declanșând un vârtej care prevestește furtuna. Divanul regal a protestat vehement, apreciind că inițiativa americană este „neconcludentă și contra-productivă”, în măsura în care ea „aduce atingere suveranității Arabiei Saudite și conducerii sale”. O sintagmă pe care au preluat-o toate monarhiile petroliere din Golf, care și-au manifestat in corpore solidaritatea deplină cu „suveranitatea regatului saudit și a conducerii sale”. Lor li s-au alăturat Egiptul, Sudanul, secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului, Nayef Fallah Al-Hajraf și chiar Liga Arabă, prin vocea secretarului său general, Ahmed Abul Gheith.

Coincidență sau nu, toate acestea au fost prefațate de mai multe dușuri reci oferite saudiților de Joe Biden și care au stârnit nedumerire, negare și îngrijorare la vârful piramidei domnitoare de la Riyadh. A fost, mai întâi, decizia administrației de a suspenda livrările de material militar pentru aliatul saudit și campania purtată de acesta în Yemen, unde monarhia și Iranul islamic sunt angajate, de șase ani, într-un acerb război prin interpuși. A urmat abrogarea de către Joe Biden a deciziei lui Donald Trump prin care rebelii houthiţi yemeniți susținuți de Iran erau înscriși pe lista organizațiilor teroriste externe, întocmită de către Departamentul de Stat. Nu în ultimul rând, a urmat impunerea de către SUA de sancțiuni împotriva a peste 70 de oficiali și entități saudite, între care „Forțele de Intervenție Rapidă” – un corp militar de elită cu misiunea de gardă personală a prinţului moştenitor Mohammed bin Salman – sau generalul-locotenent Ahmed Al-Assiri, apropiat confident și consilier al prințului moștenitor, fost adjunct al șefului serviciilor saudite de informații, fost purtător de cuvânt al coaliției care acționează în Yemen, suspect de implicare în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi.

General locotenent Ahmed Al-Assiri (sursa: me-confidential.com)

În sfârșit, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Ned Price, Administrația a mai cerut guvernului saudit să procedeze fără întârziere la dizolvarea „Forței de Intervenție Rapidă (garda prințului moștenitor) după ce aceasta a fost pusă sub incidența sancțiunilor externe americane.

În această succesiune de evenimente, nici președintele Biden, nici ministrul său de externe, Antony Blinken, nu au rostit numele prințului moștenitor. De ce?

Pe lângă mobilizarea segmentului mediatic, din partea diplomației saudite au fost înregistrate două demersuri politice, ostentativ ocolitoare ale „conexiunii americane”. Și este vorba de o primă intervenție a reprezentantului permanent saudit la ONU, Abdallah Moallemi, constând într-o declarație esențializată și categorică: documentul declasificat de serviciile americane este irelevant și, în consecință, Arabia Saudită consideră că această problemă este închisă. Apoi, la 2 martie, același reprezentant diplomatic a adresat Consiliului de Securitate (și nu Casei Albe) apelul patetic de a cere comunității internaționale să acționeze pentru a pune capăt acțiunilor și atacurilor agresive întreprinse de rebelii houthiţi yemeniți împotriva spațiului terestru și aerian al Arabiei Saudite.

2

Vin vremuri grele pentru relațiile dintre prima mare putere a lumii și pentru liderul mondial al hidrocarburilor? Este posibil, dar nu și obligatoriu. În urmă cu 76 de ani, la 14 februarie 1945, la bordul crucișătorului american „U.S.S. Quincy”, președintele Franklin Roosevelt și regele fondator Ibn Saud conveneau asupra unui pact prin care America se angaja să fie garant al securității regatului și a monarhiei wahhabite care, în schimbul protecției, se angaja să satisfacă în condiții preferențiale necesarul de hidrocarburi al Americii. De atunci, relaționarea bilaterală avea să treacă prin numeroase momente de tensiuni și incertitudine, din diverse motive ținând fie de partea americană, fie de partenerul saudit. Dar legăturile bilaterale nu fost niciodată întrerupte sau amenințate de crize durabile.

Jamal Khashoggi (Getty images)

Astăzi, izvorul discordiei se numește Jamal Khashoggi. Un jurnalist saudit, dizident și editorialist la „Washington Post”, asasinat la 2 octombrie 2018, în sediul consulatului saudit din Istanbul. Anchetele ordonate de președintele turc Recep Taiyyp Erdogan dar și alte investigații efectuate inclusiv de serviciile americane au sugerat posibilitatea ca ordinul de lichidare a jurnalistului să fi fost „validat” chiar de prințul moștenitor al regatului saudit, Mohammad bin Salman. Ceea ce autoritățile de la Riyadh au negat vehement. La Washington, concluziile cercetărilor întreprinse de Comunitatea Națională de Informații au fost secretizate din ordinul fostului președinte Donald Trump. La sfârșitul lunii februarie, în procesul „de-trumpizării” anunțate, noul președinte Joseph Biden a dispus declasificarea acestora. Reacția saudită nu s-a lăsat așteptată: „Guvernul Arabiei Saudite respinge în totalitate concluziile false, dăunătoare și inacceptabile din raportul privitor la conducerea regatului“ spunea un comunicat al Ministerului de Externe de la Riyadh, în vreme ce alte surse oficiale, făcând – formal – un pas înapoi, acceptau că Jamal Khashoggi a fost ucis, menționând însă că asasinii au fost saudiți care au acționat independent. Un tribunal saudit a instrumentat un proces discret în care cinci cetățeni saudiți au fost condamnați la moarte, iar alți trei la închisoare pe diverse termene. Ulterior, pedepsele capitale au fost comutate. Oficial, pentru guvernul saudit, afacerea Khashoggi era încheiată.

Nu așa au gândit, însă, și americanii. Senatul Statelor Unite, cu acces la concluziile serviciilor de informații, a decis că emirul Mohammed bin Salman se face responsabil de uciderea lui Jamal Khashoggi. Iar noul președinte Joe Biden transmitea saudiților, la nivelul cel mai înalt, decizia administrației de a acționa pentru „recalibrarea” și „resetarea” de fond a relațiilor dintre Statele Unite și Regatul Arabiei Saudite.          

3

Președintele Biden nu a dezvoltat sensul „recalibrării” asupra căreia l-a avertizat pe suveranul Salman. Se pot afirma însă două lucruri. Primul este că, pe de o parte, noul președinte – care, înainte de a ajunge la Casa Albă, declara că Arabia Saudită „trebuie să fie adusă la statutul de paria”, în vreme ce fiul regal și moștenitor al coroanei era etichetat drept „vagabond” – dorește o schimbare conceptuală și pragmatică a despotismului arbitrar în ceea ce privește drepturile și libertățile societății civile saudite, în concordanță cu valorile universale și cu principiile pe care este construită democrația americană. Al doilea arată că înăsprirea tonului prezidențial în relația cu spațiul saudit poate fi privită ca o tentativă a noului lider al Americii de a determina o echilibrare cel puțin rezonabilă a abordărilor în contextul tensiunilor maxime existente în zona Golfului, în general, și între guvernul teocratic iranian și monarhia sunnită saudită, cu deosebire.

Norii care umbresc cerul raporturilor dintre Washington și Riyadh sunt o certitudine care, ținând seama de precedentele sincope și de atavicul orgoliu de cea mai pură extracție arabă și beduină a familiei Al-Saud, poate să dureze o vreme. Dar ar fi hazardat să se afirme că „afacerea Khashoggi” va conduce la o ruptură. Relațiile dintre cele două state se subscriu unei realități geopolitice determinate de considerente strategice, dar și interese economice, energetice și militare, domeniu în care regatul a fost și rămâne o piață de desfacere deosebit de absorbantă și stabilă pentru industriile militare americane. La aceasta se adaugă și interesul american de a avea, la nevoie, acces permanent la bazele terestre saudite Taif și Tabuk sau la portul Yanbu de la Marea Roșie.

În atari conjuncturi, nu trebuie exclusă posibilitatea ca emirul Mohammed Bin Salman – „MBS”, în vorbirea comună – să intre într-un con de umbră care i-ar putea pune sub semnul îndoielii aspirațiile de a succeda tatălui său pe tronul wahhabit.

Pentru administrația Biden, Arabia Saudită rămâne un factor cu greutate în ecuația politică și geostrategică, dar și în ecuația păcii și a războiului, inclusiv a încheierii distrugătorului conflict între sunnismul wahhabit saudit și teocrația revoluționară iraniană. Dar, cel puțin în lumina declarațiilor și deciziilor adoptate de președintele Biden în prima lună de mandat, noul șef al administrației de la Washington dorește să pună capăt paradigmei artificiale care a dominat politica regională americană în ultimii ani – începând cu cei doi Bush (Senior și Junior), până la Clinton, Barack Obama și, mai ales, Donald Trump. O paradigmă în care, din considerații mercantile și, nu de puține ori, ipocrite, sub „farul universal al democrației și libertății” care se pretinde a fi America, au fost promovate relații intense care au trecut cu buretele peste declarațiile de principii privitoare la totalitarism, despotism, drepturile și libertățile omului, drepturile femeii, societatea civilă – domenii străine de conduita și faptele regimului ultraconservator saudit și pe care Joe Biden le dorește eliminate printr-o „resetare” și „recalibrare” a relaționării, într-o manieră care să nu mai permită tolerarea autarhiei discreționare în schimbul unor avantaje materiale conjuncturale.

Iar realizarea acestui deziderat presupune din partea lui Joe Biden răspunsuri clare și decizii executabile. Reducerea demersurilor la aplicarea de sancțiuni timide asupra unor pioni fără rol decisiv și ocolirea cu pudoare a adevăratelor surse ale răului nu duc și nu vor duce la realizarea „resetării” proclamate de Joe Biden.