Robert Adam este diplomat, expert în științe politice, autor și editor. El a prezentat opiniile sale pe tema Populismul în timpul pandemiei, în interviul pe care l-a acordat revistei Pulsul Geostrategic.

Pulsul Geostrategic: De mai bine de un an, acum, pandemia de coronavirus a pus stăpânire pe titlurile mass-mediei internaționale. Aflați în situația unei crize globale, liderii populiști au încercat, prin politicile lor, să profite de temerile și clivajele din ce în ce mai numeroase în comunitățile care sunt cel mai rău afectate de pandemie. În ce măsură se dorește ca retorica populistă să discrediteze, în acest context, încrederea și imaginea profesioniștilor, în special a celor din domeniile medical și de sănătate?

Robert Adam: Populiștii triumfează prin promovarea diferențelor dintre „oamenii adevărați” și elite. Dar, după cum specifica Jan-Werner Müller, istoric din cadrul Universității Princeton, într-un editorial pentru ziarul The Guardian, curentul actual se bazează pe denigrarea acelor elite care pretind că au dobândit autoritate datorită educației și studiilor de specialitate  (medici, avocați, profesori universitari). În perioada pandemiei, experții în domeniul sănătății au devenit mai vizibili și contestarea expertizei acestora a reprezentat o modalitate de a manipula opinia publică. Nimeni nu agreează veștile proaste, iar experții din domeniul sănătății au fost nevoiți să le facă publice. În vremuri de restriște, dacă iei partea populației și discreditezi opinia experților din domeniul medical, adopți de fapt o strategie clară vizând popularitatea. Cu toate acestea, sceptici în privința COVID-19 precum Boris Johnson, Donald Trump sau Jair Bolsonaro au ajuns să se infecteze cu noul coronavirus. Președintele Tanzaniei, John Magufuli, o altă persoană care nu a crezut în existența virusului, chiar a decedat. Aceste aspecte au determinat majoritatea liderilor să acționeze cu atenție. Teoriile conspirației și atacurile la adresa experților în probleme medicale și de sănătate au continuat să fie promovate de politicieni de nișă. Indivizi nemulțumiți de atmosfera tensionată și de recesiunea economică sunt predispuși să aplece urechea la astfel de subiecte acum, mai degrabă decât în perioade normale. Pe rețelele de socializare, reacțiile negative au o influență de șase ori mai mare decât cele pozitive. Criticile experților sunt utilizate pe post de instrument de manipulare politică a persoanelor noi în domeniu sau a actorilor politici mai puțin importanți.

În lupta pentru resurse și supraviețuire, politica bazată pe supremație și concurență a denigrat și contestat ideea de intensificare a cooperării și de creștere a solidarității la nivel supranațional. S-a dovedit această abordare a fi una câștigătoare pentru liderii populiști?

Poetul englez John Donne scria, în urmă cu aproape patru secole, vestita poezie „No Man Is an Island”[1], care face referire la caracterul social al omului. Cu toate acestea, într-o perioadă de pandemie, complexul orașului sub asediu ia amploare. Cetățenii dezorientați așteaptă să fie protejați de stat, ceea ce este mai mult decât plauzibil, ca parte a contractului social. Acest lucru înseamnă și acces rapid la vaccinuri. Cu toate acestea, foarte puține țări sunt capabile să producă vaccinuri în masă. Doar prin angrenarea resurselor științifice, financiare și tehnologice, vaccinurile au putut fi produse, aprobate și distribuite atât de repede. Actori internaționali mai puțin relevanți abia au acces la vaccinuri.

Susținătorii narativei „supremației” ar avea nevoie să: a) fie capabili să asigure protecție rapidă și de încredere prin mijloace exclusiv domestice (numai SUA, China și UE au capacitatea să ia în considerare o astfel de opțiune) și b) să asigure cu orice preț deficitul de resurse din afară și să își permită să fie acuzați de egoism într-o criză globală (nicio țară sau bloc nu dețin această capacitate). Acest scenariu era tentant pentru Donald Trump sau Boris Johnson, însă economiile țărilor pe care le conduceau/conduc sunt extrem de globalizate, iar reputațiile lor ar fi avut prea mult de suferit. Cu toate acestea, există peste tot o parte a populației care dorește implementarea de soluții interne pentru toate problemele și crizele și încearcă să le promoveze. Însă, nu este în măsură să adopte decizii politice.

Supuse criticilor inerente cauzate de crize economice și sociale severe, partidele și instituțiile tradiționale au reușit, cel puțin până în momentul de față, să frâneze ascensiunea mișcării populiste, care nu este în stare să vină cu măsuri de durată. Paradoxal este faptul că, la nivelul opiniei publice în țările foarte afectate de pandemie, măsurile propuse de populiști referitoare la schimbare nu au corespuns așteptările cetățenilor, care își doresc stabilitate și siguranță. Având în vedere acest aspect, a avut criza cauzată de pandemia de COVID-19 impactul necesar să declanșeze o reconfirmare a contractului social între cetățeni și țările/guvernele lor?

Întrebarea care s-ar putea pune este: dincolo de ocazia apărută de a prelua puterea, au fost liderii populiști cu adevărat interesați de această acțiune într-un astfel de context? Liderii politici care au încercat să minimalizeze efectele pandemiei au fost afectați imediat și semnificativ de realitatea crudă (vezi Trump, Bolsonaro și Johnson). Pentru populiștii din opoziție, oportunitatea care s-a ivit a fost de a profita de criză și de a culege fructul viitoarelor victorii electorale. Numai că jocul a fost uneori mult prea evident. Studiile arată că societățile în care nivelul încrederii și capitalul social sunt ridicate au trecut mai bine prin pandemie. În aceste societăți, contractul social va fi redefinit și va fi mai puternic. La polul opus, în țări cu probleme politice cronice, pânza socială se va destrăma mai ușor.

În același timp, a fost reticența privind schimbarea mai exigentă față de politicile populiste sau, din contră, a reprezentat un teren propice pentru apariția unor lideri politici care se înfățișează precum niște salvatori?

Crizele vor aduce întotdeauna în față lideri populiști. Au soluții simple la probleme complicate și prea puțini sunt aceia care pot analiza îndelung suficiente aspecte, astfel încât să adopte decizii politice pertinente. Dar într-o pandemie este nevoie de lideri responsabili, care sunt capabili să adopte decizii lipsite de popularitate. Populismul în vreme de pandemie este fie prea cinic – „virusul îi ucide doar pe cei slabi, nu este nevoie să izolezi pe toată lumea” – fie prea înclinat către teoria conspirației – „este doar o gripă”, pentru a obține suficient sprijin. Salvatorii se vor arăta după criză, atunci când cei care au adoptat decizii dure vor plăti pentru ele din punct de vedere politic.

Cartea Două veacuri de populism românesc  a fost publicată de editura Humanitas în 2018

Consultări de ordin electoral în perioada de pandemie au arătat o prezență electorală scăzută, iar campaniile de profil și-au pierdut din energia care de obicei se propaga pe durata mitingurilor electorale la care participa un număr mare de alegători. Ținând cont de aceste aspecte, în ce măsură lipsa organizării unei campanii față în față și a desfășurării alegerilor într-un mediu anost au constituit obstacole majore pentru liderii și partidele populiste?

Nu există o regulă cum că prezența la alegeri pe timp de pandemie ar trebui să fie mică. Alegerile prezidențiale din Polonia au înregistrat cel de-al doilea cel mai mare număr de alegători prezenți la urne în ultimii 30 ani, atât pentru primul cât și pentru al doilea tur de scrutin. Alegerile prezidențiale din SUA au înregistrat un record din punct de vedere al mobilizării alegătorilor. În martie 2021, alegerile legislative din Olanda au adus la urne un mare număr de cetățeni. Participarea redusă la urne în România nu a fost din cauza pandemiei ci a avut alte cauze, inclusiv percepția alegătorilor cum că rezultatul fusese deja stabilit dinainte. Liderii populiști au devenit experți în campaniile din mediul online și au avut capacitatea să profite de pe urma nemulțumirilor și nervozității. Cele mai mari partide au avut tot interesul să mențină campaniile plictisitoare pe timp de pandemie, deoarece provocarea unor emoții puternice ar fi fost benefice mișcărilor anti-sistem.

Cum diminuarea extinderii și efectelor pandemiei a reprezentat cea mai mare provocare a anului 2020, pentru perioada următoare putem identifica drept provocări principale crizele socială și economică. În ce măsură pot, tensiunile și nemulțumirile acumulate în ultimul an, crea terenul propice pentru ascensiunea populismului?

Dacă pandemia a reprezentat o ocazie ratată pentru populism, consecințele sale economice și sociale, precum și îngrădirea libertății, pot îndepărta barierele și permite valului populist să ajungă la țărm. Criza, perioadele de tranziție, transformările reprezintă un teren propice pentru tot felul de mișcări populiste. Costurile economice ale pandemiei, care au fost cumulate, vor trebui achitate în următorii ani. Acest lucru va stârni cu siguranță furie și nemulțumire, semințele magice ale recoltei populiste.

Pe de altă parte, populismul a fost mult asociat Brexit-ului, ascensiunii lui Marine Le Pen și în special victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din 2016. După ce Trump a plecat de la Casa Albă și de când i s-a interzis accesul pe rețelele de socializare, ne putem aștepta la o criză a populismului?

Populismul este alcătuit din aceeași substanță ca democrația. Este Masca de Fier a democrației reprezentative, geamănul ascuns. Nu poate dispărea pur și simplu, deoarece este parte integrantă a ADN-ului democrației. Populismul este ciclic; când este mai vizibil, când mai puțin vizibil. Populismul ca un „sindrom”, o maladie a democrației, este intens analizat de științele sociale. Dar acest fapt nu înseamnă că este prezentat cu exactitate. Întrebările pe care le pune populismul sunt de cele mai multe ori irelevante. Problema rezidă în răspunsurile pe care acesta le furnizează, care de cele mai multe ori sunt greșite. Cu toate acestea, putem considera populismul ca fiind anticorpul democrației. Dacă încurajează prezența locală și nu pune la îndoială structura sistemului însuși, putem presupune cu exactitate că impactul discursului populist asupra democrației ar putea fi benefic.

NOTĂ: Robert Adam este diplomat, expert în științe politice, autor și editor. Este doctor în științe politice, diplomă obținută în Belgia, la Bruxelles, pe lângă Universitatea Liberă, iar lucrarea de licență a abordat subiectul populismului. A efectuat studii în Franța (École Normale Supérieure, Sorbona, specializarea științe politice) și în România (Universitatea București). Este cercetător asociat în cadrul ULB CEVIPOL (Centrul pentru Studii Politice) și profesor asociat la Facultatea de Științe Politice, Uniersitatea București.

Cartea sa Două veacuri de populism românesc a fost publicată de Editura Humanitas în 2018. În ultimul trimestru al anului 2021 va apărea și versiunea în limba franceză.

Ca diplomat a avut două mandate la Paris și Bruxelles, iar la acest moment lucrează la Uniunea Europeană. Oferă consultanță de specialitate în mass-media românească și internațională (Belgia, Franța, Republica Moldova). Robert Adam contribuie cu articole în publicația online PressOne, din România și publică articole de prestigiu în media din Marea Britanie, Belgia și România.

_____________________________

[1] Nota traducătorului - „Nimeni nu este singur”