Relațiile dintre Turcia și NATO: tensionate și limitate

Relațiile dintre Turcia și NATO au o istorie plină de dispute încă de la momentul aderării Turciei la NATO, în 1952. Turcia și NATO au început să aibă relații tensionate cu mult înainte de așa zisa lovitură de stat eșuată, din 15 iulie 2016. Tentativa eșuată de lovitură de stat a intensificat, însă, aceste tensiuni și este onest să presupunem că ele vor persista. În același timp, relațiile dintre Turcia și NATO sunt dictate de un Tratat al Atlanticului de Nord care nu a mai fost amendat de la semnare, la 4 aprilie 1949. Atâta timp cât tratatul nu este actualizat, nu se pot face prea multe pentru ca relațiile dintre Turcia și NATO să se schimbe.

Dr. Eugene KOGAN

02/12/2019 Regiune: Marea Neagră Tema: NATO

Introducere

Experții militari afirmă că, din punct de vedere geopolitic, Turcia joacă un rol foarte important, întrucât este dispusă între regiunea tensionată a Orientului Mijlociu și Marea Neagră. Cu toate acestea, fostul Președinte al Comitetului Militar al NATO, generalul german în retragere Harald Kujat, a precizat, în august 2016 în cadrul unei emisiuni la postul național de radio al Germaniei, că „rolul Turciei nu ar trebui supraestimat și că Turcia a fost dintotdeauna un aliat pe care nu te poți baza în totalitate.”[1] În noiembrie 2009, guvernul condus de Partidul Justiției și Dezvoltării (cunoscut sub denumirea de AKP - Adalet ve Kalkinma Partisi) a fost ferm privind statutul militarilor turci care participă la misiuni ISAF (International Security Assistance Force - Forța Internațională de Asistență pentru Securitate), insistând că nu sunt forțe combatante[2] ci trupe folosite pentru misiuni de pregătire. Acest aspect a deranjat mult, mai ales fortele britanice și americane, care doreau să aibă militari turci în misiuni de luptă. Din acest motiv, autorul este de acord cu opinia exprimată de gl. Kujat, conform căruia rolul Turciei este important dar nu trebuie supraestimat. Astfel, tensiunile dintre aliații NATO au existat și înainte de așa zisa lovitură de stat eșuată, din 15 iulie 2016.

Începând cu 15 iulie 2016, în special, relațiile dintre Turcia și aliații NATO s-au deteriorat semnificativ, după cum se va vedea în rândurile ce urmează. În ciuda acestor tensiuni, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat în nenumărate rânduri că Turcia „deține o poziție strategică din punct de vedere geografic”,[3] „este un partener cheie pentru securitatea Europei și nu există dubii privind faptul că NATO va fi mai puțin puternic fără ea.”[4] Chiar și după furnizarea către Turcia a primelor componente ale sistemului S-400 și după decizia SUA de a exclude Turcia din programul F-35, Jens Stoltenberg încearcă să asigure Turcia că aria legăturilor acesteia cu alianța depășește programul F-35.[5] Stoltenberg a declarat, la 17 iulie 2019, că niciun stat membru al alianței nu a pus problema excluderii Turciei din NATO. „Turcia este un membru important al NATO și niciun stat membru al alianței nu a adus în discuție această problemă [cea a excluderii Turciei] deoarece toți înțelegem că depindem unii de alții.”[6]

Putem afirma cu certitudine că Turcia și-a găsit „susținătorul” în persoana Secretarului General Stoltenberg. Deci se pare că, atât timp cât Stoltenberg rămâne Secretar General, președintele Erdogan și administrația sa vor avea un aliat pe care să se bazeze.

Relațiile (bilaterale) dintre Turcia și NATO sunt deteriorate

Trebuie să subliniem că relațiile bilaterale dintre Turcia și Olanda, Turcia și Germania și Turcia și SUA, în mod special, s-au deteriorat semnificativ începând cu 2017 și sunt tensionate și astăzi. Pentru a reaminti cititorului, precizăm că parlamentul german - Bundestag - a susținut, în iunie 2017, decizia de a reloca 260 de militari (germani) de la baza aeriană Incirlik la o bază aeriană din Iordania. Surse diplomatice au afirmat că eventuala acțiune a Berlinului a fost prima dată [aspect subliniat de autor] în istoria NATO, când un stat membru urma să retragă o unitate militară aparținând unui alt aliat și să o mute într-un stat care nu este membru al alianței, știind că acest demers ar urma să aibă efect negativ asupra coeziunii alianței.[7] Un incident recent care a avut loc în cadrul exercițiului militar „Trident Javelin”, desfășurat în perioada 8-17 noiembrie 2017, la Centrul Întrunit de Luptă al NATO din Norvegia, a generat tensiuni între Turcia și NATO. O fotografie a părintelui Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk și o fotografie a președintelui Recep Tayyp Erdogan au fost folosite pentru a înfățișa inamicii NATO. Părți aparținând spectrului politic turc au declarat că nu mai au încredere în alianță.[8] După cum scria Metin Gurcan într-un articol recent, un cutremur la scară mică a zdruncinat relațiile dintre NATO și Turcia, membrul său din ce în ce mai rebel, când la 3 mai 2019 o delegație de ciprioți greci a fost inclusă pe lista de invitați pentru o ceremonie. Militari și civili aparținând celor 29 de state membre NATOși diverși parteneri au participat la ceremonia de învestire a generalului american (de forțe aeriene) Tod Volters, care a preluat funcția de Comandant Surpem al Forțelor Aliate ale NATO în Europa (SACEUR), cu o excepție - Turcia. Conform unor surse diplomatice din Turcia, „marea eroare” privind invitația a marcat sosirea lui Volters și a avut ca rezultat apariția unei „crize de încredere” între Turcia și sediul militar al NATO care „nu va fi depășită prea curând”. Fie că a fost o gafă nevinovată, fie o respingere a Ankarei, incidentul legat de invitația de la sediul militar al NATO denotă relațiile tensionate cu care Turcia și NATO trebuie să se confrunte începând din luna iunie.[9] Ca rezultat, este de așteptat ca între Turcia și aliații NATO să existe noi tensiuni.

Un alt factor care a afectat semnificativ relația dintre Turcia și SUA a fost declarația ministrului apărării turc, Fikri Isik, din 21 noiembrie 2016, conform căreia „Ankara a demarat procesul de negociere cu Moscova - inamicul NATO - de achiționare a sistemului rusesc de apărare aeriană S-400.”[10] Cele mai recente aspecte legate de livrarea acestui sistem vor fi abordate mai jos. Declarația ministrului turc a contribuit, fără îndoială, la distanțarea SUA și a aliaților NATO față de Turcia, în contextul apropierii acesteia față de Federația Rusă. Jill Aitoro, corespondent pentru „Defense News”, a precizat că, la începutul anului 2016 l-a întrebat pe subsecretarul de stat pentru industria apărării, Ismail Demir, dacă Turcia va fi nevoită în cele din urmă să aleagă între Rusia și NATO. Demir a răspuns că: „situația Turciei nu poate fi comparată cu cea a statelor NATO care nu au graniță comună cu Rusia sau [nu] se află într-o zonă de conflict. Din aceste motive noi ne încadrăm în alți parametri, iar relațiile noastre trebuie să se mențină favorabile față de celelalte state din zonă.” Aceste relații favorabile, argumenta acesta, sunt benefice NATO. Unii ar putea contesta faptul că opiniile de față contrazic principiile care stau la baza alianței, depinzând de cât de departe sunt dispuși să meargă.[11] Argumentul lui Demir poate fi combătut foarte ușor exemplificând prin faptul că statele baltice membre ale NATO au de-a face cu Rusia în mod direct și pot deveni zone de conflict în orice moment. Deci, parametrii invocați de Demir cu referire la Turcia sunt nejustificați și lipsiți de credibilitate. Nu există nicio îndoială legată de faptul că livrarea sistemului S-400 Turciei a produs pagube serioase atât relațiilor dintre Tucia și SUA, cât și celor dintre Turcia și NATO, mai ales că aliații s-au angajat să elimine sistemele sovietice livrate statelor membre ale Tratatului de la Varșovia. În plus, interoperativitatea este esențială pentru apărarea colectivă a NATO, iar decizia Turciei de achiziționare a sistemului S-400 a afectat considerabil apărarea colectivă aeriană a NATO.

Deteriorarea relațiilor dintre Turcia și NATO cunoaște un nou apogeu: livrarea către Turcia a componentelor sistemului S-400

Prima livrare a componentelor sistemului rusesc S-400 către Turcia a avut loc la 12 iulie 2019. Rezultatul a fost, conform precizărilor lui Simon Waldman (cercetător asociat la „King’s College” din Londra), care spunea că „la momentul în care va primi sistemul S-400, Turcia se va găsi din ce în ce mai izolată în cadrul structurilor civile și militare ale NATO.” Acesta a încercat să sublinieze faptul că Turcia ar putea ajunge să fie un membru al Alianței doar cu numele. Fostul ambasador Suha Umar este de acord cu faptul că achiziționarea sistemului S-400 va crea, cel mai probabil, probleme Turciei în NATO, specificând că „nu există nimeni în NATO care să fie de acord cu aceste demersuri. Articolul 5 - toți pentru unul și unul pentru toți - ar putea fi abrogat în cazul Turciei, din cauza acestei chestiuni.”[12] Ian Lesser, directorul German Marshall Fund din Bruxelles, a declarat că „implicațiile politice ale achiziției sistemului S-400 sunt foarte serioase, deoarece livrarea acestuia confirmă multora concepția conform căreia Turcia se îndreaptă [aspect subliniat de autor] către o alternativă opusă celei occidentale. Acest lucru va genera neliniște și resentimente în cadrul NATO - cu siguranță va altera sentimentele față de Turcia în interiorul Alianței.”[13] Astfel, se poate spune că răcirea relațiilor dintre Turcia și NATO continuă și se pare că administrația președintelui Erdogan tinde să trateze cu indiferență achiziția sistemului S-400, trăind cu speranța că ceilalți aliați vor privi această acțiune ca pe un fait accompli.

Epurări, spălări pe creier și exoduri de creiere în cadrul Forțelor Armate ale Turciei

Celălalt factor care contribuie la deteriorarea relațiilor dintre Turcia și NATO este concedierea masivă la nivelul conducerii Forțelor Armate (FA) ale Turciei și campaniile de influențare a ofițerilor turci în direcția loializării față de regimul președintelui Erdogan și îndepărtării de NATO, în general și de SUA în mod special. Este nevoie să subliniem că nou înființata Universitate Națională de Apărare din Istanbul a preluat un rol principal în educarea și pregătirea militarilor turci după tentativa eșuată de lovitură de stat din 15 iulie 2016. Aproximativ 500 de ofițeri și 3000 de subofițeri vor fi pregătiți în cadrul Universității Naționale de Apărare și a Academiei Jandarmeriei și Pazei de Coastă. Universitatea nou înființată va prelua rolul liceelor militare închise după tentativa eșuată a loviturii de stat.[14]

Conform fostului SACEUR, amiralul (în rezervă) James Stavridis, „este foarte probabil ca importanța și competența de a servi în NATO a FA ale Turciei să se diminueze. Din păcate este posibil ca armata, ca urmare a loviturii de stat să se concentreze pe controverse interne, investigații fără sfârșit și verificări legate de loialitate și să încerce să reziste ca instituție. Acest lucru va avea un efect de diminuare a nivelului de pregătire și performanței armatei. Deși la baza aeriană de la Incirlik au fost reluate unele operațiuni esențiale, multe canale de cooperare cu SUA și NATO au fost închise.”[15] Surse din interiorul Alianței precizează că această concediere masivă a militarilor, care a început la 15 iulie 2016, a subminat Comandamentul Militar Integrat al NATO și a dus la creșterea tensiunilor din interiorul Alianței. Doi ofițeri care au fost detașați în cadrul NATO și solicită acum azil politic în Europa au menționat că 42 din cei 53 de ofițeri turci care lucrau la sediul NATO de la Bruxelles au fost eliberați din funcție, în timp ce două treimi din cele 600 de posturi aparținând Turciei în cadrul comandamentului Alianței au avut aceeași soartă.

Generalul Curtis Scaparrotti, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa până în vara 2019, a precizat că disponibilizarea personalului militar turc „are impact [asupra Comitetului Militar Internațional al NATO] deoarece era compus în mare parte din persoane cu experiență, de care nu se mai poate beneficia. Lucram cu oameni talentați și capabili, iar acest demers dăunează echipei mele din punct de vedere al talentului, experienței și efortului depus.”[16] Conform generalului Scaparrotti, Ankara a încadrat aproape jumătate din posturile devenite vacante în cadrul comandametului NATO și a promis să grăbească înlocuirea celorlalți angajați retrași. Conform unor ofițeri menționați mai sus, NATO „va simți în curând diferența [aspect subliniat de autor] dintre noi și cei care ne vor înlocui. Unii din ei sunt turci ultranaționaliști, iar alții au un trecut îndoielnic.”[17]

Generalul Scaparrotti susținea că această concediere masivă a afectat capacitatea de răspuns a Turciei. „Unul din aceste domenii este cel al forțelor aeriene. Cei care au fost îndepărtați erau piloți cu experiență, astfel că la acest moment pregătesc piloți tineri. A avut un oarecare impact. Nu aș spune că unul foarte mare, dar este vizibil.”[18] Trebuie să subliniem faptul că pregătirea piloților tineri durează patru sau cinci ani. În acest timp, Forțele Aeriene ale Turciei se confruntă cu o lipsă de piloți cu experiență care afectează negativ modul în care operează în Siria.

În martie 2017 au apărut informații conform cărora Forțele Armate ale Turciei (FAT) au fost afectate semnificativ de concedierile masive. Câteva mii de militari au fost eliberați din funcție și 40% din generalii FAT au fost înlocuiți de ofițeri loiali președintelui Erdogan. Potrivit lui Marc Pierini, fostul ambasador al UE în Turcia, în prezent profesor asociat la Carnegie Europe având sediul la Bruxelles, „la nivelul Turciei se înregistrează o vizibilă stare de disconfort, deoarece au fost îndepărtați foarte mulți ofițeri și toate legăturile personale [dintre aceștia și comandamentul NATO] s-au pierdut.” Brooks Tigner concluzionează că această concediere în masă întreprinsă de Erdogan în cadrul armatei turce va continua nestingherită.[19] Din păcate pentru FAT, concedierile își vor menține cursul de până acum, ceea ce va continua să submineze puterea acestora. În plus față de cei care au fost arestați o parte din ofițerii superiori ai FAT au solicitat azil politic în SUA sau în alte state. Conform unor surse confidențiale, numărul celor care au solicitat azil politic în SUA variază de la câteva duzini până la 100-150, majoritatea fiind ofițeri superiori.[20]

Nu există nicio îndioală că pierderea legăturilor între militari, concedierea ofițerilor FAT, neîncrederea manifestată de președintele Erdogan și partenerii săi politici în NATO în general și în SUA în mod special, precum și fragilitatea relațiilor dintre Turcia și NATO subminează coeziunea și stabilitatea Alianței.

În contextul deplorabil de mai sus, pot fi luate în considerare trei opțiuni privind viitorul relațiilor dintre Turcia și NATO:

Opțiunea 1: Turcia rămâne în NATO și se comportă precum o cârtiță

Această opțiune - ca unul din membri să rămână în Alianță, să își urmeze agenda proprie și să o influențeze din interior - este de coșmar pentru NATO. Conducerea militară a NATO ar fi înțeles că Turcia trebuie considerată un stat problemă și un partener pe care nu se poate baza, ceea ce ar avea drept rezultat împiedicarea participării militarilor turci la discuții pe teme de informații și alte probleme legate de securitate. Cu toate acestea, militarii turci ar putea lua parte la exerciții militare, dar în număr foarte redus. În cazul unui conflict militar izbucnit, spre exemplu, în regiunea Mării Negre și în care să fie implicate România și Bulgaria, Turcia ar rămâne neutră în pofida tuturor ramificațiilor faimosului Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord.

Foștii comandanți militari seniori ai NATO ar respinge din start această opțiune. Totuși, trebuie să ne amintim că aceștia sunt subiectivi în ceea ce privește Turcia și sunt nostalgici după o Turcia care, nu mai este ce a fost.[21]Aceștia tind să creadă că ceea ce s-a întâmplat în Turcia după tentativa eșuată de lovitură de stat este o aberație și speră ca, în viitorul apropiat, situația să se îmbunătățească. Susțin că apropierea dintre Turcia și Rusia este temporară și că între aceste două state există mai multe divergențe, iar între Turcia și NATO există mai multă compatibilitate. Acest scenariu este considerat plauzibil și președintele Erdogan ar putea fi interesat să îl urmeze.

Opțiunea 2: În așteptarea unui miracol, sau mai degrabă „În așteptarea lui Godot”

Aceasta presupune că NATO nu dorește să renunțe la Turcia, în ciuda tensiunilor persistente pe care Alianța și unele din statele membre le au în relația cu Turcia. Există o expresie care spune că „speranța moare ultima” și care descrie situația relațiilor dintre Turcia și NATO. După cum am precizat și anterior, din cauza izolării și marginalizării militarilor turci în interiorul NATO, există speranța că președintele Erdogan va utiliza Articolul 13[22] și va părăsi structurile militare de comandă din cadrul NATO[23], dar va rămâne în structura politică a Alianței. În acest caz, Articolul 5 nu va acoperi Turcia în situația unei agresiuni militare [externe].

În plus, susținătorii apartenenței Turciei la NATO afirmă că achiziția sistemului rusesc S-400 este un caz singular, Turcia nu va activa sistemul și va reveni în sânul NATO, precum „fiul rătăcitor”. Acest lucru este puțin probabil, deoarece președintele Erdogan dorește activarea sistemului de rachete S-400 pentru a apăra Turcia, în loc să îl depoziteze, să îl suspende, sau să îl trimită în Azerbaidjan. Totuși, așteptarea unui miracol îi acordă președintelui Erdogan timp să joace jocul unei achiziționări potențiale a sistemului de apărare aeriană SAMP/T, care fost luată în calcul în ultimii cinci ani. În ceea ce privește posibila achiziționare a sistemului de apărare Patriot, administrația Trump a reziliat contractul în valoare de 3,5 miliarde de dolari după ce Turcia a primit, în iulie 2019, sistemul rusesc S-400.[24] De fiecare dată când cele două părți se apropiau de semnarea contractului, președintele Erdogan și administrația sa au considerat că aspectele financiare ale afacerii nu erau suficient de avantajoase, iar chestiunea transferului de tehnologie a împiedicat semnarea contractului. Cu toate acestea, NATO ia în considerare toate opțiunile privind menținerea Turciei în alianță, iar Hans Binnendijk susține în articolul său această variantă.[25] Astfel, această opțiune are 50% șanse de materializare.

Opțiunea 3: reformarea Alianței

Pentru ca Alianța să fie reformată sunt necesare trei schimbări semnificative:

1. Procesul decizional bazat pe consens trebuie transformat într-un proces decizional bazat pe decizia majorității (ex.: două treimi);

2. Puterea de facto a veto-ului statelor membre ar trebui abolită, astfel încât niciun stat membru să nu poată bloca prima schimbare și

3. În Tratatul Atlanticului de Nord astfel actualizat și modificat ar trebui introdus un nou articol referitor la suspendarea și, în ultimă instanță excluderea din Alianță a unui stat membru.

Aceste schimbări ar necesita, însă, un nivel extraordinar de voință politică din partea conducerii politice a NATO, din partea actualului Secretar General și în special din partea statelor membre, inclusiv Turcia. Prin urmare, această opțiune este puțin probabil să se materializeze, mai ales în condițiile în care Secretarul General Jens Stoltenberg, adept al consensului, este împotriva schimbărilor radicale și preferă o politică de calmare a relațiilor tensionate și a diferendelor ocazionale din interiorul alianței. Cu alte cuvinte, „totul e bine când se termină cu bine.”

Concluzie

Atât timp cât Erdogan guvernează Turcia iar Jens Stoltenberg rămâne la conducerea Alianței, relațiile dintre Turcia și NATO vor continua să fie tensionate și condiționate de un Tratat al Atlanticului de Nord care nu este nici actualizat, nici modificat. În plus, cum Secretarul General Stoltenberg este cunoscut ca adept al consensului, președintele Erdogan este liber să creadă că Turcia nu va fi suspendată și, în cele din urmă, exclusă din alianță, din moment ce Tratatul Atlanticului de Nord nu conține un capitol referitor la suspendarea sau excluderea din Alianță aunui stat membru. Câtă vreme fiecare membru deține un drept de veto de facto, formularea de amendamentela TratatulAtlanticului de Nord și mai ales implementarea acestora va fi o misiune imposibilă, deoarece unele membre ar vota împotrivă. Ar putea exista o soluție la cercul vicios prezentat mai sus, dar aceasta nu va fi implementată.

Ca rezultat, este foarte probabil să fim martori la izolarea și îndepărtarea constantă a Turciei de la procesul decizional al Alianței. Președintele Erdogan înțelege acest aspect dar nu este pregătit să părăsească structurile de comandă militare și civile ale Alianței unilateral, confom Articolului 13 din Tratatul Atlanticului de Nord. Este conștient de faptul că, în ciuda izolării și marginalizării, Turciei îi este mai bine în NATO decât în afară. Deci, sugestiile lui Omer Taspinar și Michael O’Hanlon conform cărora, dacă Turcia insistă să continue cooperarea tehnologică și militară cu Rusia, Washington ar trebui să încurajeze Ankara să ia în considerare această soluție gaullistă[26] și va anunța că aceasta din urmă a părăsit alianța de una singură, nu este o opțiune pe care președintele Erdogan o ia în considerare. Acesta este conștient că a fi membru în NATO este avantajos, în timp ce ieșirea din Alianță ar însemna să fie sub un fel de patronaj al președintelui Putin. În plus, trebuie să subliniem încă odată că Rusia și Turcia nu sunt parteneri egali. Într-o astfel de situație, președintele Putin ar fi conducătoriar președintele Erdogan subaltern, ceea ce acesta din urmă nu este pregătit să accepte. Chiar mai mult, președintele Putin va continua cooperarea cu Turcia atâta timp cât servește intereselor Rusiei. Ar pune capăt acesteia imediat dacă Turcia s-ar întoarce împortiva sa. În acest caz, ar putea impune chiar sancțiuni economice zdrobitoare asupra Turciei.

Cu toate acestea, trebuie să subliniem faptul că, deși este marginalizată și izolată, Turcia poate prejudicia semnificativ alianța din interior. Impresia este că președintele Erdogan va provoca alianței atâtea pagube câte poate, din interior, deși această evaluare ar fi respinsă din start de președintele Erdogan și administrația sa. Aspectul ar trebui, însă, înțeles pe deplin de către toți membrii Alianției și de fiecare în parte. Aceștia trebuie să înțeleagă că pagubele iremediabile produse de Turcia asupra coeziunii, unității și rezistenței Alianței sunt în interesul lui Vladimir Putin. Pe acest aspect Putin și Erdogan nu numai că sunt de acord în mod tacit, ci se și înțeleg.

Aliații UE și NATO sunt divizați profund când este vorba despre ceea ce ar trebui făcut în privința Turciei. Această lipsă de coerență convine perfect guvernului turc. Incapacitatea statelor membre UE și NATO de a ajunge la o înțelegere privind maniera în care să îngrădească sau chiar să sancționeze Turcia politic și economic este înțeleasă foarte bine de către președintele Erdogan,care le sfidează și exploatează această slăbiciune. Ar fi nevoie în mod clar de conducerea SUA, pentru a iniția o actualizare/modificare a Tratatului Atlanticului de Nord. Ar fi o exagerare mare să se afirme că măsurile punitive ale NATO la adresa Turciei ar trimite-o pe aceasta direct în brațele Rusiei. Agenda președintelui Erdogan de apropiere față de Federația Rusă a fost inițiată în 2016 și nu după ce a primit primele componente ale sistemului rusesc S-400, la 12 iulie 2019. Livrările sunt planificate să continue până în aprilie 2020. Prin urmare, o integrare completă a Turciei în NATO nu mai este o opțiune optimă pentru toate părțile implicate. În această privință autorul nu este de acord cu concluzia lui Bongiovanni conform căreia, în ciuda creșterii aparente a nemulțumirilor și rupturilor din cadrul Alianței, șansele sunt ca americanii, europenii și turcii să înțeleagă că NATO funcționează pentru toți și că lumea lor ar fi mult mai nesigură fără Alianță.[27] NATO fără Turcia nu numai că ar supraviețui, ci ar fi chiar mai rezilientă și mai unită în fața amenințărilor comune. Turcia fără NATO ar fi mai slabă și este pasibilă să devină o pradă pentru Rusia și vecinul său, Iran. Măsura în care administrația de la Ankara este doritoare și capabilă să înțeleagă consecințele deciziilor pe care le adoptă depășește tematica acestui articol. Privind din exterior,se pare că administrația lui Erdogan tinde să interpreteze greșit semnalele de la Washington și de la membrii nemulțumiți ai NATO și UE, din cauza incapacității lor evidente de a ajunge la un numitor comun.

Ce va urma

Este probabil ca relațiile tensionate dintre Turcia și NATO să continua atât timp cât Recep Tayyp Erdogan rămâne președintele Turciei. Totuși, chiar și după ce mandatul președintelui Erdogan va fi expirat, nu există niciun fel de garanție că succesorul acestuia va schimba natura acestor relații tensionate. Orientarea Turciei către Rusia și achiziționarea sistemului de apărare aeriană S-400 din Rusia ar trebui văzute în contextul de ansamblu al relațiilor marcate de neîncredere dintre Turcia și NATO, pe parcursul ultimilor ani. Îmbunătățirea relațiilor dintre Turcia și Rusia va continua în viitorul apropiat, spre dezamăgirea aliaților NATO. În același timp, relațiile dintre Turcia și NATO sunt limitate de Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la 4 aprilie 1949, care nu a mai fost actualizat/modificat. Atâta timp cât rămâne membru al NATO și deține drept de veto în cadrul alianței Turcia poate bloca, spre exemplu, includerea Ciprului grecesc în Alianță, sau cooperarea cu UE, dar nu state membre precum Austria. Mai există un factor care trebuie inclus în relațiile NATO - Turcia, anume îndepărtarea continuă a ofițerilor turci instruiți de NATO și curentul de îndoctrinare vizând loialitatea noii generații de ofițeri față de președintele Erdogan, comandantul suprem al armatei. Această nouă generație de ofițeri are o identitate musulmană și nu are încredere în NATO în general și în SUA în mod special. Acest din urmă aspect va avea consecințe pe termen lung asupra puterii și calității armatei turce, precum și a contribuției acesteia în cadrul Alianței. Armata Turciei este a doua ca mărime în NATO și a fost serios afectată din punct de vedere calitativ de epurările masive în desfășurare. Pe cale de consecință, este de așteptat ca aportul militar al Turciei la activități NATO în regiunea Mării Negre, spre exemplu, să fie minim deoarece Turcia nu este interesată să supere Rusia. În final, atâta timp cât va rămâne Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg va face tot ce îi stă în putință să mențină Turcia în Alianță, chiar în detrimentul acesteia și în pofida îngrijorărilor conducerii militare a NATO privind Turcia.

NOTĂ: Acest articol a fost publicat prima dată în Military Power Revue der Schweizer Armee – Nr. 2 / 2019

[1]Pentru articolul complet consultați Bernd Riegert, “NATO and Turkey: Allies, not Friends” („NATO și Turcia: aliați, nu prieteni”), online la: http://www.dw.com/en/nato-and-turkey-allies-not-friends/a-19444991- 2 August 2016. Citat ca Riegert, “NATO and Turkey” (NATO și Turcia). În ceea ce privește importanța strategică a Turciei, citiți următorul text. “Pe durata Summit-ului NATO din 25 mai 2017, de la Bruxelles, oficiali militari din cadrul alianței au recunoscut faptul că poziția geografică a Turciei este prea sensibilă ca statul să fie lăsat să se îndepărteze, nu contează în ce direcție. Erdogan este conștient de acest aspect și se așteaptă să profite la maxim”. Pentru articolul complet vedeți Brooks Tigner, “Turkey to be ‘Elephant in the Room’ at NATO Summit” („Turcia, marea problemă a summit-ului NATO”), online la: http://janes.ihs.com/Janes/Display/1805867 - 17 May 2017. Citat ca Tigner, “Turkey to be ‘Elephant’” („Turcia, o problemă”). Calitatea de membru NATO a Turciei și poziția sa geografică strategică înseamnă că acest stat nu va fi criticat voalat de către NATO [aspect subliniat de autor]. Pentru articolul complet vedeți Tigner “NATO Recalls Turkey’s Failed Coup as Attack’s on Democracy, Despite Claims of Contrary Evidence” („NATO vede în tentativa eșuată de lovitură de stat un atac la dresa democrației, în ciuda afirmațiilor referitoare la existența unor dovezi contrare”), online la: http://janes.ihs.com/Display/1812361 - 18 iulie 2017. În contradicție cu declarația generalului Kujat, ambasadorul SUA la NATO, Kay Bailey Hutchinson a declarat la 17 noiembrie 2017 că „Turcia este un aliat foarte valoros pentru NATO. Și-a îndeplinit rolul. Este unul din cele patru state prezente în Afghanistan la acest moment și depune eforturi evidente. A răspuns solicitărilor de fiecare dată când NATO a apelat la ea.” Pentru articolul complet vedeți Valerie Insinna, “Ambassador to NATO Unsure if US Will Impose Sanctions on Turkey for S-400 Buy” („Ambasador la NATO nu este sigur dacă SUA va impune sancțiuni Turciei pentru achiziția S-400”), online la: https://www.defensenews.com/global/europe/2017/11/18/ambassador-to-nato-unsure-if-us-will-impose-sanctions-on-turkey-for-s-400-buy/ - 17 noiembrie 2017. Turcia este națiune cadru pentru Forțele de Intervenție Rapidă ale NATO (Very High Readiness Joint Task Force-VJTF) și s-a oferit să conducă formațiunea în 2021. Aaron Stein, “The New Turkey: Making Sense of Turkish Decision-Making” („Noua Turcie: înțelegerea procesului decizional turcesc”), revista NATO, April 2018, nr. 6. Citat ca Stein, “The New Turkey” („Noua Turcie”).

[2]La 1 noiembrie 2009, în paralel cu preluarea conducerii comandamentului ISAF din Kabul, Turcia a crescut numărul elementelor non-combatante din Afghanistan cu apropape 1000 de membri, totalizând 1750 de persoane. Ambasadorul SUA, James Jeffrey și consilierul pe probleme de securitate națională James Jones au spus clar, după discursul președintelui Barack Obama, că sunt de acord cu sporirea efectivelor, de preferat „fără limitări” în ceea ce privește misiunea acestora. Totuși, liderii militari și civili turci s-au opus în mod constant ideii ca militarii turci să execute misiuni de luptă [aspect subliniat de autor]. Bulent Aliriza, “President Obama Meets with Prime Minister Erdogan” („Președintele Obama se întâlnește cu premierul Erdogan”), Center for Strategic and International Studies (Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale), online la: http://www.csis.org/publication/president-obama-meets-prime-minister-erdogan - 7 decembrie 2009.

[3]Pentru articolul complet vedeți Brooks Tigner, “NATO’s Silence on the Purge of Turkey’s Military Carries Risks For All” („Îndiferența NATO cu privire la epurările la care sunt supuse carierele militare turce este riscantă pentru toți”), online la: http://janes.ihs.com/Display/1791356 - 15 decembrie 2016. Citat ca Tigner, “NATO’s Silence” („Indiferența NATO”). Vedeți și Sevil Erkus, “NATO Chief Calls Turkey’s Bid For Russian S-400 Missile Systems a ‘Difficult Issue’” („Șeful NATO denumește alegerea Turciei pentru sistemul de rachete rusesc S-400 o «chestiune periculoasă»”), online la: http://www.hurriyetdailynews.com/nato-chief-calls-turkeys-bid-for-russian-s-400-missile-systems-a-difficult-issue-127711 - 22 februarie 2018.

[4]Articolul complet online la: http://www.hurriyetdailynews.com/nato-without-turkey-would-be-weak-alliance-chief-says--112586 - 30 aprilie 2017.

[5]Pentru articolul complet vedeți Serkan Demirtas, “How Will S-400s Affect Turkey’s Role in NATO?” („Cum va afecta S-400 rolul Turciei în cadrul NATO?”), online la: http://www.hurriyetdailynews.com/opinion/serkan-demirtas/how-will-s-400s-affect-turkeys-role-in-nato-145100 - 20 iulie 2019.

[6]Articolul complet online la: https://bulgarianmilitary.com/2019/07/18/turkey-as-a-nato-member-is-much-more-than-s-400-jens-stoltenberg-said/.

[7]Articolul complet online la: https://www.dw.com/en/german-parliament-votes-to-withdraw-troops-from-turkey/a-39356874 - 2 iunie 2017. Pentru articolul complet vedeți Sevil Erkus, “Germany to Vote on Withdrawal From Incirlik in Two Weeks” („Germania va vota retragerea de la Incirlik în două săptămâni”), online la: http://www.hurriyetdailynews.com/germany-to-vote-on-withdrawal-from-incirlik-in-two-weeks-time-113225 - 18 mai 2017. Vedeți și Aaron Stein, “The New Turkey” („Noua Turcie”), 3 și Sebastian Sprenger, “Turkey Defiant on Purchase of Russian S-400 Anti-Missile Weapon” („Turcia sfidează pe tema achiziționării sistemului antirachetă S-400”), online la: https://www.defensenews.com/smr/nato-priorities/2018/07/11/turkey-defiant-on-purchase-of-russian-s-400-anti-missile-weapon/ - 11 iulie 2018.

[8]Pentru articolul complet, inclusiv reacția Turciei și apologia completă emisă de Secretarul General Stoltenberg, vedeți Semih Idiz, “NATO Blunder Ignites Calls to Leave Alliance” („Gafa NATO alimentează solicitările de părăsire a Alianței”), online la: https://www.al-monitor.com/pulse/originals/2017/11/turkey-nato-blunder-ignites-calls-to-leave.html - 21 noiembrie 2017.

[9]Pentru articolul complet vedeți “Turkey Sticks to Its Guns on Russian Missile-Defense Deal” („Turcia nu renunță la acordul privind sistemul defensiv de rachete rusesc”), online la: https://www.al-monitor.com/pulse/originals/2019/05/turkey-nato-incident-blunder-or-tacit-rebuke-of-ankara.print.html - 13 mai 2019.

[10]Pentru articolul complet vedeți: http://kommersant.ru/doc/3148901 - 21 noiembrie 2016. Isik a anunțat, la 22 februarie 2017, că Ankara continuă discuțiile cu Rusia privind achiziționarea sistemului S-400. Pentru articolul complet vedeți Bruce Jones, “Putin Backs Ankara-Moscow S-400 Sales Negotiations” („Putin susține negocierile dintre Ankara și Moscova privind sistemul S-400”), online la: http://janes.ihs.com/Janes/Display/1808346 - 6 iunie 2017. Președintele Erdogan a discutat cu Rusia pentru prima dată în august 2016 despre ceea ce avea să devină o afacere de 2,5 miliarde de dolari - achiziționarea sistemului S-400. Vedeți Thomas Karako, “Coup-proofing? Making Sense of Turkey’s S-400 Decision” („Apărare împotriva loviturii de stat? Clarifică decizia Turciei privind achiziționarea sistemului S-400”), Center for Strategic and International Studies (Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale), online la: https://www.csis.org/analysis/coup-proofing-making-sense-turkeys-s-400-decision - 15 iulie 2019. Karako, “Coup-proofing?” („Apărare împotriva loviturii de stat?”)

[11]Pentru articolul complet vedeți “Reluctant Allies and What That Means for the Future of NATO” („Aliați reticenți și ce înseamnă asta pentru viitorul NATO?”), online la: https://www.defensenews.com/opinion/commentary/2017/05/15/reluctant-allies-and-what-that-means-for-the-future-of-nato-editorial/. Referitor la problema legată de alegerea taberelor, vice-președintele american Mike Pence a scris, pe rețeaua de socializare „Twitter”, la 3 aprilie 2019, că „Turcia trebuie să aleagă. Dorește să rămână un partener cheie în cea mai de succes alianță militară din istorie, sau dorește să riște securitatea acestui parteneriat prin luarea unor decizii iraționale [achiziționarea sistemului S-400 din Rusia] care subminează alianța NATO?” Pentru articolul complet vedeți Soner Cagaptay, “The Turkish Rupture Could Cause a Fissure in NATO” („Neînțelegerea cu Turcia ar putea cauza o breșă în NATO”), online la: https://thehill.com/opinion/international/438868-the-turkish-rupture-could-cause-a-fissure-in-nato - 16 aprilie 2019. Pentru o mai bună înțelegere a motivului care a stat la baza deciziei președintelui Erdogan de achiziționare a sistemului S-400 și a rezistenței la presiunile SUA și NATO împotriva acestui demers, vedeți Karako, op.cit. Pentru explicații suplimentare, vedeți și Kerim Has, “Turkey, Russia, and the Looming S-400 Crisis” („Turcia, Rusia și criza iminentă a S-400), Middle East Institute (MEI), online la: https://www.mei.edu/publications/turkey-russia-and-looming-s-400-crisis - 10 iulie 2019

[12]Semih Idiz, “How Will S-400 Affair Affect Turkish-NATO Ties?” („Cum va afecta afacerea S-400 relațiile dintre Turcia și NATO”), online la: https://www.al-monitor.com/pulse/originals/2019/06/turkey-usa-russia-how-s400-affair-affected-turkish-nato-ties.html - 20 iunie 2019. Citat ca Idiz, “How Will S-400” („Cum va afecta S-400?”). Puteți vedea și afirmațiile interesante și o posibilă cale de ieșire a Turciei din impasul actual venind din partea lui Jim Townsend, fostul adjunct pentru Europa al asistentului secretarului apărării, în prezent la Center for a New American Security (Centrul pentru o nouă securitate americană). Aaron Mehta, “Turkey Has the S-400. The Trump’s Administration is Silent” („Turcia a achiziționat sistemul S-400. Administrația Trump menține tăcerea”), online la: https://www.defensenews.com/pentagon/2019/07/12/turkey-has-the-s-400-the-trump-administration-is-silent/. Posibila cale de ieșire a Turciei din impasul actual propusă de Jim Townsend nu se va materializa deoarece președintele Erdogan dorește să utilizeze sistemul S-400, nu să îl depoziteze. Vedeți și sugestiile amiralului american în rezervă James Stavridis, în articloul său intitulat “Kicking Turkey out of NATO Would Be a Gift to Putin” („Excluderea Turciei din NATO ar fi un cadou pentru Putin”), online la: https://www.themoscowtimes.com/2019/07/19/kicking-turkey-out-of-nato-would-be-a-gift-to-putin-a66484. A treia soluție pe care amiralul Stavridis o oferă este depozitarea sistemului S-400 și achiziționarea ulterioară a unui nou sistem avansat de apărare aeriană, însă acest lucru nu va fi acceptat de președintele Erdogan. Citat ca Stavridis “Kicking Turkey” („Excluderea Turciei”). Președintele Erdogan este hotărât și nu își va schimba decizia privind utilizarea sistemului S-400. Nu trebuie să uităm faptul că, în 2013, SUA a oferit Turciei sistemul se apărare aeriană „Patriot”, iar Franța și Italia i-au oferit în 2014 sistemul SAMP/T. Pentru cel mai recent articol privind propunerea președintelui Trump referitoare la inactivarea sistemului S-400 vedeți: https://bulgarianmilitary.com/2019/07/26/donald-trump-pleads-turkey-not-to-activate-the-s-400-missile-defence-system/. Aceste propuneri nu vor fi luate în considerare de președintele Erdogan și administrația sa.

[13]Pentru articolul complet vedeți Carlotta Gall, “Turkey Gets Shipment of Russian Missile System, Defying US” („Turcia primește sistemul rusesc de rachete, sfidând SUA”), online la: https://www.nytimes.com/2019/07/12/world/europe/turkey-russia-missiles.html.

[14]Pentru articolul complet vedeți: http://www.hurriyetdailynews.com/turkey-to-train-3500-officers-in-national-defense-university-103193 - 24 august 2016.

[15]Riegert, “NATO and Turkey” („NATO și Turcia”), op.cit.

[16]https://www.militarytimes.com/news/pentagon-congress/2016/12/07/nato-commander-says-150-turkish-officers-have-left-post-coup/

[17]Pentru articolul complet vedeți Tigner, “NATO’s Silence” („Indiferența NATO”). În zilele de după tentativa de lovitură de stat, Forțele Aeriene ale Turciei au disponibilizat peste 300 de piloți F-16, majoritatea având în spate ani de experiență. Rezultatul: rata piloților per aparat a scăzut de la 1,25, la 0,8. Această rată este importantă deoarece asigură orele de odihnă necesare unui pilot între zboruri, fără să afecteze funcționalitatea Forțelor Aeriene. Vedeți Aaron Stein, “Turkey’s Fighter Pilot Problems” („Problemele Turciei privind piloții de luptă”), NATO, MENA, online la: https://www.atlanticcouncil.org/blogs/menasource/turkey-s-fighter-pilot-problems/ - 8 septembrie 2017.

[18]Tigner, op.cit.

[19]Pentru articolul complet vedeți Tigner, “Turkey to be ‘Elephant’” („Problema Turcia”). Conform datelor furnizate de agenția de știri Anadolu (controlată de stat), numărul generalilor și amiralilor turci a scăzut cu 40% din cauza disponibilizărilor de după tentativa eșuată de lovitură de stat - numărul acestora a scăzut de la 326 la 196 după tentativa eșuată de lovitură de stat. Pentru celelalte date furnizate de agenție consultați http://www.hurriyetdailynews.com/number-of-turkish-generals-decreases-40-percent-with-post-coup-attempt-dismissals--115852 - 23 iulie 2017.

[20]Eugene Kogan, “US-Turkish Relations in Crisis” („Criza relațiilor dintre SUA și Turcia”), European Security and Defence (Apărarea și securitatea europene) (februarie 2019), 34. Vedeți și Tom Bowman, “Growing Number of Turkish Military Officers Seek Asylum in the US” („Numărul ofițerilor turci care solicită azil politic în SUA este în creștere”), online la: https://www.npr.org/2019/05/29/727796635/growing-number-of-turkish-military-officers-seek-asylum-in-the-u-s. Pentru ofițerii turci care solicită azil politic în statele UE, membre NATO vedeți Manolis Kostidis, “Turkish Military Officers Are Requesting Asylum All Over Europe” („Ofițeri turci solicită azil în toată Europa”), Independent Balkan News Agency (IBNA), online la:https://balkaneu.com/turkish-military-officers-are-requesting-asylum-all-over-europe/ - 15 februarie 2017, online la: https://www.thelocal.no/20170322/norway-grants-asylum-to-torture-threatened-turkish-officers - 22 martie 2017 și Mark Lewis, “Purged from Turkish Army, NATO Officers Granted Asylum in Norway” („Expulzați din armata turcă, ofițerii NATO primesc azil în Norvegia”), NATO, online la: https://www.atlanticcouncil.org/blogs/natosource/purged-from-turkish-army-nato-officers-granted-asylum-in-norway - 10 aprilie 2017.

[21]Pentru a combate afirmația autorului conform căreia Turcia continnuă să fie un aliat important în cadrul NATO, vedeți Peter Roberts and Seth Newkirk, “Turkey, the US and the S-400: A Counter-Narrative” („Turcia, SUA și S-400: argumente împotrivă”), Royal United Services Institute (RUSI), comentariu online la: https://rusi.org/commentary/turkey-us-and-s-400-counter-narrative - 15 august 2019.

[22]Pentru articolul complet vedeți: https://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm

[23]Francesco Bongiovanni prezintă o analiză pertinentă a ceea ce se va întâmpla dacă Turcia decide să părăsească NATO. “Turkey: The NATO Alliance’s Wild Card” („Turcia, asul din mâneca NATO”), Turkish Policy Quarterly, 17:2 (vara 2018), online la: http://turkishpolicy.com/article/919/turkey-the-nato-alliances-wild-card - 28 septembrie 2018, 7-8. Citat ca Bongiovanni, “Turkey” („Turcia”). Ceea ce nu menționează este că Turcia ar putea să părăsească ambele structuri ale NATO - atât cea militară, cât și cea politică. Există și precedente. În 1966, președintele Charles de Gaulle a ales ca Franța să părăsească structurile militare ale NATO, dar a rămas în cele politice. În 1974, Grecia a decis să părăsească structurile militare ale NATO, dar a rămas în cele politice. Pentru articolul complet vedeți: https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_NATO. Pentru posibila ieșire a Turciei din NATO vedeți Omer Taspinar and Michael O’Hanlon, “A Gaullist Option for Turkey in NATO” („O opțiune gaullistă pentru Turcia în NATO”), online la: https://www.berggruen.org/the-worldpost/articles/a-gaullist-option-for-turkey-in-nato/ - 18 iunie 2019. Citat ca Taspinar and O’Hanlon, “A Gaullist Option” („O opțiune gaullistă”) vedeți și Idiz, “How Will S-400” („Cum va S-400…”)

[24]Pentru articolul complet vedeți John Deutsch, “Turkey’s Patriot Offer Dead After S-400 Delivery” („Oferta «Patriot» pentru Turcia anulată, după livrarea sistemului S-400”) online la: https://www.al-monitor.com/pulse/originals/2019/08/turkey-patriot-offer-dead-s400-delivery.html - 22 august 2019.

[25] “A Last Chance for Turkey? There Could Still be Time to Fix the S-400 Issue” („O ultimă ocazie pentru Turcia? Mai este timp pentru soluționarea problemei S-400?”) online la: https://www.defensenews.com/opinion/commentary/2019/07/29/a-last-chance-for-turkey-there-could-still-be-time-to-fix-the-s-400-issue/.

[26]“A Gaullist Option” („O opțiune gaullistă”); pentru o pledoarie în favoarea menținerii Turciei în Alianță, vedeți și Stavridis, “Kicking Turkey” („Excluderea Turciei”).

[27]Bongiovanni, “Turkey” („Turcia”), 14. Aceleași concluzii apar și într-un articol aparținând generalului locotenent în rezervă Ben Hodges, “Time for Turkey-USA 2.0” („Turcia-SUA 2.0”), Center for European Policy Analysis (CEPA) (Centrul pentru Analiză Politică Europeană), online la: https://www.cepa.org/time-for-turkey-usa-2 - 26 iulie 2019. Pentru o analiză mai veche, conform căreia integrarea în NATO a Turciei reprezintă cea mai bună soluție pentru toți, vedeți Mustafa Aydin, “Turkey’s Western Connection” („Legătura occidentală a Turciei”), online la: http://www.hurriyetdailynews.com/opinion/mustafa-aydin/turkeys-western-connection-122890 - 23 noiembrie 2017.