Un număr de decizii și acțiuni recente ale administrației Biden au fost de natură să anunțe, fără echivoc, intenția SUA de reasumare a poziției de lider internațional responsabil, care conduce prin puterea exemplului.

Cel mai important demers, prin implicațiile la nivel global, precum și cel mai anticipat, l-a constituit readerarea SUA la acordul de la Paris privind încălzirea globală și întrunirea de către președintele Joe Biden a unui număr de 40 de lideri globali – în penultima săptămâna a lunii aprilie a.c. – pentru un summit virtual pe temă, încheiat cu anunțarea unui obiectiv american de a reduce cu 50% emisiile de gaze de seră până în 2030.

Imediat după aceea, în data de 24 aprilie a.c., cunoscută drept Ziua Comemorării Genocidului Armean, președintele Joe Biden a citit o declarație în care, pentru prima dată, o administrație americană a folosit termenul „genocid” pentru a caracteriza evenimentele care au avut loc în campania condusă de Imperiul Otoman împotriva propriilor cetățeni armeni, începând cu 1915.

Nu în ultimul rând, și din punct de vedere cronologic precedând cele de mai sus, administrația Biden a anunțat – în 15 aprilie 2021 –, impunerea unui pachet larg de sancțiuni asupra Rusiei vizând în principal afectarea capacității Moscovei de a împrumuta bani de pe piețele globale. Washingtonul a anunțat că sancțiunile au fost impuse ca urmare a operațiilor cibernetice rusești care au avut drept țintă alegerile prezidențiale americane din 2020, agenții guvernamentale și companii americane, precum și pe fondul campaniei destabilizatoare ale Rusiei de la granița cu Ucraina.

Atât prin conținut, dar și prin simbolistică, aceste demersuri reprezintă o îndepărtare clară a SUA de la cursul politicii externe stabilit de administrația Donald Trump și chiar anterior mandatului acesteia (în problema recunoașterii genocidului armean).

În ce măsură va reuși administrația Biden să asigure readucerea SUA la leadershipul global – un leadership pe cât de necesar pe atât de dificil de realizat? Iar aici trebuie subliniat că administrația Biden a angajat actorii internaționali relevanți vizați de demersurile menționate mai sus – China, Rusia și Turcia – pentru a obține fie cooperarea acestora (a Chinei, în ce privește clima), fie prevenirea unor eventuale escaladări (cu Rusia în primul rând, dar si cu Turcia – pe problema genocidului armean).

Prima mare provocare, pentru SUA după patru ani de izolaționism, „America First” și absență de la lupta împotriva încălzirii globale , o reprezintă credibilitatea. Astfel, în timp ce secretarul de stat Antony Blinken a subliniat și totodată avertizat – în deschiderea summitului privind clima – că „daca America eșuează în a conduce lumea pe tema crizei climatice, ne vom trezi că din această lume nu va rămâne mare lucru”, MAE chinez expunea poziția Beijingului printr-o frază sugestivă: „SUA alege să se alăture sau să plece după plac, în ce privește Acordul de la Paris”. Și, conform Beijingului, întâlnirile americano-chineze premergătoare summitului s-au materializat prin convenirea cooperării în domeniul climei, însă fără asumarea unor obiective noi. Însă credibilitatea SUA se dovedește a fi o problemă care ține nu doar de percepția și comportamentul actorilor externi relevanți, ci și de specificul alternanței administrațiilor democrate și republicane, însoțite tradițional de diviziuni profunde în Congres – inclusiv pe tema investițiilor în energii curate.

În ce privește Rusia, care și-a demonstrat potențialul și capacitatea de a amenința stabilitatea și securitatea spațiului european, precum si legătura transatlantică, Vladimir Putin a reacționat la sancțiunile americane recente escaladând în regiunea Mării Negre. Și, edificator în privința efectelor acestei escaladări asupra balanței de ansamblu a relațiilor SUA-Rusia este faptul că, aparent în aceeași zi în care a avut loc dialogul prin telefon între președinții Joe Biden si Vladimir Putin, Washingtonul a anulat o vizită navală americană în Ucraina (prin Marea Neagră).