După cinci conflicte armate cuprinse între anii 2000-2014, în noaptea de 21 mai a.c., „al șaselea război palestiniano-israelian din Gaza” („operațiunea Apărătorii Zidurilor” pentru armata statului Israel, „Sabia Ierusalimului”, pentru Hamas), început la 10 mai, a încetat printr-un armistițiu „necondiționat și durabil” agreat de guvernul de la Tel Aviv și mișcările islamiste palestiniene Hamas și Jihadul Islamic din fâșia Gaza, după un intens maraton de mediere întreprins, cu deosebire, de către Egipt, cu o multiplă implicare multi-statală din care nu au lipsit ONU, Uniunea Europeană, Statele Unite, Rusia, Franța, Iordania, Qatar, Tunisia ș.a.

Peste 4.600 de rachete lansate de mujahedinii palestinieni asupra a numeroase așezări urbane de pe aproape tot cuprinsul teritorial al statului Israel, inclusiv Tel Aviv și Ierusalim, o contraofensivă israeliană de o virulență apreciată a fi „fără precedent”, 232 de morți (între care 65 de copii) și 1.900 răniți de partea palestiniană, 25 înalți responsabili ai grupării Hamas uciși, 12 morți și 355 răniți de partea israeliană, sute de imobile private și publice și de infrastructură distruse sau avariate sever sunt doar câteva din cifrele care alcătuiesc bilanțul acestui „război al rachetelor”.

La orele 02.00 din noaptea de 21 mai, după anunțarea armistițiului, mase compacte de oameni din Gaza s-au revărsat pe străzi și în spațiul public pentru a sărbători - cu cântece, focuri de artificii și tiruri de arme trase în aer – „victoria rezistenței” și a-și glorifica martirii. „Astăzi ne bucurăm de două ori - bucuria Ramadanului sfânt și a sărbătorii Al-Fitr de la încheierea acestuia și bucuria victoriei, a mândriei și demnității noastre” declara un membru al Biroului Politic al Mișcării Hamas. „Acum, mujahedinii se întorc în tuneluri și se pregătesc pentru bătăliile următoare”, a mai adăugat vorbitorul de circumstanță.

În sfera oficială, președintele Joe Biden și-a exprimat satisfacția pentru deznodământul conflictului, survenit după numeroase și susținute discuții pe care, personal, le-a avut cu premierul în funcție Benjamin Netanyahu, cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi și cu președintele palestinian Mahmud Abbas. Reafirmând sprijinul pentru dreptul Israelului la autoapărare, liderul de la Casa  Albă a subliniat că Statele Unite vor colabora activ cu ONU și alte organizații internaționale, dar și în parteneriat cu Autoritatea Palestiniană de la Ramallah, pentru susținerea umanitară a populației din teritoriul Gaza - cu excluderea mișcării Hamas - și apoi pentru reconstrucția în Fășia Gaza „într-o manieră care să nu permită Hamas-ului să-și refacă arsenalele militare”. În context, a fost subliniat că, pe lângă deblocarea imediată a unor fonduri de 500 milioane dolari pentru ajutorarea populației palestiniene, Egiptul va trimite în zonă - la Tel  Aviv și în teritoriile autonome palestiniene - două misiuni de observatori cu misiunea de supraveghere a respectării agrementului de încetare a ostilităților.

Pentru Benjamin Netanyahu este de așteptat o perioadă mai puțin comodă pe plan intern, în condițiile în care, îndeosebi în mediile politice de dreapta și religioase conservatoare, anunțul armistițiului a generat reacții critice la adresa premierului - căruia i se reproșează „concesiile” făcute palestinienilor prin „acceptarea prematură” a încetării operațiilor militare înainte ca distrugerea și eliminarea consistentă și durabilă a Hamas-ului din ecuația conflictului să fi fost realizate cu claritate. Criticii premierului în funcțiune apreciază că „jumătatea de măsură” acceptată de Netanyahu incumbă posibilitatea acceptării și a altor concesii și compromisuri în dosarul conflictului cu palestinienii.

Liderul coaliției radicale „Sionismul religios”, Bezazel Smotrich, avertiza, astfel, că „dacă statutul Ierusalimului și Muntele Templului vor fi aduse pe masa unor viitoare negocieri, Netanyahu va trebui să uite de guvern”.

Sursa: middle-east-online.com

 Într-o postare pe site-ul cotidianului “Yiediot Aharonot”, Gideon Sa’ar, liderul formațiunii politice „Noua  Speranță”, exprima ideea că „încetarea operațiilor militare israeliene fără impunerea unor restricții consistente asupra Hamas-ului și fără readucerea acasă a soldaților și civililor israelieni reținuți în Gaza va fi un eșec politic pentru care în viitor vom plăti un preț dublu”.

La fel de vituperant s-a dovedit și Allon Davide, membru al partidului Likud și primar al orașului Sedirot - greu încercat de atacurile Hamas - care opina că, „după cât se pare, guvernul și Benjamin Netanyahu nu doresc cu adevărat să lichideze Hamas-ul, preferând un calm temporar pentru locuitorii din Tel Aviv și din centrul țării”.

Cele 11 zile de bombardamente reciproce nu au adus și probabil că nici nu și-au propus să aducă soluții de fond pentru voluminosul dosar palestinian. În euforia de după intrarea în vigoare a armistițiului, atât Benjamin Netanyahu, cât și liderii mujahedinilor islamiști au declanșat, fiecare, o retorică a victoriei - o victorie măsurabilă, apologetic, prin amploarea distrugerilor și victimelor reciproc provocate. Dar nici Hamas-ul nu a dispărut ca „element al ecuației politico-militare”, nici guvernanța israeliană nu a anunțat vreo retușare a paradigmei sale de abordare a conflictului cu palestinienii, în dimensiunea globală a acestuia. Iar la doar câteva ore după ce vuietul rachetelor și obuzelor a tăcut, cauzele directe ale războiului - chestiunea faliilor de la „Seikh Jarrah” și accesului la Moscheea Al-Aqsa și la Muntelui Templului - au revenit în actualitate, împreună cu aceleași ciocniri violente între protestatarii arabi și forțele israeliene de poliție și securitate. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în ultimele 11 zile de foc și moarte. Un armistițiu fragil în care nu există, în realitate, învingători și învinși și care se poate prăbuși în orice moment, la primul incident semnificativ.

Va trebui să treacă o perioadă de timp pentru ca diversele comunități din Israel și din teritoriile autonome să regăsească o cale pentru redescoperirea normalității cooperante și pentru ca toți cei implicați să decidă dacă sunt deschiși pentru o transformare politică pe termen lung sau vor accepta perspectiva de repetare a lungii serii de episoade ale acelui “déjà vu” numit un „război prea îndelungat”.