Prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite a întreprins o vizită diplomatică sensibilă, de importanță deosebită la Ankara, unde s-a întâlnit cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Atmosfera întrevederii a fost descrisă de ambele părți ca fiind pozitivă și apropiată. Întâlnirea a fost precedată de pregătiri la nivel diplomatic și economic de ambele părți. De asemenea, în urmă cu aproape două luni a avut loc vizita inopinată, la Ankara, a consilierului pentru securitate națională al Emiratelor Arabe Unite (EAU), Tahnoun bin Zayed, care a pregătit terenul pentru comunicarea de natură diplomatică și economică dintre cele două state.

Deși demersul a fost perceput ca neașteptat din partea autorităților de la Abu Dhabi, observatorii schimbărilor din Orientul Mijlociu și-au dat seama de detaliile și cauzele care au stat la baza acestuia, cel mai evident dintre ele fiind venirea lui Joe Biden la Casa Albă. Acestuia i-a urmat sprijinul acordat de EAU conferinței „Al-Ula”, care a pus capăt agasării ilegale a Qatarului, cel mai important aliat al Turciei din zona Golfului. Deci, în ciuda semnificației acțiunii EAU, este prea devreme și prea lipsit de logică să considerăm că această vizită reprezintă un preludiu al unei viitoare alianțe dintre Turcia și EAU, într-o zonă cunoscută drept instabilă din punct de vedere politic, în care alianțele sunt schimbătoare. Cu toate acestea, ca observatori putem să ne dăm seama cum cele mai importante dosare ale regiunii pot fi afectate de urmările acestor acțiuni precum și care sunt scenariile care le preced.

În primul rând, trebuie să subliniem faptul că această vizită s-a concentrat pe aspectele cooperării dintre cele două state. Primele rezultate ale acesteia au fost semnarea unor acorduri care promovează cooperarea în domeniul investițiior tehnologice, turismului și afacerilor portuare, precum și în cel al industriei de apărare. EAU au anunțat deschiderea în Turcia a unui fond de investiții în valoare de 10 miliarde de dolari. Dacă ar fi să luăm în considerare cât de adânci sunt diferențele politice dintre cele două țări, este logic să aleagă economia pentru a restabili încrederea reciprocă și ulterior să încerce să ajungă la un consens cu privire la problemele de ordin politic, de care sunt interesate ambele țări și asupra cărora își pot exercita influența. Având în vedere viitoarele alegeri prezidențiale din Libia, dosarul libian va ocupa un loc important la masa negocierilor dintre Turcia și EAU.

În ciuda calmului aparent care planează asupra actualei situații din Libia și a mișcărilor politice coordonate de Europa, tensiunile care vor urma în viitorul apropiat sunt sesizabile. După cum se știe, Turcia, care a intervenit militar în Libia ca urmare a solicitărilor oficiale emise de guvernul de la Tripoli, are un cuvânt de spus. De cealaltă parte a conflictului se situează Abu Dhabi care acordă sprijin generalului Khalifa Haftar și Purtătorului de Cuvânt al Parlamentului, Aguila Saleh.

Odată cu închiderea depunerii candidaturilor pentru președinția Libiei și anunțul nominalizării candidaților, trebuie să menționăm că ne aflăm în situația de calm dinaintea furtunii. Chiar dacă în ultimii doi ani ostilitățile au încetat, perioada nu a adus schimbări fundamentale în alianțele și influența exercitată în teren de armată și de triburi. Milițiile conduse de Gl. Haftar (mercenari libieni și străini) continuă să controleze estul Libiei, situația se menține la fel și nu prezintă niciun semn de schimbare.

Pe de altă parte, guvernul interimar de la Tripoli continuă să aibă influență limitată asupra vestului libian, având în vedere prezența milițiilor tribale care refuză să depună armele și care se tem de o încălcare a acordului de pace și de o deteriorare a situației, după alegerile prezidențiale.

În acest caz, politicienii libieni se află în fața sondajelor cu degetul pe trăgaci, astfel că, orice apropiere dintre Turcia și EAU poate avea un impact direct asupra viitorului Libiei. Deci, momentul ales de către Mohammed bin Zayed pentru vizita sa la Ankara cu fix o lună înainte de alegeri are o semnificație aparte.

Atât Abu Dhabi, cât și Ankara percep soluțiile militare ca reprezentând situații fără ieșire, care vor epuiza cele două părți și nu vor duce la nicio victorie, a niciuneia dintre acestea, transformând Libia într-o povară de ordin financiar pentru ei. O personalitate libiană asupra căreia ambele părți să cadă de acord și care să le reprezinte interesele poate fi cea mai bună soluție, un scenariu favorabil ambelor state. Ankara își poate convinge aliații din Libia în favoarea identificării unei soluții, în timp ce Abu Dhabi exercită o influență puternică asupra estului libian și îl poate determine să o accepte.

Actori internaționali, sub îndrumare europeană insistă asupra identificării unei soluții politice pentru a pune capăt imigrației ilegale din Libia și revenirea acestei țări pe piața internațională a petrolului și gazelor, aspect care este esențial pentru Europa. Vizita lui Çavuşoğlu la Abu Dhabi la jumătatea acestei luni va reprezenta preludiul unui moment de cotitură pe scena libiană, începând cu amânarea cu câteva luni a datei alegerilor, până când cele două părți își pot pune în aplicare ideile în teren. Este posibil ca din cauza aceastei întâlniri să apară conflicte în estul Mediteranei.

Cât despre estul Mediteranei, putem spune că cele două puncte de tensiune din Marea Egee și de la granița maritimă dintre Egipt și Turcia ar urma să fie incluse pe lista de negocieri dintre cele două părți. În ciuda detensionării relațiilor dintre Cairo și Ankara de la finele anului 2020 și a discuțiilor care au apărut între cele două părți, inclusiv referitoare la granița maritimă, Libia și tensiunile mediatice dintre ele, nu au venit cu nimic nou și nici nu au restabilit relațiile dintre cele două țări, din cauza lipsei unui numitor comun și a atmosferei încărcate, care la acel moment erau dominante în relația dintre Ankara și Abu Dhabi, din cauza influenței semnificative pe care EAU au exercitat-o asupra Egiptului. Deci, orice apropiere dintre EAU și Turcia va îmbunătăți relațiile dintre Turcia și Egipt și va putea duce la înțelegere cu privire la granițele maritime, pe care Atena și Nicosia o urmăresc.

Media greacă a ales să nu manifeste atenție vizitei pe care Prințul Moștenitor al EAU a efectuat-o la Ankara, în ciuda importanței pentru interesele Atenei și a relațiilor strânse dintre EAU și Grecia, ceea ce pe de-o parte reprezintă motiv de îngrijorare, iar pe de altă parte guvernul de la Atena nu dorește să o interpreteze eronat. Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a așteptat în jur de zece zile înainte să-l contacteze pe Mohammed bin Zayed după întoarcerea acestuia din urmă de la Ankara. Cele două părți și-au reafirmat profunzimea relațiilor și nevoia de a crește nivelul cooperării pe linia investițiilor și colaborării dintre cele două state.

Ceea ce partea greacă nu vrea să popularizeze este că Atena a profitat de tensiunile dintre Ankara, pe de-o parte, și Abu Dhabi, Riyadh și Cairo pe de cealaltă, ca să-și îmbunătățească relațiile diplomatice cu aceste state și să semneze acorduri militare cu ele (un acord de apărare comun cu Abu Dhabi – realizarea transferului sistemului de rachete Patriot în Arabia Saudită și demarcarea granițelor maritime cu Egipt). Aceste acorduri nu ar fi fost încheiate cu o asemenea ușurință dacă nu ar fi existat tensiuni între aceste țări și Ankara. Deci, guvernul grec nu este optimist cu privire la apropierea dintre Turcia și EAU și la negocierile dintre Turcia și Egipt, care pot avea loc, nici nu va mulțumi Atena cu privire la situația din estul Mediteranei și va priva Grecia de investițiile de care are multă nevoie de la statele din Golf, având în vedere criza economică cronică în care se află.

Fără îndoială, atât Abu Dhabi cât și Ankara au un cuvânt semnificativ de spus în Orientul Mijlociu și și-au extins de curând influența în Africa și Asia Centrală, mai ales în condițiile diminuării prezenței SUA în regiune și orientării atenției acesteia către dosarul nuclear iranian. Cele două țări doresc să exploateze lipsa americană pentru a avea beneficii de ordin strategic, economic și geopolitic, ce vor veni în sprijinul aspirațiilor lor în regiune și vor crește influența lor pe plan internațional. Conform acestui percept, identificarea unor numitori comuni poate reprezenta o soluție mult mai bună decât conflictul. Primul test va fi reprezentat de Libia, iar eventualul succes va reverbera asupra altor chesiuni din estul Mediteranei și dincolo de granițele regiunii.