Situația generală din Liban este în prezent catalogată ca fiind într-un proces continuu de deteriorare, nivelul sărăciei și al frământăriilor populației fiind foarte ridicat. În plan mondial, Libanul este catalogat ca un stat care se află în plin proces de prăbușire economică, deoarece se află într-una din cele mai grave situații la nivel global din zilele noastre.

În această țară se înregistrează o inflație severă și un șomaj foarte ridicat, precum și o creștere alarmantă a costurilor de bază ale vieții, fapt ce conduce la nevoi umanitare acute. Conform unor studii internaționale ale Băncii Mondiale, din 2022, mai mult de jumătate din populația libaneză trăiește sub pragul sărăciei. La nivel internațional se fac și mai multe aprecieri că Libanul traversează o criză economică devastatoare care a aruncat peste 80% din populație în sărăcie, așa cum a făcut cunoscut opiniei publice și Organizația Națiunilor Unite.

„Țara se află într-o stare de dezintegrare aproape totală și asistăm la prăbușirea tuturor instituțiilor statului care încă rezistau” a subliniat analistul, Karim Bitar[1].

Actuala criză „este probabil cea mai gravă din istoria Libanului”, a mai spus K. Bitar despre o țară care a suferit enorm, ca urmare unui conflict civil care a avut loc între 1975 și 1990, precum pe fondul altor șocuri suferite de-a lungul timpului, pe multe alte paliere.

Libanul înregistrează unul dintre cele mai mari numere de refugiați din lume pe cap de locuitor și găzduiește în prezent aproximativ 1,5 milioane de sirieni. Refugiații au fost afectați în mod semnificativ de o creștere bruscă a sărăciei; au acces limitat la hrană, educație, îngrijire medicală și alte servicii de bază. În 2021, se estima că 90% dintre gospodăriile în care erau refugiați sirieni se aflau în stare de sărăcie extremă. Deși datele echivalente pentru 2022 nu au fost încă publicate, este probabil ca această cifră să rămână ridicată.

Se constată o slăbire accentuată a serviciilor publice, în special a celor de furnizare de energie electrică și, prin extensie, așa cum era de așteptat, a celor de asistența medicală, care sunt semnificativ amenințate de un colaps. Medicamentele esențiale pentru tratarea bolilor cronice, precum și antibioticele, sunt din ce în ce mai greu de obținut. Un sfert din gospodăriile libaneze, palestiniene și de imigranți nu au acces la servicii de sănătate adecvate.

Războiul ruso-ucrainean a perturbat aprovizionarea cu cereale și amenință securitatea alimentară, costul pâinii fiind în creștere; 57% din gospodăriile libaneze se luptă să-și permită producerea hranei. Lipsa de combustibil perturbă procesul de aprovizionare cu apă, cu pompele de apă inactive din cauza lipsei de generare de combustibil, ceea ce duce la o dependență crescută de surse de apă suspecte din punct de vedere al conținutului de substanțe nocive pentru consumul uman, în special în comunitățile vulnerabile, cum ar fi așezările informale cu corturi.

Diversele boli și creșterea nivelului de îmbolnăvire demonstrează impactul pe care îl poate avea infrastructura slăbită, punând un sistem de sănătate deja tensionat, care funcționează cu o capacitate limitată, sub o presiune și mai mare. Acest lucru este agravat de combinația dintre gestionarea slabă a mediului și a schimbărilor climatice, fapt care cauzează deficitul de apă, ratele în creștere ale incendiilor de vegetație și degradarea mediului. Aceste probleme reflectă existența unei infrastructuri slabe, lipsa de pregătire și expunerea ridicată la evenimente catastrofale, ceea ce reprezintă o preocupare tot mai mare în contextul schimbărilor climatice. În ciuda statutului său de stat cu venituri medii, Libanul se află pe locul 117 din 182 de țări la nivel global în ceea ce privește indicele de vulnerabilitate climatică.

În plus, incertitudinea politică creată de evoluțiile din ultimii ani în celelalte domenii este catalogată ca fiind foarte ridicată. Libanul nu are un guvern funcțional și este blocat într-un vid prezidențial. Volatilitatea politică a crescut tensiunea dintre grupuri, ducând la ciocniri locale și la creșterea nivelului de imprevizibilitate cu privire la funcționarea tuturor instituțiilor, inclusiv a celor din domeniul securității și apărării.

Se estimează că 4.211 de refugiați libanezi, sirieni și palestinieni au încercat să emigreze în alte state în perioada ianuarie-octombrie 2022, înregistrându-se deja un număr de migranți aproape triplu față de cifrele de anul trecut. Această tendință este deosebit de alarmantă, având în vedere cât de periculoase pot fi aceste migrări și traversări de spații marine. În 2022 au avut loc scufundări tragice – peste 140 de migranți s-au înecat sau au fost dați dispăruți.

Peste 135.000 de imigranți locuiesc în Liban – 80 de naționalități diferite. Migranții au fost grav afectați de deteriorarea mediului economic, cu rate ridicate ale șomajului, insecuritate alimentară, adăposturi și acces redus la servicii esențiale precum apă potabilă și asistență medicală, inclusiv sănătate mintală și sprijin psihosocial. Un număr tot mai mare de migranți sunt blocați și nu pot să se întoarcă în țara de origine.

Evaluarea nevoilor multisectoriale 2022 indică faptul că 60% dintre imigranții din Liban au nevoie de asistență umanitară. Datorită sistemului de sponsorizare, mulți sunt nevoiți să aleagă și să accepte condiții de muncă exploatatoare, un statut nelegal, le este limitat accesul la asistență, crescând exponențial riscul de a deveni victimă a traficului de persoane, exploatării sexuale, condițiilor de muncă exploatatoare, detenției și deportării. Analize privind unor problematici preexistente crizei, cum ar fi discriminarea, hărțuirea sexuală și violența împotriva migranților, fac dovada că 60% dintre imigranții aflați în prezent în Liban au nevoie de asistență umanitară și de protecție (o creștere cu 31% față de anul trecut).

Mass-media internațională apreciază că toate acestea sunt rezultatul paraliziei politice și instituționale care stârnește temeri de confruntare cu o criză și mai amplă.

Drept urmare, în plan politic, este semnificativ a menționa aici că, fostul președinte libanez, Michel Aoun, și-a încheiat mandatul la sfârșitul lunii octombrie 2022, iar ceilalți liderii politici continuă să se confrunte de atunci pentru a stabili un înlocuitor, făcând dovada că Libanul are un parlament profund divizat care nu poate alege un președinte care să-i ssucceadă.

Conform acordului de împărțire a puterii Libanului, președintele țării trebuie să fie un creștin maronit, prim-ministrul un sunnit și președintele parlamentului un șiit.

De asemenea, țara nu are un guvern pe deplin funcțional, prim-ministrul, Najib Mikati, conducând un cabinet interimar.

Dar iată că, într-un moment în care Libanul nu are un președinte și are un guvern interimar cu puteri executive reduse, șeful Direcției Generale de Securitate din Liban, generalul-maior, Abbas Ibrahim, își încheie și el mandatul, parlamentul libanez nefiind în măsură să numească oficial un înlocuitor al acestuia.

Ca urmare, în 02 martie 2023, șeful Direcției Generale de Securitate din Liban din 2011, generalului-maior, Abbas Ibrahim, a demisionat după ce încercările de prelungire a mandatului său au eșuat. Deci, mandatul ca șef al Direcției Generale de Securitate s-a încheiat în ziua menționată, când acesta a împlinit și vârsta de pensionare de 64 de ani, conform prevederilor legislației din Liban. În acest context, este semnificativ de menționat că, în după-amiaza zilei de 01 martie 2023, generalul-maior, Abbas Ibrahim și-a părăsit biroul și a fost înlocuit de generalul de brigadă, Elias Baisary, în calitate de șef interimar al Direcției Generale de Securitate, din Liban.

Așadar, putem aprecia că politicienii libanezi au făcut dovada din nou a unei neputințe decizionale serioase și nu au reușit să prelungească mandatul generalului-maior, Abbas Ibrahim, sau să numească oficial un înlocuitor.

„Vom continua marșul în diferite domenii pentru a servi Libanul”, a spus generalul-maior, Abbas Ibrahim, înainte de a pleca. În acest context, trebuie precizat că el este musulman șiit, a primit sfatul să înlocuiască pe președintele Parlamentului, Nabih Berri, care a împlinit 85 de ani, în ianuarie 2023, dar întrebat de presa locală dacă intenționează să caute un loc de muncă, el a spus: „Fie ca Dumnezeu să-i dea lui Berri o viață lungă”. A. Ibrahim, a spus că dacă i s-ar oferi un loc de muncă într-un minister, ar dori să devină ministru de externe.

Ibrahim, era cunoscut pentru legăturile deținute cu diferite personalități și entități locale, regionale și internaționale, inclusiv cu grupul Hezbollah susținut de Iran, guvernul sirian și națiunile occidentale. Pe parcursul a 12 ani de ocupare a funcției menționate, acesta a trebuit să abordeze diplomatic numeroase provocări spinoase și dificile, inclusiv răspândirea războiului sirian în Liban, și a fost perceput de mulți ca un mediator între baronii politici divizați ai țării. De asemenea, a mediat cu succes în procesul de eliberare a ostaticilor ținuți în Siria. Cu toate acestea, trebuie să menționăm aici și faptul că el a fost și printre cei opt oficiali libanezi acuzați în ianuarie 2023 de judecătorul care investighează explozia masivă din august 2020, din portul Beirut, care a ucis aproape 220 de persoane

Concluzionând, putem spune că evoluțiile în plan politic, economic, social, financiar, securitate și apărare, paralizarea serviciilor publice de furnizare de resurse energetice consumatorilor și, nu în ultimul rând, deprecierea semnificativă a monedei naționale care și-a pierdut cea mai mare parte din valoare în raport cu dolarul american, din 2019 și până în prezent, ar putea anticipa apropierea Libanului de o criză gravă, sau chiar un colaps. De ce? Pentru că în ultima perioadă, evoluțiile Libanului au făcut și continuă să facă dovada că se află într-o situație extrem de incertă și gravă, fără o conducere politică clară și fiind condus de un guvern interimar cu puteri limitate, de la ultimele alegeri legislative din mai 2022 și până în prezent.

[1] Karim Emile Bitar este cercetător asociat la Institutul pentru Afaceri Internaționale și Strategice din Paris (IRIS) și editor al revistei lunare franceze de afaceri publice L’ENA hors les murs. Este profesor asociat de relații internaționale la Université Saint-Joseph (USJ) din Liban, membru asociat la Centrul de Politică de Securitate din Geneva (GCSP) și asociat de cercetare la Institut Medea, din Bruxelles. Este profesor de relații internaționale și de istoria gândirii politice la mai multe Grandes Ecoles franceze.