Introducere

A devenit foarte clar că lumea trebuie să facă faţă multor acţiuni imprevizibile puse în operă de diverse entităţi printr-o paletă diversificată de instrumente specifice şi, nu în ultimul rând, prin exploatarea vulnerabilităţilor unor regiuni ale lumii. Actuala situație politică, economică, socială, militară şi de securitate la nivel mondial este marcată profund de o gamă de interese variate, toate acestea generând nesiguranţă şi confuzie cu privire la viitorul ordinii mondiale.

Multipolaritatea şi consolidarea unor percepţii diferite a riscurilor de orice natură, generează polemici aprinse privind principiile şi modul de acţiune pentru asigurarea unui climat stabil în oricare parte a lumii. Drept consecinţă, mai mult ca oricând, în mediile de analiză strategică se fac eforturi deosebite pentru a se cuantifica impactul evoluţiei provocărilor cu care se confruntă lumea de azi. O astfel de situaţie face necesară adoptarea unei poziţii proactive în abordarea acestor provocări, datorată vitezei schimbărilor care uneori surprind actorii internaţionali implicaţi în evoluţia situaţiilor din diverse regiuni, cum este acum și cazul bazinului Mării Negre.

Va vizita Vladimir Putin Turcia, stat membru al NATO?

În 29 martie 2023, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a făcut o declarație surpriză conform căreia omologul său rus, Vladimir Putin, ar putea vizita Turcia pe 27 aprilie 2023 pentru inaugurarea primului reactor nuclear din țară, construit de compania de stat rusă de energie nucleară, Rosatom.

Totuși nu putem omite faptul că declarația președintelui Turciei, materializată în comentarii televizate, a fost aceea că „există posibilitatea ca domnul V. Putin să vină pe 27 aprilie 2023 sau ne putem conecta online la ceremonia de inaugurare și vom face un prim pas în Akkuyu”.

Într-un astfel de context, trebuie să subliniem că autoritățile de la Kremlin au dezmințit încă din 27 martie 2023 informațiile din mass-media turcească conform cărora Putin ar plănui să viziteze Turcia. Mai mult, agenția de știri de stat rusă RIA a făcut cunoscut, tot în 27 martie 2023, că miniștrii adjuncți de externe ai Rusiei, Turciei, Iranului și Siriei ar putea organiza consultări la Moscova, la începutul lunii aprilie 2023.

Pentru a deveni și mai credibilă dezmințirea efectuării unei vizite în Turcia de către V. Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în ziua menționată că președintele rus, nu intenționează să călătorească în Turcia.

Cu toate acestea, este semnificativ de menționat că anterior, presa turcă a informat că pregătirile pentru vizita lui V. Putin sunt în desfășurare în secret și că se așteaptă ca acesta să discute „o gamă largă de probleme” cu președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan.

Dar iată, trebuie evidențiată aici și inițiativa Kremlinului, care a făcut cunoscut opiniei publice internaționale că, în 25 martie 2023, Putin și Erdoğan au discutat în timpul unei convorbiri telefonice despre implementarea cu succes a proiectelor strategice comune în sectorul energetic, inclusiv construcția centralei nucleare de la Akkuyu[1]. Se pare că în urma acestei convorbiri telefonice au fost publicate rapoarte în presa turcă care sugerau că Putin se va întâlni în curând cu Erdoğan la Ankara. Rapoartele spuneau că vizita a fost ținută secretă și că Erdoğan și Putin vor vizita sudul Turciei, care a fost lovit de două cutremure puternice în februarie 2023.

Numeroase analize făcute pe baza informațiilor, dar și cunoașterii și înțelegerii posibilelor evoluții în regiune au catalogat o posibilă vizită a lui Putin în Turcia ca fiind un eveniment organizat pentru a întări poziția lui Erdoğan înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare, programate pentru 14 mai 2023, dar nu trebuie omis faptul că un mandat de arestare emis recent de Curtea Penală Internațională pentru Putin, din cauza crimelor de război comise în Ucraina, l-ar fi putut pune pe Erdoğan într-o situație dificilă atât la nivel intern, cât și la nivel regional și global, Turcia, de pildă, nefiind parte și neavând acordul dat pentru Statutul de la Roma, care a creat CPI.

Proiectul de 20 de miliarde de dolari și 4.800 de megawați (MW) pentru construirea și punerea în funcțiune a patru reactoare nucleare în orașul Akkuyu va permite Turciei să se alăture micului club de națiuni cu energie nucleară și este foarte bine cunoscut că Turcia a anunțat anterior planuri de a lansa primul reactor aici în 2023. Turcia va încărca primul combustibil nuclear în prima unitate de putere a centralei nucleare și îi va acorda oficial statutul de instalație nucleară pe 27 aprilie 2023, așa cum a făcut cunoscut Erdoğan într-un anunț anterior.

Este important a sublinia aici și faptul că Erdoğan și Putin au vorbit despre exporturile rusești de cereale și despre livrarea acestora către țările care au nevoie, Turcia dovedindu-se activă atât în negocierile privind distribuțiile de cerealele prin Marea Neagră, cât și în realizarea păcii dintre Rusia și Ucraina.

Schimbări imprevizibile și duplicitare a atitudinii, reacțiilor și deciziilor Turciei, într-un proces intens de relaționare și competiție cu Rusia

Complexitatea interacțiunilor și relațiilor Rusia-Turcia depășește gestionarea zonelor de conflict până la domeniile militar și energetic. În timp ce Rusia și Turcia gestionau conflictele și se ciocneau ocazional în Orientul Mijlociu și Caucaz, cele două părți au dezvoltat și o colaborare militară. Cooperarea ruso-turcă a trecut la un alt nivel, când în septembrie 2017, Turcia a anunțat că achiziționează rachete antiaeriene rusești S-400. Sistemul de rachete a fost activat în timpul lansării de probă pe 16 octombrie 2020. Armata SUA se teme că, prin operarea S-400, Turcia, membru NATO, va permite armatei ruse să acceseze „baza de date referitoare la capacitățile avionului de luptă F-35 de fabricație americană”. Drept urmare, SUA au înghețat livrarea a 100 de avioane F-35A, iar conducerea rusă și-a exprimat disponibilitatea de a furniza Turciei avioane de luptă avansate, inclusiv avioanele sale de luptă Su-57 de generația a cincea.

Analiștii și observatorii internaționali sunt din ce în ce mai atenți și nedumeriți de apropierea aparentă dintre Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan și, implicit, dintre Rusia și Turcia, care are loc în pofida intensificării reale unei competiții ruso-turce pentru creșterea influenței, care se extinde din Africa de Nord prin sud-estul Europei și Caucaz până în Asia Centrală. O aspirație comună este aceea de a fi legitimată ideea că sunt puteri regionale care doresc să controleze regiunile respective și să construiască ordinea regională în afara cadrului instituțiilor multilaterale și bazate pe ierarhie, suveranitate limitată și perturbarea integrității teritoriale a statelor mai mici.

Astfel, inserându-se mai direct în disputele și conflictele vecinilor lor, Rusia și Turcia au înmulțit numărul de puncte de fricțiune dintre ele. În regiunile în care ambițiile lor se ciocnesc, Ankara și Moscova urmăresc din ce în ce mai mult un fel de abordare a condominiului, încercând să minimizeze influența statelor și instituțiilor occidentale.

Dar iată că, în contextul sancțiunilor impuse la nivel internațional, Turcia a oprit brusc tranzitul mărfurilor către Rusia în această lună, deoarece Uniunea Europeană (UE) și SUA presează aliații să sprijine măsurile impuse asupra Rusiei în urma invaziei Ucrainei. Guvernul a ordonat oprirea tranzitului unor astfel de mărfuri prin Turcia de la 01 martie 2023, în conformitate cu sancțiunile impuse, a declarat un înalt oficial turc, vorbind sub rezerva anonimatului. „Sistemul de vămuire a mărfurilor din Turcia pur și simplu a încetat să funcționeze”, a declarat Ekaterina Lazutkina, coproprietar al Vendor Cargo, o companie de transport maritim, vămuire și transport general de marfă din Moscova, care lucrează prin Turcia. Sistemul vamal blochează acum mărfurile destinate Rusiei, a spus ea.

Nu trebuie să omitem faptul că toate aceste decizii au fost luate după ce Turcia a devenit unul dintre paradisurile bogăției rusești și un centru de aprovizionare cu bunuri, în ultimul an beneficiind de relația personală dintre Putin și președintele Erdoğan. Analizând totuși relațiile celor două state, trebuie subliniat că exporturile Turciei către Rusia au crescut de la 5,8 miliarde de dolari în 2021, de la 9,3 miliarde de dolari în 2022, ilustrând astfel dificultățile cu care s-au confruntat SUA și UE pentru a forma un front unificat împotriva lui Putin.

Cu toate acestea, poziția actuală a Turciei este legată de extinderea sancțiunilor UE împotriva Rusiei, așa cum a declarat Mustafa Boyacioglu, directorul executiv al agentului vamal Subasi din Istanbul. El a spus că nu a existat niciun anunț oficial și nici o perioadă de tranziție, declanșând astfel confuzie în rândul companiilor.

„Auzim că o soluție ar putea fi să expediem mai întâi produsele în țări care nu au legătură cu sancțiunile, cum ar fi cele din Asia Centrală”, a spus M. Boyacioglu. „Nu ar trebui să existe o problemă cu produsele care au fost mai întâi importate în Turcia și apoi expediate în Rusia, dar nici măcar nu suntem siguri de asta, deoarece restricțiile par să fie bazate pe origine.” Expeditorii ruși încă speră că situația se va normaliza, a declarat telefonic Valeriya Savenkova, director comercial la Transasia Logistics, cu sediul la Moscova, care efectuează livrări din Turcia.

Iată că toate aceste evoluții neclare, surprinzătoare și duplicitare a relațiilor Turcia-Rusia încă de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, a însemnat până acum oferirea de către Rusia a unui colac de salvare pentru Turcia, ceea ce a însemnat de fapt oferirea unei mulțimi de oameni – turiști, vizitatori – și, implicit, bani și beneficii în schimbul atitudinii manifestate. De-a lungul anului 2022, rușii au venit în Turcia în masă. Mulți cumpără proprietăți, în timp ce alții au venit pentru a scăpa de recrutarea în armată, pentru a-și plasa resursele financiare în afara economiei sancționate a președintelui rus sau pentru a deschide noi afaceri. Numai în 2022, rușii au deschis 1.363 de companii noi în Turcia, iar la birourile de imigrare din cele mai mari orașe ale Turciei, acum sunt în mare parte ruși care solicită permise de ședere, și, potrivit datelor guvernului turc, peste 155.000 dintre acestea au fost deja acordate.

Turcia și economia ei au primit, în mare parte, cu brațele deschise nou-veniții și banii lor. Într-o anumită măsură, au schimbat – cel puțin temporar – fețele orașelor turcești, precum Istanbul sau Antalya. Chiria a crescut, dar prețurile la gaze naturale au rămas scăzute; cafenelele sunt aglomerate de vizitatori ruși; chiar și panoul publicitar ocazional este acum scris cu alfabet chirilic. Pentru Turcia, unul dintre statele cele mai mari membre ale NATO, menținerea și chiar aprofundarea relațiilor cu Rusia, este un act de echilibru dificil, dar se dovedește a fi foarte agreat de cele două state. Turcia consideră necesară și manifestă o atitudine duală acum, aflându-se între Iran și Occident, având o graniță terestră cu Siria, controlând singură calea de acces la ocean din Marea Neagră și având o graniță maritimă cu Ucraina și Rusia. Mai mult decât atât, de când a început războiul, Turcia a pus mai presus de toate propriile interese strategice și a adoptat decizii prin care a reușit să susțină atât efortul militar ucrainean, cât și economia Rusiei afectată de război.

Turcia a furnizat Ucrainei drone – folosite cu mare efect împotriva forțelor ruse – și a ajutat la negocierea unui acord care să permită transportarea cerealelor ucrainene din porturile Mării Negre. În același timp, Turcia și-a intensificat achizițiile de gaze și petrol rusești și a ajutat parțial la protejarea Moscovei de sancțiuni. Pentru președintele turc, Erdoğan, cele mai importante sunt propriile sale nevoi geopolitice, geostrategice, politice și economice în plan intern.

Pentru a putea desluși cât mai exact ideile, planurile și deciziile lui Erdoğan, este necesar a nu uita că acesta se confruntă, probabil, cu cel mai dificil proces electoral la care va participa în mai 2023, iar sprijinul sau nu al Rusiei va fi determinat în totalitate de faptul că „Rusia-Turcia este o căsătorie de conveniență”, așa cum a spus Alper Coskun, membru senior la Carnegie Endowment for International Peace și, cu siguranță, nu este o căsnicie ușoară. Încă din 2015, relațiile dintre cele două națiuni s-au înrăutățit când Turcia a doborât un avion rusesc care a încălcat spațiul aerian în sud-estul Turciei, la granița cu Siria. În iunie 2016, Erdoğan și-a cerut scuze și și-a exprimat disponibilitatea de a restabili relațiile. O lună mai târziu, Rusia i-a oferit ajutor lui Erdoğan după o tentativă eșuată de lovitură de stat în Turcia.

Pentru Turcia, Rusia este plină de oportunități, dar reprezintă și o amenințare. O Rusia agresivă care controlează orașele de coastă ucrainene cu siguranță nu este pe placul Turciei, dar nici ascensiunea unui stat kurd în nordul Siriei, mai ales că din 2014, SUA au sprijinit luptătorii kurzi din nordul Siriei, în timp ce Turcia susține că milițiile kurde au legături strânse cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizație teroristă nominalizată de Turcia, SUA și UE. În același context, Rusia s-a aflat la celălalt capăt al competiției în Siria, sprijinindu-l pe președintele sirian, Bashar al-Assad.

Această mentalitate de a ține îndeaproape relațiile cu statele partenere este probabil cea care a determinat Moscova să monitorizeze în mod serios și cu atenție viitoarele alegeri din Turcia, deoarece încearcă să țină pasul cu numeroasele evoluții din țările din Orientul Mijlociu în care joacă un rol în detrimentul oponenților săi. Mișcările recente de politică externă ale Rusiei din Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA) semnalează o îngrijorare deosebită cu privire la succesul electoral al lui Erdoğan, care, deși este un adversar tactic frecvent al Rusiei, posedă multe dintre aceleași trăsături ca și Putin în ceea ce privește stilul de guvernare și practicile folosite. Deciziile politice recente au deschis calea pentru ca Erdoğan să rămână din nou pe scaunul puterii.

Aceste contexte convergente ar putea determina Moscova să ofere sprijin adecvat lui Erdoğan în timpul ciclului electoral ce ar urma să se deruleze în Turcia. Elita conducătoare de la Moscova pare nerăbdătoare să vadă că Erdoğan continuă să profite și să strălucească la Ankara, chiar dacă această supraviețuire nu garantează că liderul turc, pragmatic și autoritar, va intra direct în valul rusesc. Cu toate acestea, în ochii Rusiei, supraviețuirea lui Erdoğan în fața potențialilor oponenți este un mijloc esențial de a asigura echilibrul intereselor rusești pentru următorii cinci ani cu un actor regional care are legături cu NATO și are o geografie vecină și puncte militare apropiate în Africa, Asia și Europa. Până în prezent, mass-media rusă a evidențiat eforturile rusești de ajutor, abținându-se, în general, de la acoperirea negativă a modului în care Partidul Justiției și Dezvoltarii al lui Erdoğan (AKP) a tratat cutremurul, în ciuda furiei crescânde în Turcia față de lipsa de responsabilitate în aplicarea codurilor și standardelor de construcție și eșecurile în coordonarea controalelor reliefului post-seism. Mai mult, agenția de presă Russia Today s-a concentrat asupra oricăror eforturi de succes ale echipelor turcești de salvare, cum ar fi salvarea unui copil care a rămas 260 de ore sub dărâmături, dar mai puțin pe alte eforturi și activități.

Concluzii

În contextul acestui joc de rol duplicitar dintre Rusia și Turcia, putem spune că relația dintre cele două state este mai mult decât o colaborare tactică între doi concurenți geopolitici. Liderii celor două state au reușit să creeze noi oportunități, noi spații politice și procese prin care își abordează prioritățile, își maximizează interesele și influența, în detrimentul altor actori regionali și internaționali. Ei nu numai că au marginalizat influența occidentală în acele regiuni în care și-au mărit influența, ci și-au restrâns spațiul de colaborare politică în plan intern, asemănându-se din ce în ce mai mult cu surogate decât cu parteneri. Mai mult, această colaborare dintre Rusia și Turcia a supraviețuit șocului invaziei Ucrainei și polarizării suplimentare pe care conflictul a adus-o relațiilor internaționale. În timp ce la nivel geopolitic Rusia și Turcia sunt rivale și s-au situat constant pe părți opuse ale conflictelor, la nivel strategic le putem găsi atât în competiție, dar și în proces de colaborare și coordonare pe termen scurt.

Modelul de gândire politică al Moscovei este conceput în prezent pentru a întări tendința președintelui turc de deschidere față de axa rusă în opoziție cu politicile NATO, care nu se aliniază stilului său de guvernare. Riscul în această privință este că apropierea turco-rusă și darurile lui Putin pentru Erdoğan ar putea determina pe acesta din urmă să contracareze politicile occidentale, și cele americane în special, împreună cu cele ale aliaților lor locali din Orientul Mijlociu, în special în Siria, Libia, Iran, Irak și Somalia. Mai mult, în mediul internațional s-a format un paradox vizibil care ar putea fi explicat prin faptul că relațiile Rusia-Turcia nu pot fi înțelese decât ca un triunghi, întrucât ambele state se monitorizează în mod continuu reciproc, în același timp ce monitorizează simultan Occidentul.

Exploatarea de către Putin a modelului de gândire autoritar și autocratic al liderului turc îl poate îndeamna pe acesta din urmă să devină și mai autoritar și mai duplicitar în procesul de luare a deciziilor, totodată destabilizând relațiile națiunii sale cu Occidentul. Este clar că Moscova ar fi încântată ca Turcia să se alăture blocurilor MENA și BRICS care se conturează a se dezvolta în jurul cooperării chino-ruse. Acest lucru este, de asemenea, facilitat de proeminența lui Putin ca jucător calificat în Orientul Mijlociu, unde își numește public colegii, intervine în numele lor pentru a-i proteja de înfrângere și le oferă tot ceea ce au nevoie pentru a supraviețui. Aceasta este o perspectivă atrăgătoare pentru mai mulți lideri regionali decât doar pentru Erdoğan. Lăsate necontrolate, propunerile lui Putin vor convinge probabil entitățile din Orientul Mijlociu să se apropie de Moscova.

Pentru mulți din Orientul Mijlociu, SUA par să nu fie preocupate de problemele lor cheie care apar acolo. Nu se face percepută și vizibilă o implicare semnificativă în procesul de încheiere a conflictelor din Libia, Yemen și Siria și nici pentru găsirea unor modalități eficiente de a deschide canale pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă alte state eșuate, precum Irakul și Libanul.

Ca atare, SUA trebuie să înțeleagă această operațiune rusă și să o confrunte prin metode care să sprijine alți parteneri și aliați, să le consolideze pozițiile și să lucreze chiar pentru a reorienta decisiv Turcia înapoi spre propriul bloc de state aliate.

[1] Centrala nucleară Akkuyu este singura centrală nucleară mare din Turcia și este în construcție la Akkuyu, în Büyükeceli, provincia Mersin. Se preconizează că va genera aproximativ 10% din energia electrică a țării când va fi finalizată. În mai 2010, Rusia și Turcia au semnat un acord conform căruia o filială a Rosatom va construi, deține și opera o centrală electrică la Akkuyu, cuprinzând patru unități VVER1200 de 1.200 MWe. Construcția primului reactor a început în aprilie 2018. În februarie 2013, compania rusă de construcții nucleare Atomstroyexport (ASE) și compania turcă de construcții Özdoğu au semnat contractul de pregătire a șantierului pentru centrala nucleară de la Akkuyu.