1. Agenția pentru Informații de Securitate (BIA) are un nou director

În data de 12 iunie, la o sesiune a Consiliului Naţional de Securitate (CNS) prezidată de preşedintele sârb, Aleksandar Vučić, a fost aprobată numirea lui Vladimir Orlić în funcţia de director al Agenţiei de Securitate și Informaţii (BIA). Decizia a fost luată în conformitate cu legea cu privire la fundamentele reglementării serviciilor de securitate din R. Serbia. V. Orlić, care a fost și președinte al Parlamentului din Belgrad, a preluat funcția menționată de la Tomislav Radovanović (fost șef al Serviciului pentru Metode Speciale de Investigare al Ministerului Afacerilor Interne), acesta din urmă fiind numit în funcția de director interimar al BIA, în decembrie 2023, ca urmare a demisiei fostului director al BIA, Aleksandar Vulin. Ministrul apărării sârb, Bratislav Gašić, i-a trimis un mesaj lui V. Orlić pentru a-l felicita pentru noua sa numire în funcția de director al BIA.

În data de 13 iunie, guvernul sârb a emis decizia oficială de numire a lui V. Orlić, ca director al BIA. Deși această știre a atras atenția, nu a fost o mare surpriză pentru cei familiarizați cu instituțiile de securitate din Serbia. De la venirea la putere în 2012, Partidul Progresist Sârb (SNS) a stabilit o practică de numire a persoanelor în fruntea BIA și a altor instituții ale statului, bazată nu neapărat pe expertiză și profesionalism, ci mai ales pe loialitatea lor față de A. Vučić.

Acest lucru este catalogat la nivel internațional ca fiind unul evident, mai ales dacă se ține cont de faptul că s-a anunțat că CNS, condus de A. Vučić, și-a dat aprobarea pentru numirea lui V. Orlić – chiar dacă prin lege CNS oferă doar o opinie neobligatorie la numirea directorului BIA, guvernul fiind instituția care numește și revocă șeful BIA.

În timpul discuțiilor sesiunii s-a abordat și situația actuală de securitate din regiune și situația din R. Serbia.

Orlić (născut la 15 aprilie 1983) este un politician sârb care a fost președinte al Adunării Naționale a Serbiei, între 2022 și 2024. El este membru al Partidului Progresist Sârb (SNS), este unul dintre vicepreședinții acestuia din 2021 și este cunoscut pentru insultarea adversarilor politici și retorica sa dură.

Orlić s-a născut la Belgrad, în fosta Iugoslavie. A absolvit Școala de Inginerie Electrică a Universității din Belgrad, în 2007, și un doctorat în inginerie electrică și calcul la aceeași instituție, în 2011. A publicat peste optzeci de lucrări științifice și profesionale, a lucrat în cercetare și dezvoltare pentru Imtel și a început să lucreze la Institutul de Cercetare și Dezvoltare Vlatacom, în 2012. V. Orlić s-a alăturat SNS la formarea acestuia, în 2008, și a devenit membru al președinției acestuia, în 2017. A fost ales unul dintre vicepreședinții partidului în noiembrie 2021.

Comentariu:

După numirea lui V. Orlić ca director al BIA, cum era de așteptat, au apărut numeroase analize și păreri exprimate mai ales cu privire la faptul că acesta și-a dovedit loialitatea față de A. Vučić și față de partidul de guvernământ, în calitate de președinte al Adunării Naționale a Serbiei, din 2022 până în 2024, când a avut conflicte majore cu opoziția politică sârbă și cu mass-media profesionistă, care critică guvernul Partidului Progresist Sârb (SNS).

La fel ca cei cinci predecesori ai săi, în calitate de director al BIA, se preconizează că el va promova efectiv voința președintelui A. Vučić în cadrul BIA, protejând și sporind puterea și autoritatea lui A. Vučić, precum și a celor apropiați.

Această sarcină i-a fost facilitată de faptul că, sub conducerea predecesorlor săi, BIA a fost structurată pentru anumite scopuri și obiective. În cadrul agenției, a fost înființat un centru pentru a colecta informații în situații critice, cu cadre tinere din partidul de guvernământ. Din anul în care Partidul Progresist Sârb (SNS) a venit la putere până în 2018, BIA a angajat 250 de oameni noi, iar de atunci au fost angajați mulți alți agenți.

2. La nivelul Uniunii Europene (UE) și SUA se așteaptă mai mult ca oricând soluționarea dosarului Kosovo care se dovedește a fi un pas extrem de important pentru viitorul Balcanilor de Vest, dar și al Europei

Ambasadorul SUA în Kosovo, Jeffrey Havener, a declarat recent că „Încheierea procesului de dialog între Kosovo și Serbia trebuie să fie o recunoaștere între cele două țări, pentru că doar acest lucru îndeplinește viziunea pe care o avem pentru un proces complet, o Europă liberă, prosperă și pașnică.”

La nivel internațional se continuă a se conștientiza că ambele părți trebuie să facă concesii pentru a-și atenua diferențele de opinie exprimate și disensiunile marcante și pentru a obține recunoașterea reciprocă. Cu toate acestea, ei trebuie să fie de acord în prealabil că scopul procesului de negociere - „a da și a primi” - trebuie să conducă la recunoașterea reciprocă.

Eșecul negocierilor anterioare este atribuit în primul rând, UE, în calitate de mediator, care nu a insistat asupra necesității adoptării unor măsuri reciproce, în special din partea Serbiei, pentru a avansa procesul de negociere. În al doilea rând, așa cum a declarat în mod repetat președintele A. Vučić, Serbia nu va recunoaște Kosovo, indiferent de circumstanțele într-o continuă schimbare.

Cum era și firesc, au apărut dezbateri intense referitor la ce ar fi nevoie pentru a-l convinge pe A. Vučić să-și schimbe poziția, având în vedere că știe foarte bine că suveranitatea Kosovo este irevocabilă. Cum foarte bine se cunoaște, A. Vučić știe, de asemenea, că posibila aderare a Serbiei la UE va fi imposibilă dacă Serbia și Kosovo nu se vor recunoaște reciproc.

Cu toate acestea, se apreciază că A. Vučić a ales să se mențină la principiul său din cauza unor circumstanțe agregate, printre care obiecția președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu care A. Vučić dorește să mențină legături strânse, așteptând să obțină concesii majore de la Kosovo, lipsa presiunii concertate din partea UE, simțul său că deține puterea pentru că această nouă entitate din Balcanii de Vest, Kosovo, are nevoie de recunoaștere din partea Serbiei mai mult decât invers și, în sfârșit, de lipsa urgenței de a adera la UE.

Tot la nivel internațional a fost supus analizelor și planul franco-german „Dialogul Belgrad-Pristina: Acordul pe calea normalizării între Kosovo și Serbia”, prezentat la 27 februarie 2023, acesta fiind catalogat că totuși conține toate elementele care, dacă ar fi fost implementate, ar fi condus la recunoașterea reciprocă. Deși A. Vučić și A. Kurti au fost de acord să adopte planul, au refuzat să-l semneze.

Germanii și francezii au declarat că ambele părți s-au angajat să execute planul și că angajamentul lor verbal este probabil suficient. Acum știm că niciuna dintre părți nu a făcut nicio mișcare semnificativă pentru a implementa prevederile planului. De atunci, nu numai că nu s-au înregistrat progrese în dialogul dintre cele două țări, dar relația s-a deteriorat și mai mult. În anumite privințe, UE s-a sprijinit mult mai mult pe A. Kurti decât pe A. Vučić, în special pe problema fundamentală a Asociației Municipalităților Sârbe din nordul Kosovo, pentru a ieși din impas.

Deși Asociația Municipalităților Sârbe a fost convenită de Kosovo în urmă cu mai bine de un deceniu, iar A. Kurti s-a angajat verbal, el a renunțat ulterior, temându-se că o astfel de mișcare nu este în concordanță cu constituția Kosovo și că în cele din urmă va fi în situația să cedeze teritorii Serbiei.

Obiecția lui A. Kurti față de planul Asociației a tensionat și mai mult relațiile cu Bruxelles-ul și Washingtonul din cauza modului în care a gestionat multe probleme îngrijorătoare pentru comunitatea sârbă din Kosovo, inclusiv plăcuțele de înmatriculare, înăsprirea controlului guvernului kosovar asupra zonelor cu majoritate sârbă, introducerea monedei euro pentru a înlocui dinarul sârbesc, desfășurarea de forțe de poliție specială puternic înarmată în nordul Kosovo, instalarea de primari albanezi în comunitățile predominant sârbe, dar care au câștigat alegerile cu mai puțin de 3,5% prezență la vot și alte măsuri care adesea păreau arbitrare și extrem de contraproductive.

Drept urmare, UE a impus sancțiuni, inclusiv interzicerea unor întâlniri la nivel înalt între oficialii UE și liderii kosovari, întreruperea proiectelor UE și limitarea fluxurilor de finanțare pentru Kosovo.

Comentariu:

Acum că alegerile europarlamentare s-au încheiat și un nou mediator va fi desemnat în curând pentru a relua dialogul dintre Pristina și Belgrad, se crede că el sau ea ar trebui să reia procesul. În primul rând, sancțiunile împotriva Kosovo ar trebui ridicate și ar trebui stabilită o nouă strategie de negociere, bazată pe un proces de negociere reciprocă între cele două țări și oferirea de stimulente părții care demonstrează dorința reală de a coopera.

Articolul 2 din planul germano-francez ar trebui reintrodus ca bază pentru un nou dialog și să stabilească tonul negocierilor, așa cum este prevăzut în plan: „Ambele părți vor urma obiectivele și principiile stabilite în Carta Organizației Națiunilor Unite, în special cele ale egalității suverane a tuturor statelor, respectarea independenței, autonomiei și integrității teritoriale a acestora, dreptul la autodeterminare, protecția drepturilor omului și nediscriminarea.”

Negocierile ar trebui să înceapă cu soluționarea problemei Asociației Municipalităților Sârbe, care este cea mai critică problemă. O soluție la această problemă specială ar putea deschide calea pentru progrese suplimentare pe multe alte fronturi și ar putea avansa treptat în timp procesul de negociere către recunoașterea reciprocă. Serbia trebuie să răspund la fel, fără a împiedica aderarea Kosovo la orice organizație internațională pe care o alege, pe măsură ce procesul de asociere progresează.

Mai mult, Serbia trebuie să fie de acord să pună în aplicare Articolul 1, care cere ca ambele părți să „aibă relații normale, de bună vecinătate, pe baza unor drepturi egale”. Serbia poate demonstra ceea ce este necesar pentru a reduce tensiunea cu Kosovo și pentru a contribui la crearea unei atmosfere propice pentru continuarea colaborării.

Un alt exemplu este dacă Kosovo „formalizează statutul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Kosovo și oferă un nivel puternic de protecție siturilor de patrimoniu religios și cultural sârbesc, în conformitate cu modelele europene existente”, așa cum se solicită în Articolul 7, Serbia ar trebui să facă reciprocitate recunoscând „documentele și simbolurile naționale ale Kosovo, inclusiv pașapoarte, diplome, plăcuțe de înmatriculare și ștampile vamale”, conform Articolului 1.

Cimentarea unei astfel de colaborări este stipulată în Articolul 9 al planului, care solicită ca „ambele părți să ia notă de angajamentul UE și al altor donatori de a stabili un pachet special de investiții și sprijin financiar pentru proiectele comune ale părților în domeniul dezvoltării economice, conectivității, tranziției ecologice și altor domenii cheie.” „Proiectele comune” sunt deosebit de importante, deoarece creează premisele unor întâlniri zilnice care îmbunătățesc și mai mult relațiile lor de vecinătate.

Deoarece planul franco-german cere ambelor părți să ia măsuri egale pentru a promova recunoașterea reciprocă și procesul de integrare în UE, mediatorii UE vor trebui să creeze stimulente pentru partea care demonstrează disponibilitatea, pregătirea și capacitatea de a acționa în conformitate cu planul care solicită ambelor părți să ia măsuri în multe domenii.

Ca o ultimă analiză, întrucât Kosovo dorește să se integreze în UE cât mai repede posibil, A. Kurti sau succesorul său ar avea sarcina de a coopera pe deplin cu UE și SUA. A. Kurti nu a demonstrat în trecut un asemenea nivel de cooperare și a ajuns să se îndepărteze de UE până la punctul în care a ajuns să fie sancționat. Aceasta este o lecție învățată de care A. Kurti ar trebui să o țină cont, mai ales în acest moment când un nou mediator UE va fi numit pentru a facilita în mod real recunoașterea reciprocă între Serbia și Kosovo.

3. După schimbarea conducerii politice și executive de la Skopje, oare cum vor evolua relațiile Macedoniei de Nord cu Grecia, în contextul derulării procesului de integrare în UE, dar și a unor relații politice încordate cu Bulgaria?

Iată că la șase ani de la semnarea Acordului de la Prespa, intermediat internațional, acord care a pus capăt disputei de aproape trei decenii privind „numele statului macedonean” dintre Atena și Skopje, subiectul încă ridică mari probleme și generează riscuri în ceea ce privește relațiile celor două țări.

Schimbarea recentă a puterii în Macedonia de Nord ca urmare a victoriei electorale a partidului de dreapta VMRO-DPMNE – al cărui lider refuză să folosească numele constituțional al țării convenit în temeiul acordului – a generat noi îngrijorări cu privire la revenirea și revigorarea tensiunilor.

Evenimentul de la Atena a avut loc după desfășurarea alegerilor generale și prezidențiale din Macedonia de Nord, din aprilie și mai 2024, după desfășurarea cărora se constată revenirea la putere a partidului VMRO-DPMNE, formațiune politică care a declarat de mult Acordul de la Prespa ca fiind „insultant și dăunător intereselor naționale”. Există temeri că noua conducere de la Skopje ar putea trasa din nou un curs de afectare a relațiilor cu Grecia, reînviind vechile nemulțumiri cu Atena. Președintele nou-ales, Gordana Siljanovska-Davkova, a refuzat recent să folosească verbal numele constituțional al țării, dar insistă că, altfel, respectă acordul. La rândul său, premierul desemnat, șeful VMRO-DPMNE, Hristijan Mickoski, urmează și el aceeași politică.

Pentru a marca cea de-a șasea aniversare de la semnarea sa, pionierii acordului, foștii premieri Alexis Tsipras și Zoran Zaev, precum și mediatorul ONU în soluționarea disputei, Matthew Nimetz, s-au reunit la o conferință la Atena pentru a avertiza asupra pericolelor care ar putea apărea dacă acordul între cele două state este nerespectat.

„Aceste acorduri constituie cadrul culturii noastre, dacă nu le respectăm ne confruntăm cu probleme foarte grave... Trăim într-o zonă foarte periculoasă, trăim în lumea reală, iar în lumea reală avem acorduri pe care trebuie să le urmeze cei de la putere”, a spus M. Nimitz.

În același context, la prima Conferință internațională privind pacea și dezvoltarea durabilă organizată de „Institutul Alexis Tsipras” și „Fundația Zaev” pe 17 și 18 iunie, la Atena, M. Nimetz a fost premiat cu premiul „Prespa pentru pace”.

La evenimentul de la Atena, fostul premier grec, A. Tsipras a subliniat că, dacă acordul nu este respectat, nu doar perspectiva UE a Macedoniei de Nord este în pericol, ci însăși „existența” acestui stat, deoarece este amenințat de „izolare internațională”.

El a menționat că „țările terțe”, precum Turcia și Rusia, încearcă să intervină în Balcani. De aceea, a spus el, acordul a fost de importanță „strategică” și pentru UE. A. Tsipras a caracterizat acordul drept un copil care are nevoie de îngrijire pentru a crește, adăugând că „și astăzi credem că a fost în beneficiul poporului nostru”.

Fostul său omolog, fostul lider al social-democraților din Macedonia de Nord, Z. Zaev, a spus că atât el, cât și A. Tsipras sunt conștienți de sacrificiul politic pe care îl fac. „Noi... am ajuns la concluzia că vom fi morți din punct de vedere politic după acest acord. Știam asta”, a spus Z. Zaev, dar „am fost dispuși să găsim o soluție”, a adăugat el.

Comentariu:

Acordul de la Prespa, cunoscut și sub denumirea de Tratatul de la Prespa, este un acord la care s-a ajuns în 2018 între Grecia și Republica Macedonia (în prezent Macedonia de Nord), sub auspiciile Națiunilor Unite, care rezolvă o lungă dispută între cele două țări. Pe lângă soluționarea diferențelor terminologice, acordul acoperă și domenii de cooperare dintre cele două țări în vederea stabilirii unui parteneriat strategic. Acordul, care pune capăt unei dispute de aproape trei decenii cu privire la numele statului macedonean, a fost semnat pe 17 iunie 2018, în satul Psarades (Nivici, în macedoneană) de lângă Lacul Prespa și a fost ratificat de parlamentele ambelor țări, acordul intrând în vigoare la 12 februarie 2019, când cele două țări au notificat ONU. Acest acord înlocuiește Acordul interimar, din 1995, și prevede schimbarea denumirii constituționale a Republicii Macedonia în Republica Macedonia de Nord.

Acordul a fost semnat de miniștrii de externe de atunci, Nikola Dimitrov și Nikos Kotzias, în prezența prim-miniștrilor de atunci, Zoran Zaev și Alexis Tsipras, a mediatorului Matthew Nimitz, a fostului comisar european pentru extindere, Johannes Hahn, a fostului Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă, Federica Mogherini, și a altor înalți reprezentanți internaționali. A fost modificat și paragraful privind cetățenia, așa că acum scrie: „Macedonean/cetățean al Republicii Macedonia de Nord”. Limba principală a țării rămâne macedoneană.

La rândul său, Grecia și-a ridicat dreptul de veto față de speranțele vecinului său de aderare la NATO și UE. Macedonia de Nord a devenit membră NATO, în 2020, dar a rămas blocată în privința aderării la UE, deoarece Bulgaria a urmat după Grecia în blocarea Macedoniei de Nord, din diferite alte motive.

Din punct de vedere al implementării, Macedonia de Nord și-a îndeplinit majoritatea obligațiilor, cum ar fi schimbarea denumirii sale constituționale, constituției, pașapoartelor, plăcuței de înmatriculare și a numelor ministerelor și instituțiilor etc. Unele obligații rămân de îndeplinit, cum ar fi redenumirea postului național de radio și televiziune macedoneană și a Academiei de Științe și Arte din Macedonia. Grecia nu-și mai blochează vecinul să se alăture organizațiilor internaționale. Cu toate acestea, se pare că trei memorandumuri de cooperare semnate în 2019 rămân încă blocate în parlamentul grec, așteaptându-se ratificarea lor.