Atacul executat de gruparea Hezbollah din Liban asupra orașului Majdal Shams [1], în 27 iulie, cum era de așteptat, a dat naștere unui răspuns militar al Israelului de o amploare semnificativă. Analizând evoluțiile în regiune, putem aprecia că în perioada următoare vor fi puse în operă și de o parte și de alta acțiuni militare mult mai mari și de tip chirurgical, dar cu efecte semnificative pentru întreaga regiune, având în vedere că atacul produs de Hezbollah și menționat anterior a fost catalogat ca fiind unul care a provocat efecte semnificative asupra civililor israelieni de la începutul războiului împotriva Hamas.

Putem aprecia că, având în vedere evoluțiile greu de prognozat din ultima perioadă, în 28 iulie, Cabinetul de Securitate israelian a aprobat organizarea și punerea în operă a unui răspuns militar israelian împotriva Hezbollah-ului libanez, autorizându-i pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, și pe ministrul apărării, Yoav Gallant, să stabilească „modul și momentul” represaliilor Israelului, ca urmare a atacului din 27 iulie în urma căruia au rezultat 12 victime, în special copii.

Ca urmare a evoluțiilor și declarațiilor în regiune, în 28 iulie, la Roma a avut loc o întâlnire, care a durat două ore și a avut ca principal obiectiv ajungerea la un acord între Israel și Hamas pentru încetarea focului, lucru care nu s-a realizat nici până în prezent.

Într-un astfel de context, tot în 28 iulie, liderul suprem iranian, Ali Khamenei, l-a susținut oficial pe noul președinte iranian, Masoud Pezeshkian, A. Khamenei cerându-i acestuia să acorde prioritate problemelor economice față de cele socio-culturale și să lucreze „neobosit” pentru a rezolva problemele economice ale țării, cum ar fi inflația ridicată. A. Khamenei i-a cerut, de asemenea, lui M. Pezeshkian să continue politica externă a fostului președinte iranian, Ibrahim Raisi, de consolidare a relațiilor cu țările vecine și să dezvolte legături cu țări africane și asiatice, fiind cunoscut totuși faptul că Iranul a încercat în ultimele luni să consolideze relațiile cu mai multe țări africane, în special cu Sudanul, Nigerul și Zimbabwe. Noul președintele iranian a continuat să se întâlnească cu oficiali străini aflați în vizită la Teheran, pe 31 iulie. M. Pezeshkian și-a exprimat satisfacția pentru noile legături restabilite dintre Iran și Sudan și și-a declarat intenția de a extinde cooperarea în timpul unei întâlniri cu ministrul de externe afiliat forțelor armate sudaneze, Hossein Awad. Această întâlnire urmează redeschiderii ambasadelor Iranului și Sudanului după o pauză de opt ani. M. Pezeshkian s-a întâlnit, de asemenea, cu ministrul de externe din Tanzania, președintele regional al Kurdistanului irakian, ministrul bolivian de externe, președintele parlamentului din Belarus, ministrul de stat saudit și trimisul special al președintelui chinez.

Khamenei a subliniat deschiderea Iranului pentru continuarea negocierilor nucleare cu Occidentul, afirmând că Teheranul ar putea alege să-și repare relațiile cu țările europene dacă aceste țări își încetează „comportamentul rău” – inclusiv impunerea de sancțiuni – asupra Iranului. Este semnificativ de remarcat că, A. Khamenei și-a exprimat anterior, într-un discurs din 21 iulie, sprijinul atât pentru ridicarea, cât și pentru „neutralizarea” sancțiunilor occidentale care vizează programul nuclear al Iranului. Ridicarea sancțiunilor se referă la continuarea negocierilor în domeniul nuclear cu Occidentul, în timp ce neutralizarea sancțiunilor se referă la atenuarea și subminarea impactului sancțiunilor, cum ar fi promovarea autosuficienței și a relațiilor economice cu statele regionale și din alte regiuni ale lumii. Strategiile de a continua negocierile nucleare și de a încerca să atenueze efectele sancțiunilor nu se exclud reciproc. A. Khamenei i-a îndemnat anterior pe oficialii administrației lui Ibrahim Raisi să contracareze impactul sancțiunilor economice, exprimând simultan sprijinul pentru negocierile de ridicare a sancțiunilor. Un nou acord nuclear nu ar cere neapărat ca SUA și partenerii săi să ridice toate sancțiunile pe care le-au impus Iranului, cum ar fi sancțiunile legate de programele de producerea și comercializarea de către Iran pe căi interzise de drone și rachete.

Noul președinte al Iranului, M. Pezeshkian și-a reiterat sprijinul pentru angajarea în „interacțiuni constructive și eficiente cu lumea” într-un discurs după aprobarea oficială a lui ca al nouălea președinte al Iranului. M. Pezeshkian s-a referit în mod repetat la creșterea angajamentului internațional cu Occidentul și a susținut revenirea la Planul de acțiune cuprinzător comun în timpul campaniei sale prezidențiale. M. Pezeshkian a subliniat, de asemenea, angajamentul său față de viziunea lui A. Khamenei pentru Iran și a cerut unitatea și coeziunea națională pentru a implementa „politicile generale” ale lui A. Khamenei. Este semnificativ de remarcat aici că ceremonia de instalare în funcția de președinte al Iranului a lui M. Pezeshkian a avut loc pe 30 iulie, delegații din China, Irak, Niger, Rusia și Siria, alături de alte țări, participând la evenimentul unde, cum era de așteptat, a participat și o delegație Hamas. 

Dar iată că, într-un astfel de context, liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis la Teheran, printr-o operațiune chirurgicală foarte exactă, așa cum a fost informată comunitatea internațională de mass-media, fiind citat Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC), o aripă de elită a armatei iraniene. Într-o declarație separată, Hamas a subliniat că I. Haniyeh a fost ucis alături de garda lui de corp printr-un atac organizat asupra reședinței unde a fost localizat, după ce a participat la ceremonia de instalare pe funcție a noului președinte iranian. Este semnificativ de menționat că au apărut mai multe detalii despre unde, când și cum a fost ucis liderul politic al Hamas, I. Haniyeh, specificându-se că atacul a avut loc în jurul orei 2 a.m., ora locală când acesta locuia într-una din reședințele pentru veterani, locație din nordul Teheranului. Cu toate acestea, Israelul nu și-a revendicat responsabilitatea pentru atacul asupra I. Haniyeh, unele rapoarte sugerând că de fapt au fost folosiți explozibilii care cântăreau doar 7 kg. I. Haniyeh, a fost un lider politic vechi al grupării militante Hamas în vârstă de 62 de ani, care s-a născut într-o tabără de refugiați din apropierea orașului Gaza și  s-a alăturat Hamas, la sfârșitul anilor 1980, în timpul Primei Intifade. Pe măsură ce Hamas a crescut în putere, I. Haniyeh a urcat și el printre rânduri – fiind numit parte dintr-o „conducere colectivă” secretă, în 2004, apoi fiind numit prim-ministru al Autorității Palestiniene, în 2006. Până în 2017, el a devenit șeful grupului – și a fost numit „terorist global special desemnat” de SUA la scurt timp după. De-a lungul anilor, el a participat la discuții de pace cu fostul președinte al SUA, Jimmy Carter, și s-a întâlnit cu alți lideri mondiali, inclusiv cu emirul Qatarului, șeicul Hamad bin Khalifa al-Thani, și diplomatul chinez, Wang Kejian, la începutul acestui an. 

Drept urmare, în 03 iulie, Iranul a arestat multe persoane, inclusiv ofițeri de informații, în timp ce urmărește scurgerea de informații care a dus la uciderea lui I. Haniyeh, la Teheran. Angajați și oficiali ai armatei au fost, de asemenea, arestați în timpul raidului, care este probabil o încercare de a compensa eșecul umilitor de securitate.

Cum era de așteptat, au apărut și numeroase comentarii și analize care sugerează că atacul a fost deosebit de deranjant pentru Teheran, deoarece a avut loc într-un complex puternic păzit, la doar câteva ore după ce I. Haniyeh a participat la ceremonia de depunere a jurământului noului președinte iranian. Anumiți experți au catalogat asasinarea ca fiind potențial fatală pentru stabilitatea regimului iranian, deoarece arată vulnerabilitățile ce țin de sistemul de asigurare a protecției aliaților pe teritoriul Iranului. „Percepția că Iranul nu își poate proteja nici patria, nici aliații cheie ar putea fi fatală pentru regimul iranian, pentru că, practic, le semnalează dușmanilor săi că, dacă nu pot răsturna Republica Islamică, o pot decapita”, a subliniat pentru New York Times, Ali Vaez, Directorul Iran pentru International Crisis Group. 

Așadar, așa cum era de așteptat, Iranul a promis să se răzbune pentru asasinatul produs, dar nu este clar cum va proceda. Un atac major riscă să declanșeze un război la scară largă între Iran și Israel, care ar fi catastrofal pentru Orientul Mijlociu.

În contextul desfășurării unor multe evenimente în regim accelerat și greu de previzionat, este demn de remarcat că, oficialii militari și politici israelieni au promis imediat după atacul din 27 iunie să răspundă „aspru”, fiind necesar a aprecia că deciziile Hezbollah – inclusiv decizia de a trece la utilizarea sistemelor de arme mai avansate pentru a ataca Israelul – dar și poziția adoptată și declarațiile amenințătoare ale Iranului, cresc inevitabil riscul începerii unei conflagrații regionale de amploare în Orientul Mijlociu care ar putea provoca victime semnificative civile sau militare, fie prin planificare clară și minuțioasă, fie întâmplător.

Totuși, este de remarcat că, în 29 iulie, oficialii Hezbollah au făcut cunoscut mass-media că nu doresc a începe un „război total” cu Israelul, oficialii israelieni exprimându-și și ei, de asemenea, poziția conform căreia, nu doresc un război total în acest moment. Mai mult, oficialii israelieni au clarificat, pe 29 iulie, faptul că răspunsul Israelului va fi unul „limitat, dar semnificativ” și că Israelul „nu are nicio intenție” de a intra într-un război total cu Hezbollah. Este necesar a estima și a sublinia aici că interesul Israelului nu este acela de a se implica într-un război de mare amploare cu Hezbollah, deoarece nu ar fi în interesul Israelului în acest moment în care este angajat deja în ample acțiuni militare cu Hamas.

La rândul lor, Iranul și Axa de Rezistență [2] încearcă să descurajeze Israelul să efectueze o ofensivă de mare amploare în Liban, fostul comandant al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), Mohsen Rezaei, avertizând, pe 28 iulie, că un război Israel-Hezbollah va fi „mai periculos” pentru Israel decât războiul Israelului cu Hamas, în Fâșia Gaza. Ambasadorul Iranului în Liban, Mojtaba Amani, a prognozat pe 28 iulie că probabilitatea ca Israelul și Hezbollah să intre în război este „foarte mică”, dar a subliniat că Iranul „nu se teme de război” și își poate apăra Axa de Rezistență. La rândul său, miliția irakiană susținută de Iran, Kata’ib Hezbollah, a avertizat separat pe 29 iulie că „noile reguli de angajare” într-un război Israel-Hezbollah „nu vor fi în favoarea Israelului sau a SUA”.

În același context, nu trebuie omis a se include în analizele și prognozele cu privire la situația din Orientul mijlociu și faptul că armata israeliană a lovit, pe 20 iulie, portul Hodeidah, din Yemen, controlat de Houthi, în Marea Roșie, într-un prim atac de acest fel al părții israeliene, ca răzbunare pentru un atac cu drone al grupului militant susținut de Iran, executat asupra Tel Aviv, cu o zi înainte. „Cred că, atunci când trageți linie, acesta este într-adevăr un mesaj către Iran, care a operat mai mult sau mai puțin pe șapte fronturi împotriva Israelului – Irak, Iran, Yemen, Siria, Liban, Cisiordania și Gaza”, așa cum a subliniat fostul secretar de stat adjunct al SUA pentru afacerile din Orientul Apropiat, David Schenker. Tot el atribuie Israelului faptul că a luat lucrurile în propriile mâini în contextul reticenţei administraţiei americane, fiind subliniat că: „Există o diviziune a muncii (între Israel și SUA) și israelienii sunt responsabili pentru dușmanii lor apropiați, în timp ce SUA sunt responsabile pentru houthi”.

Fig. 1 – Axa de Rezistență - Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Axis_of_Resistance

Dar iată că acțiunile foarte exacte au început a fi puse în operă, Israelul confirmând că lovitura executată de forțele israeliene, în 30 iulie, în Beirut, l-a ucis pe Fuad Shukr, cunoscut și sub numele de Al-Hajj Mohsin, membru al Hezbollah, pe care l-a acuzat pentru producerea atacului din 27 iulie, pe Înălțimile Golan. F. Shukr a fost consilier principal în afaceri militare al lui Hasan Nasrallah, secretarul general al Hezbollah, și a făcut parte din cel mai înalt organism militar al organizației, Consiliul Jihad, și a ajutat luptătorii Hezbollah și trupele pro-siriene în campania militară a Hezbollah împotriva forțelor de opoziție siriene din Siria. F. Shukr a fost un apropiat al comandantului Hezbollah, acum decedat și el, Imad Mughniyah. F. Shukr a jucat un rol central în atentatul cu bombă din 23 octombrie 1983, din Beirut, în urma căruia au fost uciși 241 de militari americani și au fost răniți alți 128. La 10 septembrie 2019, Departamentul de Stat al SUA l-a desemnat pe F. Shukr drept terorist la nivel internațional, în mod special desemnat în conformitate cu prevederile unor ordine executive. Ca urmare a acestor desemnări, printre alte consecințe, toate proprietățile și interesele lui F. Shukr, care au făcut obiectul jurisdicției SUA, au fost blocate și, în general, persoanelor din SUA le-a fost interzis să se angajeze în orice tranzacție cu F. Shukr. 

Atacul aerian israelian care l-a vizat pe F. Shukr, la Beirut, în 30 iulie, a ucis și un ofițer al Forței Quds din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice Iraniene (IRGC), Milad Beydi. Într-un astfel de context, comandantul IRGC, generalul-maior Hossein Salami, a lansat o declarație în care deplânge uciderea lui M. Beydi și dă vina pe Israel pentru moartea sa. H. Salami l-a descris pe M. Beydi drept unul dintre consilierii militari iranieni din Liban și Siria. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat printr-o declarație acordată opiniei publice, în 01 august, că l-au ucis și pe comandantul militar superior al Hamas, Mohammad Deif, într-un atac aerian în zona umanitară al Mawasi, pe 13 iulie. Un corespondent militar israelian a raportat că IDF a primit informații definitive care au confirmat moartea lui M. Deif înainte cu câteva ore de anunț. Brigăzile al Qassem – aripa militară a Hamasului – nu a emis nicio declarație în care să recunoască declarația IDF.

Ca urmare, putem observa că Iranul și Axa de Rezistență transmit mesaje de amenințare permanente, specificând că vor efectua un atac coordonat, la scară largă, asupra Israelului, ca răzbunare pentru că Israelul a ucis mai mulți lideri ai Axei de Rezistență, în ultima perioadă. Înalți oficiali de securitate iranieni, inclusiv șeful Statului Major General al Forțelor Armate, generalul-maior, Mohammad Bagheri, și secretarul suprem al Consiliului Național de Securitate, Ali Akbar Ahmadian, au sugerat că atât Iranul, cât și Axa de Rezistență vor riposta la adresa Israelului, în acest context, mass-media de stat iraniană subliniind, de asemenea, că viitorul atac condus de Iran asupra Israelului ar fi similar, dar mai amplu decât atacul cu drone și rachete pe care Iranul l-a lansat asupra Israelului, în aprilie 2024, atunci fiind utilizate aproximativ 170 de drone de atac, 30 de rachete de croazieră și 120 de rachete balistice. Iranul a vizat atunci în mod special două ținte israeliene îndepărtate - o bază aeriană în deșertul israelian de sud și un centru de informații în Înălțimile Golan. La rândul său, Hezbollah-ul libanez a tras zeci de rachete, în timp ce houthii au lansat câteva drone și rachete în atacul din aprilie 2024. Este semnificativ a menționa că, Iranul și-a modelat atacul după atacurile rusești executate în Ucraina. Cel mai probabil, Iranul a studiat și a observat cum forțele ruse au combinat dronele și rachetele în atacurile asupra țintelor ucrainene și probabil a ajuns la concluzia că ar putea folosi în mod similar un astfel de pachet de muniții de atac pentru a copleși apărarea antiaeriană israeliană și pentru ca proiectilele să lovească țintele exact, așa cum s-au făcut evaluările și calculele anterior.

Probabil că Iranul plănuiește acum următorul său atac pentru a construi o descurajare consistentă pentru Israel, evitând în același timp un război la scară largă. Unul dintre cele mai periculoase, dar din ce în ce mai probabile scenarii este acela că Iranul și celelalte entități membre ale Axei Rezistenței pregătesc lansarea unui atac simultan combinat, cu drone și rachete la scară largă, mult mai amplu, dar după modelul celui din aprilie 2024. În contextul unui astfel de scenariu, Iranul ar putea crește numărul munițiilor trase sau lansate asupra Israelului din Iran și din țările învecinate. Hezbollah, houthi și milițiile susținute de Iran din Irak și Siria ar putea lansa atacuri simultane pentru a solicita și tensiona și mai mult apărarea antiaeriană israeliană. Dronele și rachetele lansate din Irak, Liban și Siria ar fi mult mai greu de interceptat decât cele din Iran, având în vedere distanțele și, implicit, timpul de zbor mai scurt către Israel. Forțele americane și israeliene ar avea mult mai puțin timp să intercepteze aceste muniții, deoarece dronelor Hezbollah le va fi necesar aproximativ 15 minute pentru a ajunge la Haifa și aproximativ 40 de minute pentru a zbura pe căi directe pentru a ajunge la Tel Aviv, de exemplu (deși multe drone vor zbura probabil pe rute indirecte și mai lungi). Iranul ar putea, alternativ, să exploateze timpul scurt de zbor pentru a concentra un volum mai mic de foc împotriva unei singure ținte din Israel, mai degrabă decât împotriva a două ținte. Durate de zbor mai scurte pentru drone ar putea facilita coordonarea lor cu rachetele balistice lansate din Iran, a căror durată de zbor este în general mai mică de 10 minute. Dacă Iranul și partenerii și împuterniciții săi pot concentra simultan dronele și rachetele asupra țintelor israeliene, ei ar putea avea motive să se aștepte ca distrugerile cauzate de unul să faciliteze pătrunderea celuilalt. Iranul și Axa de Rezistență vor beneficia, de asemenea, de faptul că au testat pe larg apărarea antiaeriană israeliană, în aprilie 2024 și astfel, au învățat cum să le atace mai eficient. Hezbollah și Houthii au realizat împreună atacuri care au ocolit cu succes apărarea antiaeriană israeliană, în aprilie 2024. Cel mai notabil exemplu a fost atacul cu drone Houthi executat asupra Tel Aviv, în 19 iulie, care a ucis un israelian și a rănit alți patru. Apărarea antiaeriană israeliană s-a luptat în mod similar să intercepteze dronele Hezbollah în ultimele luni din cauza timpului scurt de zbor și a reliefului muntos. Succesul pe care Israelul și aliații și partenerii săi l-au avut în anihilarea loviturii din aprilie 2024 nu ar trebui să fie motiv de mulțumire în fața unui nou atac, care de acum ar putea fi unul surpriză. 

Așa cum au demonstrat erorile tehnice sau chiar o posibilă intenție de a viza zone populate dens de civili, s-ar putea cauza daune colaterale grave, așa cum a demonstrat și recentul atac al Hezbollah în urma căruia au fost uciși 12 copii și adolescenți israelieni pe Înălțimile Golan. Acest risc este mai mare, având în vedere rapoartele conform cărora Iranul intenționează să vizeze locații din apropierea Haifa și Tel Aviv. Ambele orașe sunt mult mai populate decât cele două locații îndepărtate pe care Iranul le-a vizat în aprilie 2024. Riscul de producere a multor victime civile este astfel foarte mare, chiar dacă Iranul oficial, declarativ și teoretic nu intenționează să lovească ținte civile în jurul Haifa și Tel Aviv.

Este de remarcat că unii oficiali iranieni și mass-media de stat au cerut să fie vizați în special liderii politici și militari israelieni ca răspuns la moartea lui I. Haniyeh. Președintele Fundației Martyrs and Veterans Affairs, Amir Hossein Ghazi Zadeh Hashemi, a cerut la 01 august uciderea unuia dintre „principalii” lideri ai Israelului. Mass-media afiliată IRGC a susținut în mod similar la 01 august că, „fiecare oficial politic și militar israelian va fi o țintă potențială.” Secretarul general al Hezbollah-ului libanez, Hassan Nasrallah, a avertizat la 01 august cu privire la represalii „inevitabile” împotriva Israelului, ca răspuns la uciderea înaltului oficial Hezbollah, F. Shukr, H. Nasrallah făcând chiar această remarcă într-un discurs televizat la înmormântarea lui F. Shukr.

La rândul său, liderul Suprem Houthi, Abdulmalik al Houthi, a declarat la 01 august că uciderea lui I. Haniyeh, la Teheran, și a lui Fuad Shukr, la Beirut, fac parte dintr-o „escaladare periculoasă israeliană și americană”. Abdulmalik și-a exprimat sprijinul pentru o acțiune militară împotriva Israelului ca răspuns la atacurile aeriene israeliene împotriva liderilor înalți ai Axei de Rezistență. Abdulmalik a declarat că instituțiile internaționale sunt ineficiente în a descuraja Israelul și că, prin urmare, Axa de Rezistență trebuie să dea un răspuns puternic pentru a opri „crimele” israeliene.

Într-o declarație emisă de biroul său, în 29 iulie, după ce a vizitat Majdal Shams, locul atacului din 27 iulie, prim-ministrul, Benjamin Netanyahu, a declarat: „Statul Israel nu va și nu poate lăsa acest lucru să treacă. Răspunsul nostru va veni și va fi dur.” Atât Israelul, cât și Hezbollah-ul puternic înarmat s-au străduit să evite un război la scară largă, de când au început să schimbe lovituri, în octombrie 2023. În același context, este demn de remarcat că SUA conduc o cursă diplomatică pentru a convinge Israelul să nu lovească din nou și mult mai puternic Libanul, sau o infrastructură civilă majoră. Mai mult, SUA au trimis nave de război și avioane de luptă în Orientul Mijlociu și i-au sfătuit pe americani să părăsească Libanul cu „orice bilet disponibil”, pe fondul creșterii temerilor izbucnirii unui nou conflict major în regiune pe măsură ce au crescut temerile că un război între Axa de Rezistență și Israel ar putea izbucni în curând.

Concluzionând putem spune că, tensiunile în Orientul Mijlociu sunt într-o creștere vertiginoasă, în Israel fiind pregătite adăposturi pentru populația civilă în situația declanșării unor bombardamente de amploare mare. Iranul, Hezbollah și Hamas au promis că vor răzbuna crimele și astfel, pe măsură ce situația din Orientul Mijlociu devine mai tensionată, multe companii aeriene occidentale au anulat sau suspendat zborurile către Israel și Liban. Începând din data de 04 august, multe state își îndeamnă cetățenii lor să părăsească Libanul cât mai curând posibil”.

Accentuarea diplomației eficace și eficiente ar trebui să limiteze răspunsul Israelului, Iranului și Axei de Rezistență îndemnându-i pe toți să nu își aleagă țintele vizate în regiuni dens populate de populație civilă sau cu infrastructură cheie precum aeroporturile. A devenit extrem de clar că incidentul din 27 iulie și reacțiile generate de toate părțile implicate au crescut îngrijorarea că în zilele sau săptămânile ce urmează pot fi declanșate ostilități transfrontaliere ce ar putea evolua într-un război mai larg și mai distructiv în întreaga regiune a Orientului Mijlociu.

[1] Majdal Shams este un oraș predominant druz din Înălțimile Golan, situat la poalele sudice ale Muntelui Hermon. Este cunoscută drept „capitala” informală a regiunii. Majdal Shams a jucat un rol semnificativ în Marea Revoltă siriană din 1925–1927, condusă de liderul dru,z Sultan Al-Atrash, care este comemorat de mai multe monumente din oraș. Începând cu războiul arabo-israelian din 1967, Majdal Shams împreună cu Înălțimile Golan au intrat sub ocupație israeliană și au fost anexate efectiv, în 1981, într-o mișcare recunoscută doar de SUA. În 2010, strada principală din Majdal Shams s-a transformat într-o zonă cu baruri, pub-uri și hoteluri, fiind numită de tinerii locali și „Micul Tel Aviv”. În Majdal Shams, unii rezidenți s-au înrolat chiar în Forțele de Apărare ale Israelului, iar mulți din generația mai tânără solicită cetățenia israeliană.

[2] Axa de Rezistență este o coaliție politică și militară informală condusă de Iran în Asia de Vest și Africa de Nord. În special, include Rezistența Islamică din Irak, guvernul sirian, partidul politic libanez și grupul militant Hezbollah, organizația politică și militară yemenită Ansar Allah, Hamas și o varietate de alte grupuri militante palestiniene. Diversele acțiuni ale membrilor acestei Axe de Rezistență reflectă interesele lor interne, servind în același timp obiectivului mai larg de a complica atacurile Israelului și de a impune SUA un cost semnificativ pentru a sprijini Israelul. Coaliția se opune, de asemenea, grupărilor armate sunite salafiste, cum ar fi al-Qaeda și ISIS.