Relațiile dintre Turcia și Uniunea Europeană au o istorie îndelungată, care datează de la finele anilor ’50, când Turcia a aderat ca membru asociat la Uniunea Europeană (la acel moment Comunitatea Economică Europeană), mai exact la 31 iulie 1959. CEE a acceptat aderarea Turciei la 12 septembrie 1963, prin semnarea Acordului de stabilire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia, cunoscut și sub denumirea de Acordul de la Ankara. Relațiile au continuat prin stabilirea unui Protocol adițional, care reglementa perioada de tranziție a asocierii, în perioada anilor ’70.

Turcia a aderat ca membru cu drepturi depline la 14 aprilie 1987, relațiile atingând un nivel ridicat de colaborare odată cu intrarea în vigoare a Uniunii Vamale din 1996. De-a lungul acestui proces de durată, scopul principal al relațiilor dintre Turcia și Uniunea Europeană a fost ca Turcia să devină membru cu drepturi depline, iar acest deziderat a fost impulsul care a stat la baza progresului relațiilor dintre cele două entități. Consiliul European de la Helsinki din 1999 a confirmat statutul de candidat al Turciei și negocierile au demarat în luna octombrie 2005. Cu toate acestea, negocierile au rămas blocate, iar în ultimii ani nu s-a înregistrat niciun progres.

Lucrarea de față analizează relația dintre Turcia și UE din punct de vedere al securității și consideră că integrarea Turciei în Uniunea Europeană este foarte importantă pentru securitatea acesteia din urmă. Turcia este un partener strategic proeminent al UE pe probleme legate de migrație, contra-terorism, iar dimensiunea de securitate a fost întotdeauna semnificativă și cu influențe asupra relației dintre Turcia și UE.

Turcia, având la dispoziție trei atuuri importante (membru al NATO, capacitățile militare considerabile și poziția strategică), este un actor de neînlocuit în sistemul de securitate din perioada post Război Rece. În primul rând, prin exercitarea votului sau în cadrul NATO, Turcia deține un instrument instituțional care poate afecta aspirațiile UE privind apărarea. În al doilea rând, capacitățile militare ale Turciei sunt esențiale în desfășurarea operațiunilor din zona extinsă de securitate a UE. În al treilea rând, și dintr-o perspectivă geopolitică, este evident faptul că Turcia, datorită poziției sale la congruența dintre Sud-Estul Europei, Orientul Mijlociu, Balcani și regiunea Mării Caspice-Caucaz, este menită să aibă un rol cheie în securitatea europeană și în problematica referitoare la politica externă.[1]

În plus față de aceste atuuri, o serie de evenimente recente, precum atacurile teroriste din SUA din 9 septembrie 2011, Primăvara Arabă și criza refugiaților au demonstrat importanța strategică a Turciei și a relațiilor Turcia-UE. Deși Războiul Rece a jucat un rol hotărâtor în relația din trecut, abordarea UE a raporturilor cu Turcia din ultima decadă nu poate fi analizată separat de crizele menționate mai sus și de schimbările pe plan internațional.

Strategia Europeană de Securitate (SES) consideră că terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale, statele eșuate și crima organizată sunt cele mai mari amenințări la adresa securității UE. Acestea se regăsesc și în textul Cărții Albe referitoare la politica de apărare a Turciei la nivelul anului 2000: „Turcia consideră că ... lupta împotriva terorismului internațional la nivel global, traficul ilegal de armament, traficul de stupefiante și proliferarea armelor de distrugere în masă ocupă un rol important în asigurarea păcii regionale și globale.” Statele membre UE pot privi Turcia drept o oportunitate de securitate, în măsura în care care valorile și viziunea acesteia asupra lumii converg cu cele ale UE.

Pe de altă parte, în această Carte Albă privind viitorul Europei, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker a identificat amenințările la adresa securității, migrația ilegală, declinul puterii de influență și îmbătrânirea societății drept provocări principale pe care UE trebuie să le gestioneze. Pe fiecare din aceste aspecte, Turcia deja aduce contribuții semnificative.

 Contribuția la misiunile și operațiunile UE

Odată cu încheierea Războiului Rece, Turcia a avut o contribuție semnificativă la operațiunile ONU și NATO la nivel mondial. Începând cu misiunile OONUSOM din Somalia din 1992, Turcia a contribuit cu militari, cunoștințe și mijloace logistice la multe dintre operațiunile de menținere a păcii ale ONU și NATO.

În plus față de aceste operațiuni, Turcia a mai participat și la cele conduse de UE, la începutul anilor 2000 - „Concordia” și „Proxima”.[2] Turcia a contribuit cu nouă membri și la prima operațiune independentă a UE - „Operațiunea Artemis”, care s-a desfășurat în Republica Democrată Congo, în perioada 15 iunie - 1 septembrie 2003.

Turcia continuă să contribuie la unele operațiuni și misiuni ale UE de menținere a păcii, cum ar fi „Operațiunea Althea” aflată în desfășurare. Turcia a furnizat pentru această operațiune aproximativ 350 de persoane. Turcia colaborează cu UE și în cadrul primei operațiuni civile de gestionare a crizelor - Misiunea de Poliție a Uniunii Europene din Bosnia și Herzegovina. În data de 9 decembrie 2008, UE a demarat misiunea de sprijinire a supremației legii EULEX din Kosovo, la care Turcia contribuie, curent, cu 91 de persoane. De fapt, Turcia este al doilea contribuitor ca mărime din cadrul misiunii, după SUA.

Prin participarea la nouă din cele 30 de operațiuni sub egida UE, Turcia este cel mai mari contributor (la operațiuni UE) după Franța, Germania și Marea Britanie. În plus, aportul Turciei la aceste operațiuni contribuie la creșterea încrederii reciproce. Turcia este un actor important pe scena securității europene aflată în continuă schimbare, iar participarea sa la operațiuni sub egida UE contribuie la asigurarea succesului acestora.

 Combaterea terorismului

Unul din cele mai importante aspecte ale relației dintre Turcia și UE este cooperarea în combaterea terorismului. Dacă UE dorește să-și apere interesele de securitate, integrarea Turciei în Uniune este foarte importantă. Perioada de după 9 septembrie 2011 a expus Europa din ce în ce mai mult la provocările terorismului global. Având în vedere că sursele acestuia își au majoritatea originilor în Orientul Mijlociu, integrarea Turciei în UE ar crea condițiile necesare ca Uniunea să aibă acces la capabilitățile militare avansate ale celei dintâi, în confruntarea cu astfel de amenințări.[3]

Expertiza și experiența Turciei în contracararea terorismului demonstrează nevoia statelor de a coopera la nivel național, regional și internațional pentru prevenirea și eradicarea terorismului. Turcia folosește orice ocazie pentru a declara că este pregătită pentru orice forme de cooperare în acest domeniu și este dispusă să-și împărtășească cunoștințele și experiența pe care le-a dobândit în lupta îndelungată pe care a dus-o împotriva terorismului.

Accederea Turciei în UE ar contribui la procesul de integrare europeană în ceea ce privește problemele legate de terorism, care la acest moment amenință întreaga umanitate și ar demonstra dorința UE de a se angaja în combaterea terorismului.

În contextul cooperării regulate pe linia combaterii terorismului, Turcia și UE au derulat, la 08 iunie 2016, la Bruxelles, Dialogul Turcia-UE pe linia combaterii terorismului. Terorismul reprezintă o amenințare comună pentru Turcia și UE, precum și pentru cetățenii lor. Turcia și UE au confirmat importanța unei colaborări strânse, în calitate de parteneri strategici și aliați, pentru a combate aceste amenințări la adresa propriei securități și păci.

Ambele părți au condamnat vehement atacurile teroriste recente din UE și din Turcia și au reiterat decizia de a lucra împreună în scopul combaterii tuturor manifestărilor și formelor terorismului, în conformitate cu normele dreptului internațional aplicabile drepturilor omului și refugiaților. UE și Turcia au reiterat angajamentul lor privind intensificarea eforturilor de a combate amenințarea reprezentată de DAESH și de a stopa afluxul de teroriști străini.

UE a recunoscut faptul că Turcia este serios amenințată de terorismul PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan). UE și Turcia au reiterat decizia de a colabora îndeaproape pentru combaterea terorismului PKK, entitate care, începând cu 2001, se află pe lista UE a organizațiilor teroriste.

             Migrația și refugiații

Criza migranților a adus o nouă dimensiune relațiilor dintre Turcia și UE, în ceea ce privește securitatea. Începând cu 2011, războiul civil din Siria a provocat strămutarea a circa 13 milioane de persoane, aproximativ jumătate din populația acestui stat. Din cele 63,3 milioane de persoane strămutate la nivel global, sirienii sunt cei mai mulți. Începând cu 3 octombrie 2019, în Turcia se află 3.671.553 de refugiați sirieni. Prin oferirea de adăpost celor peste 3,5 milioane de sirieni și prin întreruperea afluxului de refugiați - de ordinul miilor - pe ruta Mării Egee, Turcia a împiedicat declanșarea unei crize umanitare majore în Europa. Prin urmare, Turcia a devenit un actor global și regional esențial în problema migrației.

Turcia a răspuns inițial numărului mare de migranți sirieni care i-au trecut granițele adoptând o politică deschisă și a ajuns să le ofere, treptat, protecție temporară, a instaurat principiul nereturnării forțate și le-a acordat asistență umanitară, toate acestea în timp ce afluxul continuă. Pe de altă, parte răspunsul UE la fluxul de refugiați s-a lăsat așteptat până în vara anului 2015, când migranții sirieni și-au schimbat traseul către statele UE și peste un milion de refugiați au trecut granițele Europei.

Criza refugiaților sirieni, care poate evolua într-o „criză europeană”, a încurajat dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre Turcia și UE. Turcia a închis traseul din Marea Egee și a stopat fluxul migrator către UE și, mai important, a prevenit pierderea de vieți omenești în rândul refugiaților.

Turcia pare că se străduiește să mențină un echilibru între relațiile sale cu Federația Rusă și cele cu Occidentul. Decizia Turciei de a achiziționa sistemul de rachete S-400 a dat naștere unei serii de controverse în ceea ce privește poziția acestui stat în cadrul blocului de securitate occidental. Cu toate acestea, la 8 noiembrie 2017 Turcia a semnat un acord cu unele state membre ale NATO, precum Franța și Italia, prin care se angajează să dezvolte capacitățile naționale de apărare antiaeriană și antirachetă în ”spațiul” disponibil, pe baza căruia UE poate coopera mai strâns cu Turcia.

Concluzie

La momentul în care acest articol este conceput, Turcia a demarat (la 9 octombrie) operațiunea „Izvorul Păcii”, în nord estul Siriei. Scopul principal al acestei operațiuni este asigurarea securității granițelor și reîntoarcerea, în condiții de siguranță, a refugiaților sirieni în Turcia. Crearea unei zone de siguranță în criza din Siria este cea mai practică metodă pentru asigurarea repatrierii refugiaților. Dacă Turcia nu poate repatria milioanele de refugiați sirieni în cel mai scurt timp, utilizând această metodă, mai devreme sau mai târziu aceștia vor bate la poarta Europei.

Incapacitatea UE de a sprijini planul privind zona de siguranță va avea ca rezultat amplificarea crizei migrației în Europa. Cu toate acestea, Germania și Franța au suspendat exportul de armamente către Turcia, susținând că operațiunea Turciei din nordul Siriei reprezintă o amenințare la adresa securității europene. Securitatea și migrația sunt probleme comune pe care Turcia și UE trebuie să le soluționeze în colaborare. UE are nevoie de Turcia la fel de mult cum Turcia are nevoie de UE.