MOTTO:

„Domnule preşedinte Donald Trump, sunt onorat să fiu astăzi aici. Cred că ne vom aduce aminte de această zi şi peste secole, pentru că în această zi sunteţi primul preşedinte care a recunoscut teritoriile esenţiale pentru securitatea noastră şi pentru moştenirea noastră ca fiind israeliene”.   (Benjamin Netanyahu, 28 ianuarie 2020)

„Vreau să le spun lui Donald Trump şi Banjamin Netanyahu că Ierusalimul nu este de vânzare. Nici unul din drepturile noastre nu este de vânzare. Planul este o conspiraţie şi nu va funcţiona”. (Mahmoud Abbas, 28 ianuarie 2020)

 
Un preambul

      După doi ani de aşteptări, controverse, scenarii şi supoziţii contradictorii, la 28 ianuarie 2020 preşedintele Donald Trump dezvăluia, la Casa Albă, conţinutul  îndelung-aşteptatului plan american de realizare a unei soluţii de pace pentru conflictul dintre palestinieni şi israelieni, intrat în circulaţia mediatică și colocvială sub numele, lansat de preşedintele Trump, de „The deal of the Century”, Afacerea secolului. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, a unor înalţi funcţionari ai Casei Albe, inclusiv echipa (condusă de ginerele şi consilierul prezidenţial Jared Kushner) care vreme de doi ani a lucrat la elaborarea şi finalizarea masivului dosar al iniţiativei americane de pace. Nefiind nici informată, nici consultată la lansarea iniţiativei americane, la sfârşitul lunii noiembrie 2017 şi nici pe parcursul elaborării acesteia, partea palestiniană nu a fost reprezentată la oficializarea acestui „plan de pace” pe care l-a contestat şi l-a dezavuat de la bun început.

  Câteva antecedente

     Nu este mai puţin adevărat că, pe parcursul ultimilor doi ani, partea americană  nu a încetat să transmită conducerii palestiniene mai multe semnale că „lucrurile merg”, însă aceste semnale, prin esenţa şi consecinţele lor, au fost, mai degrabă, manifestări ale unei unilateralităţi nedisimulate a poziţiei americane alături de Israel, care a contribuit la radicalizarea abordărilor palestinienilor ca parte beligerantă directă. Iată doar căteva exemple în acest sens:

  - la 20 decembrie 2017, administraţia Trump anunţa recunoaşterea Ierusalimului drept capitală indivizibilă şi eternă a statului Israel şi transferul ambasadei americane de la Tel Aviv în oraşul sfânt;

  - a urmat recunoaşterea dreptului de suveranitate a Israelului asupra teritoriilor palestiniene în care au fost construite aglomeraţii de colonii evreieşti;

  - independent de aliatul său american, premierul Netanyahu şi-a anunţat, probabil sub presiunea calculelor electorale, intenţia de a impune suveranitatea israeliană asupra Văii Iordanului şi a unor suprafeţe din nordul Mării Moarte;

   - Statele Unite au procedat, de asemenea, la încetarea asistenţei financiare acordate Agenţiei ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) şi la închiderea Biroului Palestinian de Reprezentare diplomatică de la Washington;

    - la 25-26 iunie 2019 a avut loc, în Manama (capitala Bahrein), la iniţiativa administraţiei Trump, seminarul „La pace prin prosperitate”, la care palestinienii nu au fost invitaţi şi în cadrul căruia a fost prezentat segmentul economic al iniţiativei de pace care propunea, pentru palestinieni, un corn al abundenţei plin cu 50 de miliarde dolari care ar fi urmat să reprezinte investiţii de dezvoltare pentru viitorul „stat palestinian”, în schimbul acceptării condiţiilor politice americane, care urmau să fie publicate. Era, de fapt, o reîntoarcere cosmetizată la ideea unei „păci economice” evocată, deja, de-a lungul anilor, inclusiv de către Benjamin Netanyahu.  „Deal”-ul a fost respins de către palestinieni.

Benjamin Netanyahu (stânga) şi Donald Trump

Reacţii la dezvăluirile preşedintelui SUA

      Aşa cum era de aşteptat, oficializarea conţinutului politic al planului american nu a întârziat să provoace reacţii pe cât de numeroase, pe atât de diferenţiate, pe o paletă largă mergând de la respingerea critică până la apelul prudent la reţinere şi la dialog.

     „De o mie de ori nu!” a fost primul comentariu al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, care a avertizat cu sesizarea Curţii Internaţionale de justiţie. „Nici un copil nu va accepta ca Ierusalimul să nu fie capitala statului palestinien”, a mai spus Mahmoud Abbas.

Mahmoud Abbas

     În numele Mişcării Hamas, purtătorul de cuvânt al organizaţiei a declarat că aceasta „nu va accepta niciodată un substituent de soluţie altul decât crearea unui stat palestinian cu capitala la Ierusalim”.

     Pentru mişcarea politico-militară libaneză Hezbollah, „planul american de pace este o încercare de anihilare a drepturilor istorice şi legitime ale poporului palestinian”.

     În opinia ministrului de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, „acest proiect, mort înainte de a se naşte, este un proiect de ocupaţie vizând extorcarea de noi pământuri palestiniene”, în vreme ce, în Iordania, şeful diplomaţiei de la Amman a declarat că „înființarea unui stat palestinian în frontierele din 1967 este singura cale către o pace globală şi durabilă”.

     O poziţie mai reţinută a exprimat Egiptul, care i-a chemat pe palestinieni şi israelieni „să analizeze în profunzime textul proiectului de pace american şi să menţină deschise uşile dialogului”.

     La Berlin, ministrul german de externe a declarat că propunerile americane au ridicat noi şi neprevăzute întrebări care vor trebui să fie discutate cu toţi partenerii europeni.

     Şeful diplomaţiei europene, Josep Borell, a subliniat angajamentul „ferm” al Uniunii Europene în favoarea unei soluţii „negociate şi viabile a existenţei celor două state israelian şi palestinian”.

     Federaţia Rusă s-a pronunţat pentru „negocieri directe între israelieni şi palestinieni, pentru convenirea unui compromis reciproc acceptabil”

     La Londra,  premierul Boris Johnson a apreciat că „planul american ar putea să aducă un progres”, în vreme ce şeful diplomaţiei britanice, Dominic Raab, i-a încurajat pe israelieni şi pe palestinieni „să examineze cu sinceritate propunerile serioase ale Americii”.

     În sfârşit, ONU reaminteşte că poziţia organizaţiei privind soluţia celor două state a fost stabilită pe baza rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi ale Adunării Generale, rămânând, prin urmare, neschimbată.

„The Deal”. Text şi subtext

Noua configuraţie geografică în planul american de pace. Cu verde, viitorul stat palestinian (sursa: www.jta.org)

     Prezentând propunerile „istorice” de instaurare a păcii între palestinieni şi israelieni, preşedintele Donald Trump şi-a descris viziunea drept „o soluţie realistă”, bazată pe implementarea formulei celor două state care să coexiste în paralel. Detaliile planului conţin, însă, prevederi care contrazic această aserţiune şi, mai mult, deschid perspectiva conflictuală de impunere a unui nou statu-quo în care să fie operate schimbări teritoriale şi modificări ale configuraţiei geopolitice şi cartografice a „dosarului palestinian” şi a frontierelor statului Israel. În inventarul beneficiilor şi ofertelor oferite de „afacerea secolului” figurează, în sinteză, următoarele puncte:

     - oraşul Ierusalim va rămâne, fără nici o negociere între părţile beligerante, capitala indivizibilă şi eternă a Israelului;

     - planul propune crearea, în „Eastern Jerusalem”, a unei capitale palestiniene într-una sau două suburbii ale metropolei (Abu Dis, Shuafat sau altele). Folosind formula „Ierusalimul Oriental”, Donald Trump are în vedere zonele adiacente Ierusalimului propriu-zis, viitoarele capitale insulare ale „statului palestinian” aflânu-se, de fapt, în exteriorul zidului care desparte Ierusalimul de teritoriile autonome palestiniene;

     - statul palestinian, aşa cum este imaginat de planificatorii americani, urmează a fi o entitate „coerentă, contiguă şi unitară”. Viitorul stat va fi constituit, de facto, din ceea ce va mai rămâne din teritoriul Cisiordaniei după anexarea de către Israel a blocurilor de aşezări evreieşti, pe de o parte, şi din Fâşia Gaza, de altă parte. Cele două teritorii ar urma să fie legate între ele printr-un sistem de tuneluri şi magistrale rutiere de transport. Israelul păstrează controlul de securitate şi pe cel asupra rezervelor de apă, energetice, precum şi a infrastructurii;

     -”statul” astel creat va fi unul demilitarizat şi menţinut sub regimul embargoului israelian asupra resurselor de electricitate, apă, taxelor vamale destinate palestinienilor, altor utilităţi. În atari condiţii, formula „celor două state”, va deveni una a două teritorii palestiniene legate prin şosele şi tuneluri şi denumite, prin supralicitare lingvistică, „stat”, în vecinătatea statului Israel. Adică o formulă a celor „trei state”- Cisiordania, Gaza şi Israel;

     - toate aceste beneficii statale nu vor fi realizabile decât prin respectarea de către palestinieni a unor precondiţii, între care se regăsesc recunoaşterea Israelului drept „stat iudaic” şi „consolidarea instituţională”, termen confuz şi nelămurit în textul proiectului;

     - singura concesie acceptată de partea israeliană se referă la acordul asupra propunerii americane de îngheţare, pe o durată de 4 ani, a implantărilor de noi colonii, perioadă în care pot avea loc negocieri unde palestinienii să îşi prezinte eventualele revendicări. Este greu de conceput că, în aceste condiţii, aceştia vor mai avea ce să negocieze, dat fiind că principalele lor cerinţe existenţiale au fost excluse prin „afacerea secolului”;

     - reluând mai vechea idee referitoare la „schimburi de teritorii”, planul Trump anunţă că palestinienii vor primi compensaţii teritoriale în sudul Israelului, adică în deşertul Neghev, acestea fiind destinate, în principal, agriculturii şi construirii unei zone industriale;  

     - Statele Unite sunt de acord să recunoască anexarea de către Israel a coloniilor din Cisiordania, precum şi a Văii Iordanului şi a coastei nordice a Mării Moarte. Anexarea coloniilor va însemna trecerea sub suveranitate israeliană a cca. 30% din suprafaţa acestui teritoriu autonom malestinian.

     Notă: Valea Iordanului este o fâşie de teritoriu fertil desfăşurată pe malul râului Iordan şi reprezentând aproximativ 30% din suprafaţa Cisiordaniei. În prezent, este locuită de cca. 65.000 palestinieni şi cca. 11.000 de coloni israelieni. Dacă pentru palestinieni această zonă este parte integrantă a teritoriului palestinian şi a viitorului stat, Israelul pretinde că Valea Iordanului este vitală pentru securitatea proprie. De altfel, preşedintele Trump însuşi a declara că „Valea Iordanului, care este vitală pentru Israel, va trece sub suveranitatea acestui stat”.

     - o altă chestiune fundamentală pentru partea palestiniană este eliminată din planul american. Şi este vorba de precizarea că, potrivit acestuia, o problemă a refugiaţilor palestinieni nu va mai exista.  Aceştia, în schimb, vor avea de ales între a se stabili în viitorul „stat” palestinian, a se stabili în deşertul Neghev, „integrându-se”, astfel, în societatea israeliană, sau a se integra definitiv în statele în care se află stabiliţi în prezent.

     Ce primesc în schimb palestinienii?

     La  forumul din Bahrein, partea americaă a vorbit de o asistenţă financiară de 50 miliarde dolari pentru dezvoltare economică-socială, crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii. Ajutoare mai reduse (între 5 şi 10 miliarde dolari) ar urma să fie acordate Iordanului, Egiptului şi Libanului. Cu menţiunea că fondurile urmează să fie constituite, preponderent, prin contribuţii ale statelor arabe.

     Statele Unite vor deschide o ambasadă în viitorul „stat” palestinian, situată în „capitala” acestuia din Ierusalimul răsăritean.

     Va fi menţinut statu-quo-ul pe care îl are în prezent Muntele Templului, unde se află simbolurile arhitectonice şi religioase ale evreilor şi musulmanilor.

 Un alt focar de conflict

     În limba arabă şi în limbajul politic şi istoriografic palestinian, termenul „nakba” este tradus prin „înfrângere”, „catastrofă”, cu referire la începutul dramei palestiniene odată cu crearea oficială a statului Israel, în luna mai 1948. În lumina celor dezvăluite de preşedintele Donald Trump, nu sunt puţini observatorii şi analiştii, cei palestinieni cu deosebire, care apreciază că, după modul cum a fost conceput („parcă tocmai pentru a fi respins de palestinieni”), planul de pace al lui Donald Trump are toate perspectiele de a se transforma într-o nouă şi, poate, cea de pe urmă „nabka”. Este foarte probabil că frământările - la nivel politic, dar şi în societatea palestiniană, care are o bogată şi însângerată experienţă a „intifadelor” protestatare - să se amplifice în perioada imediat următoare. Dar, dincolo de considerentele ţinând de sfera politică, a dreptului general şi internaţional, există factori care constituie un veritabil nod gordian pentru oricare „făcător de pace”, acesta fiind în relaţie cauzală cu memoria colectivă şi cu coordonata identitară atât a palestinienilor, cât şi a israelienilor, care excede litera negocierilor şi tratatelor, pentru a aduce la suprafaţă moduri de a percepe însăşi apartenenţa culturală, antropologică, religioasă şi istorică. Publicaţia „Foreign Policy” aminteşte doar câteva dintre aceste coordonate.

     Este vorba, în primul rând, de faptul că şi evreii şi arabii palestinieni se află într-un raport de identificare profundă cu pământul sacaralizat, fără de care poporul însuşi ar fi sortit pieirii.

     Este vorba, apoi, să se recunoască necesitatea că orice agrement sau tratat de pace va fi repudiat de ambele părţi, în egală măsură, atunci când o asemenea pace va ignora libertatea ca drept inalienabil al individului şi al comunităţii căruia acesta aparţine.

     Vorbim, în al treilea rând, de faptul că şi evreii, şi musulmanii - ca şi creştinii, de altfel-  sunt organic, temperamental şi spiritual legați de semnificaţia şi dimensiunea de sacralitate a Ierusalimului, a cărui pierdere este percepută ca o rupere a istoriei, de la care nici una dintre cele trei mari religii monoteiste nu a abdicat de-a lungul mileniilor şi nici nu concep să renunţe.

     Atâta vreme cât palestinienii şi evreii şi, împreună cu ei, comunitatea internaţională, nu vor accepta aceste realităţi care nu se supun paradigmelor juridice, electorale, politice sau de negare a alterităţii, „planurile” şi „afacerile” în care se tranzacţionează pacea şi coexistenţa nu vor înceta să ţină aprinse flăcările conflictului şi ale nesiguranţei.