La Salonul aeronautic internaţional de la Berlin din luna aprilie 2018, companiile Dassault şi Airbus anunţau iniţierea programului „Sistem de luptă aeriană al viitorului”- SLAV (Système de combat aérien futur- SCAF/ Future Combat Air System - FCAS), care constă în construirea unui avion de luptă, un sistem de arme de nouă generaţie şi alte elemente integrate în spaţiul operaţional de luptă aeriană.

     Elementul principal al acestui sistem va fi avionul de luptă de nouă generaţie (Next Generation Fighter – NGF), la care se vor adăuga sisteme de luptă fără pilot (Remote Carriers) şi un management integrat al câmpului de luptă (Combat Cloud).

    Iniţiatorii acestui proiect, Franţa şi Germania, cărora li s-a adăugat ulterior Spania, au anunţat lansarea proiectului la salonul aeronautic Le Bourget (Franţa) din luna iunie 2019, când a fost prezentată şi o machetă la scara 1:1 a avionului.

Macheta avionului de luptă de nouă generaţie - Sursă: JohnNewton8 CC BY-SA (https://creativecommons.orglicensesby-sa4.0)

     Cu un buget iniţial estimat la 4 miliarde de euro până în 2025, proiectul va fi împărţit în următoarele programe principale:

-          - Avionul de luptă, dezvoltat de compania Dassault împreună cu Airbus şi Thales

-          - Avioane fără pilot (drone) şi rachete, dezvoltate de companiile Airbus şi MBDA

-         - Motoare de aviaţie, dezvoltate de companiile Safran şi MTU

-         - Integrarea spaţiului de luptă şi instruirea, dezvoltate şi coordonate de Airbus şi Thales.

     Se intenţionează ca primul zbor al modelului experimental al avionului de luptă să aibă loc cel mai târziu în anul 2026, urmând ca în anul 2040 să intrare în înzestrarea forţelor aeriene ale ţărilor participante la proiect, când va înlocui aparatele Mirage 2000 şi Rafale în Franţa,  Eurofighter Typhoon în Germania şi Spania şi F/A-18 în Spania.

     Primul pas concret în demararea efectivă a programului a fost făcut pe 12 februarie 2020, când Parlamentul Germaniei a aprobat suma de 77 milioane Euro pentru  o primă fază, care va permite iniţierea studiului pentru dezvoltarea modelului experimental. Pentru această fază, Franţa a aprobat în decembrie 2019 aceaşi sumă, urmând ca Spania să îşi prezinte contribuţia în cursul anului 2020.

     Efectul Brexit

      Aflată în plin proces de negociere pentru Brexit, în mod nesurprinzător Marea Britanie nu a fost invitată să participe la proiect, având în vedere şi precedentul programului Eurofighter - când Franţa a părăsit grupul în urma divergenţelor legate de design şi cerinţele operaţionale ale avionului.

      Simţindu-se lăsate pe dinafară, companiile britanice în frunte cu BAE Systems şi Rolls Royce, împreună cu Ministerul britanic al Apărării au lansat la salonul aeronautic de la Farnborough din iulie 2018 proiectul  „Tempest”, ca parte a strategiei naţionale de luptă aeriană.

    Programul „Tempest” urmăreşte înlocuirea avioanelor Eurofighter Typhoon după anul 2040, când işi vor încheia serviciul în cadrul Royal Air Force şi construirea unui avion de luptă care să fie complementar cu aparatele F-35 Lightening.

    La acest proiect au mai fost cooptate Italia (un alt membru al grupului Eurofighter care nu a fost invitat la proiectul SLAV) şi Suedia.

     Cooperare sau concurenţă - europeană şi, posibil, transatlantică?

     Chiar dacă cele două proiecte de dezvoltare a unui avion de generaţia a şasea sunt, conceptual, aproape identice, istoria programului Eurofighter pare să se repete, iar Europa să îşi disipeze eforturile în loc să şi le unească.

     Analişti militari consideră că programul „Tempest” nu va fi finanţat până la capăt de către guvernul britanic - care intenţionează să reducă cheltuielile militare cu 15 miliarde de Lire sterline după Brexit - şi va trebui să fuzioneze, mai devreme sau mai târziu, cu programul SLAV condus de Franţa. Se estimează însă că, cu cât această fuzionare va fi mai mult amânată, cu atât integrarea va fi mai dificilă. În acelaşi timp, companiile britanice au anunţat că nu se vor implica într-un proiect în care vor juca un rol secundar.

     La rândul lor, companiile franceze şi germane doresc să limiteze cât mai mult participarea la proiect a altor state, cel puţin în faza de dezvoltare (când vor fi stabilite caracteristiciler tehnico-tactice şi capabilităţile principale) şi până la începerea lucrului la modelul experimental. Explicaţia oferită pentru această abordare este experienţa cu avionul de transport A400M, când dorinţa fiecăreia din părţile participante de a impune anumite caracteristici a dus la întârzieri ale programului şi la escaladarea costurilor.

     Au apărut disensiuni chiar şi între partenerii francezi şi germani, legate de cine va conduce dezvoltarea motoarelor. Partea germană este nemulţumită de rolul său şi doreşte o renegociere a acordului de constituire a societăţii mixte dintre cele două companii implicate în acest program al proiectului: Safran (Franţa) şi MTU (Germania).

     Germania mai are o nemulţumire, şi anume faptul că Franţa a preluat de facto conducerea în cadrul proiectului SLAV. De aceea, atunci când Bundestag-ul a aprobat fondurile pentru prima fază a proiectului, a mai pus o condiţie: ca în paralel să înceapă lucrările şi la proiectul noului tanc de luptă european, cunoscut sub numele de „Sistem principal de luptă terestră” (Main Ground Combat System - MGCS), în care Germania să deţină rolul de conducere, iar evoluţia programului să se desfăşoare în acelaşi ritm cu cel al avionului de luptă.

     Programul SLAV, a cărei valoare totală este estimată la 100 miliarde Euro, urmăreşte să impulsioneze industria de apărare europeană şi ar putea constitui o alternativă la avionul F-35 Lightening, în special în ceea ce priveşte integrarea implicită a conectivităţii şi interoperativităţii cu alte sisteme aflate în câmpul de luptă, care reprezintă principala diferenţă faţă de avioanele de generaţia a cincea.

F-35A Lightening II - Sursă: Matti Blume / CC BY-SA (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0)

      În contextul criticilor tot mai dese lansate de Washington privind contribuţia europenilor la cheltuielile militare ale NATO şi dependenţa acestora faţă de capabilităţile americane, iniţiativa franco-germană pare a fi un semnal privind intenţia de a demonstra contrariul, încadrându-se totodată în efortul europenilor de transformare militară a Alianţei Nord-Atlantice.