Rezumat

   În acest articol, problematizăm asupra perspectivelor și provocărilor pe care le putem identifica în orizontul reprezentat de depășirea treptată a pandemiei de COVID-19. Pentru a înțelege procesul de inversare a valorilor sociale și politice, ne raportăm simultan la natura umană și la mecanismele specifice acțiunii actorilor statali pe scena internațională. Analiza noastră urmărește, astfel, identificarea perspectivelor de redefinire a raportului dintre securitatea internă și securitatea colectivă.

 

   Cuvinte cheie: natura umană, reziliență, securitate internă, securitatea colectivă, COVID-19.

 

Lockdown and reopening by Arcadio Esquivel, Costa Rica, 06.05.2020 (© CagleCartoons.com)

 

Exordiu

În această perioadă, experimentăm tentația de a construi imaginea unei lumi care încearcă, post-pandemie, să se redefinească pentru a-și găsi un nou echilibru. Neglijăm însă să ne (mai) raportăm la lumea pe care o cunoaștem și în care am fost obișnuiți să trăim. Înainte de pandemia de COVID-19, globalizarea și nivelul de dezvoltare au impregnat lumii în care ne desfășuram activitatea un nivel extrem de ridicat de dinamism, bazat pe interacțiuni sociale. Plini de energie, urmăream fiecare dintre noi să ne maximizăm resursele și să ne valorificăm potențialul, logică pe care o regăseam translatată la nivelul statelor. În esență, am fost familiarizați cu reguli clare, dar în același timp am fost implicați în logica schimbării continue pe baza raporturilor de putere și de influență. În fața noilor amenințări, lumea în care am trăit ne-a oferit aparenta garanție a unui nivel suficient de reziliență.[1] Prăbușirea turnurilor gemene, atacurile teroriste, urmate de cursa înarmărilor și tatonările care puneau sub semnul întrebării inclusiv declanșarea unui nou Război Mondial, nu au zdruncinat lumea din temelii.

Capacitatea de adaptare la noile amenințări o vedem manifestându-se din mers inclusiv pe durata pandemiei de COVID-19. Cu ajutorul tehnologiei sau cu o mai bună organizare care să permită distanțarea fizică,[2] presiunea exercitată de (auto)izolarea la domiciliu a fost (treptat) atenuată. Desigur, această experiență ne-a marcat, mai mult sau mai puțin, în funcție de capacitatea fiecăruia de a conștientiza amploarea măsurilor de prevenție. Nu ne-a schimbat însă în mod fundamental, chiar dacă ne plasăm, inevitabil, într-un nou sistem de referință. Concret, abandonăm jocul de sumă zero, fără a urmări însă, în mod automat, binele celuilalt. Izolarea “leproșilor”[3] este dublată de modul în care sunt distribuite resursele financiare și medicale. Accesul la educație și asistență medicală de calitate reprezintă un privilegiu doar pentru anumite categorii sociale, aspect care accentuează decalajele și faliile existente atât pe plan national cât și la nivel internațional. Rezervele naționale de resurse medicale devin, în actualul context, principalele instrumente de negociere la nivel diplomatic.

Per ansamblu, pandemia de Coronavirus inversează, cel puțin pentru o anumită perioadă, domeniile de invesiție strategică, înregistrându-se, în mod vizibil, o creștere exponențială a cererii legitime (de a dispune) de acces la servicii medicale, digitale și educaționale, menite să rezolve (în special) nevoile persoanelor care provin din categorii vulnerabile. Nu se pune însă accent asupra investițiilor în domeniul securității sistemelor informatice, chiar dacă nivelul de expunere și de utilizare al acestor sisteme a înregistrat o creștere semnificativă de la adoptarea restricțiilor în statele afectate de această pandemie. Adaptarea la procesul de digitalizare reprezintă o reală provocare pentru a reduce decalajele în pregătirea și organizarea resursei umane.

Post-pandemie, în mod natural și previzibil, evaluăm pagubele și încercăm să ne revenim, economic și psihologic. Atribuim astfel o valoare suplimentară resurselor umane și materiale, simultan cu (re)definirea (tacită) a contractului social.[4]

After the lockdown by Gatis Sluka, Latvijas Avize, Latvia, 15.05.2020 (© CagleCartoons.com)

 

De la șocul izolării la șocul liberării

La nivel psihologic, (auto)izolarea, renunțarea bruscă la un stil de viață cu care ne-am familiarizat, au produs au anumit șoc (inerent),[5] de care suntem, fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin conștienți. Am adaptat un alt stil de viață și am traversat (și traversăm) un proces de adaptare la măsurile de prevenție. Situația este (pe alocuri) comparabilă (nefiind însă similară sau identică) cu situația unei persoane private de libertate, fiindcă nu suntem în situația de a executa o pedeapsă (precum arestul la domiciliu). Suntem liberi, dar în același timp, responsabili! (Oricât de paradoxal ne-ar putea părea) După ridicarea fie și parțială a restricțiilor, va exista, cel mai probabil, un alt șoc psihologic, acela al adaptării la un nou stil de viață, cel puțin pentru o perioadă de timp.[6]

Ființă socială[7] și dinamică,[8] individul dispune (totuși) de capacitatea de a se adapta în situații limită, comportament pe care îl regăsim replicabil în rândul actorilor statali și non-statali. Schimbarea nu este, astfel, una structurală, fiind mai degrabă delimitată între anumiți parametri temporali. Sentimentele de teamă în fața incertitudinii, lipsa de energie, presiunea exercitată de iminenta criză economică și socială influențează, pe termen scurt și mediu, comportamentul actorilor. Distingem, desigur, între cei care au perceput măsurile ca pe o constrângere și cei care și-au asumat și își vor asuma în continuare riscuri. Reacția rapidă poate constitui, în actualul context, un important avantaj.[9] Acțiunea strategică trebuie să se desfășoare, în acest caz, cu fermitate, urmărind să consolideze, pe plan global, reputația promovată și recunoscută. Promovarea brandului de țară[10] constituie o prioritate pentru (re)poziționarea pe plan global, contribuind astfel la setarea unei noi agende globale.

Modus probandi, șocul determinat de ridicarea treptată a restricțiilor angrenează noi energii capabile de a urmări să valorifice, într-un sistem concurențial, nevoi și comportamente determinate de amploarea și evoluția măsurilor de (auto)izolare. Expressis verbis, identificăm două domenii generatoare de resurse financiare considerabile, care necesită, cu celeritate, o nouă abordare, și anume: (1) turismul; respectiv (2) competițiile sportive, întrucât distanțarea fizică reduce în mod considerabil veniturile încasate. Principala problemă este însă reprezentată de discrepanțele existene în rândul populației în privința nivelului de educație, aspect vizibil inclusiv pe durata instaurării restricțiilor specifice stării de urgență. Desigur, este iluzoriu să ne bazăm pe o educație în salturi, într-un timp extrem de scurt.

După adaptarea la cele două șocuri, intervenția statului în viața privată a individului se va reduce treptat, accentul fiind pus pe responsabilitatea individuală, în detrimentul responsabilității sociale. Depășirea crizei economice va reprezenta principala preocupare legitimă a actorilor statali, simultan cu depășirea crizei sociale. Percepția și teama față de riscul infectării cu coronavirus vor trebui să fie atenuate pentru a permite revenirea la o stare “normală” cu care ne-am obișnuit. În orizont apropiat, asigurarea unei rezerve de resurse medicale va reprezenta o prioritate, tocmai pentru a oferi o garanție populației.

Miza principală este însă îndreptată asupra domeniului cercetării, componentă vitală într-un sistem (prin excelență) concurențial. Expressis verbis, d.p.d.v. politic și economic, există o diferență “de la cer la pământ” dacă vaccinul anti-Covid este produs în SUA, China sau în Regatul Unit. Potrivit New York Times, surse din FBI și din Departamentul american pentru Securitate Internă pregătesc un raport pentru a acuza autoritățile de la Beijing de presupuse activități de spionaj menite să sustragă date din cercetările efectuate în SUA.[11] Competiția între principalii actori statali asupra descoperirii tratamentului anti-Covid reprezintă, pe termen mediu, un demers similar cursei înarmării nucleare, menit să consolideze poziția pe scena internațională. În esență, descoperirea și certificarea tratamentului va produce reverberații sociale și politice, cu un impact direct inclusiv la nivel diplomatic, devenind (în primul rând) un bun național. Ilustrativă este, în acest caz, reacția lu Agnes Pannier-Runacher, secretar de stat la Ministerul Economiei din Paris, care a criticat decizia multinaționalei franceze Santofi după ce directorul executiv al companiei a anunțat că SUA va avea prioritate pentru primirea vaccinului, ca urmare a contribuțiilor financiare.[12]

 

Hope of the World by David Fitzsimmons, The Arizona Star, Tucson, AZ, 08.04.2020 (© CagleCartoons.com)

 

Lecțiile (ne)învățate. De la globalizare la naționalism îngust?

În plan politic, retorica biruinței naționale, într-o lume în care amenințarea este una globală, prefigurează perspectivele accentuării mișcărilor politice naționaliste, poziționate mult mai vizibil împotriva globalizării. Pentru adepții naționalismului “salvator”, globalizarea nu reprezintă o soluție, ci mai degrabă o “amenințare”. Gestionarea crizei a fost inițial percepută ca fiind o problemă națională, în timp ce măsurile de distanțare fizică au fost, în anumite cazuri, justificate inclusiv pe baza consensului în jurul unor valori cu caracter național, care justifică aplicarea măsurilor de coerciție pentru a prezerva sănătatea tuturor membrilor societății. Atâta timp cât sprijinul și colaborarea la nivel internațional s-au manifestat mai degrabă în cazuri izolate, promovarea unei retorici fundamentată pe ideea de națiune nu reprezintă un aspect surprinzător. Un astfel de discurs a existat și va exista independent de natura și amploarea amenințărilor, însă identificăm tentația de a exclude, în anumite cazuri, importanța și sprijinul pe care globalizarea îl poate oferi pentru coordonarea eforturilor și distribuirea resurselor în funcție de amploarea și intensitatea răspândirii virusului.

Treptat, naționalismul îngust s-a suprapus peste polarizarea din ce în ce mai evidentă pe axa Beijing-Washington, ca urmare a acuzațiilor repetate aduse regimului comunist chinez. Într-un sistem concurențial,[13] acuzațiile aduse autorităților de la Beijing au pus sub semnul întrebării corectitudinea acestora, ca urmare a modului în care au informat partenerii externi cu privire la evoluția răspândirii virusului.

În schimb, merită menționate demersurile UE, vizând acordarea de sprijin financiar, asigurarea echipamentelor medicale necesare, lansarea de achiziții publice comune, creșterea producției de echipamente individuale de protecție, respectiv impulsionarea cercetării în vederea obținerii de tratamente și vaccinuri.[14] Concret, UE a alocat 140 de milioane EUR pentru dezvoltarea de vaccinuri și tratamente noi, precum și pentru realizarea de teste de diagnosticare.[15] Expressis verbis, prin intermediul programului de cercetare Orizont 2020 al Uniunii, 18 proiecte și 140 de echipe de cercetare au beneficiat de finanțarea UE în valoare de 48,5 milioane EUR. Prin programul Accelerator al Consiliului European pentru Inovare, au fost mobilizate 164 de milioane EUR pentru sprijinirea IMM-urilor și startup-urilor care identifică soluții inovatoare pentru combaterea epideniei de COVID-19.[16] Totodată, dezvoltatorul european inovator de vaccinuri, compania CureVac, a beneficiat în această perioadă de garanții europene în valoare de 80 de milioane EUR - pentru a lansa, până în iunie 2020, programul de testare clinică a unui vaccin. Sprijinul pus la dispoziție statelor membre, menit să faciliteze  revenirea la o creștere economică durabilă, reprezintă o “plasă de siguranță” pentru lucrători, întreprinderi și țările din UE, valoarea acestuia situându-se la 540 de miliarde EUR.[17] Flexibilizarea accesării fondurilor structurale reprezintă o altă măsură menită să ofere sprijinul imediat necesar “pentru a atenua prejudiciile sociale și economice produse de pandemie”.[18]

Eforturile instituționale ale UE au fost dublate, fie și parțial, de solidaritatea dintre statele membre, printre care menționăm sprijinul oferit Italiei: (1) donația Franței de 1 milion de măști; (2) sprijinul Germaniei, care a constat în trimiterea a 7 tone de echipamente medicale (ventilatoare pulmonare și măști anestezice); (3) 10.000 de costume de protecție și aparate pentru respirație artificială, oferite de Cehia (materiale realizate prin imprimare 3D); (4) preluarea pacienților de către Austria, Germania și Luxemburg; respectiv (5) trimiterea de echipe de medici de către Polonia, România și Germania.[19]

Inițiativele UE și ale statelor membre sunt utile nu doar pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, contribuind, în același timp, la atenuarea retoricii populiste care acuză incapacitatea statelor membre și a UE de a dispune de o reacție rapidă și eficientă în situațiile de criză. Riscul răsturnării valorilor în rândul cetățeilor europeni este, astfel, atenuat prin reducerea efectelor sociale și economice determinate de adoptarea restricțiilor și a măsurilor de prevenție și de distanțare fizică.

Implicarea UE și a statelor membre constituie o notă discordantă în raport cu schimbările survenite la nivel global, din ce în ce mai vizibile pe plan politic. În pofida demersurilor concrete inițiate de UE, retorica populistă și euroscepticismul continuă să se manifeste în spațiul european, blamând inclusiv reacția (relativ) întârziată a UE. Simultan, începe să fie adusă în discuție situația lucrătorilor sezonieri, aspect care evidențiază atitudinea disproporționată a autorităților naționale față de cetățenii celorlalte state membre.

 

Un nou orizont de așteptare. Securitatea internă vs. securitatea colectivă

În fața unui “inamic nevăzut”, în funcție de nivelul de educație, experiența (auto)izolării determină, la nivel individual, (re)definirea orizontului de așteptare. Inversarea ierarhiei valorilor și a nevoilor ilustrează, pe termen mediu și scurt, schimbarea (parțială) a stilului de viață. Volens, nolens, individul se adaptează situației, în situația în care conștientizează amploarea pericolului sau a sancțiunilor. În caz contrar, pandemia de COVID-19 nu are un impact semnificativ asupra deciziilor individuale. În astfel de situații, reticența la schimbare și la adoptarea unor măsuri de prevenție determină inclusiv apariția unor comportamente care urmăresc în mod direct încălcarea restricțiilor dispuse de autorități. Expressis verbis, răspândirea virusului nu a reprezentat un factor descurajant pentru protestatarii care au contestat restricționarea libertății individuale în numele prezervării unui bine comun.[20]

 

The protesters by Bruce Plante, Tulsa World, 22.04.2020 (© CagleCartoons.com)

 

În schimb, la nivel macro, aplicarea restricțiilor s-a realizat mai degrabă prin măsuri dispuse la nivel național, cooperarea între state devenind vizibilă în special prin instaurarea coridoarelor de tranzit. Granițele au (re)devenit însă vizibile, aspect care a inversat funcțiile și principiile securității colective.[21] A prevalat, astfel, principiul egalității și securității egale,[22] dreptul fiecărui stat de a-și asigura securitatea internă fiind invocat pentru a justifica limitarea libertății de circulație, respectiv controlul la frontiere.[23] Inclusiv la nivelul Uniunii, printre primele măsuri dispuse regăsim închiderea frontierelor externe ale UE,[24] aspect care evidențiază punerea accentului pe securitatea internă.

În actualul context, dezideratul unei “lumi fără margini”^[25] evocat în ultimele trei decenii de către susținătorii globalizării a fost puternic infirmat de practicile complexe și neuniforme de reglementare și militarizare a frontierelor.^[26] “Situri suverane de securitate, precum și locuri mobile de întâlnire”,^[27] frontierele servesc la delimitarea teritoriului și la aplicarea normelor de includere și excludere a mutiplelor forme de mobilitate, pe care le ierarhizează în raport cu nivelul de amenințare.^[28] Minca și Rijke au observat astfel că o atenție mai mare acordată asupra granițelor a întărit, de fapt, retorica bazată de construirea zidurilor,^[29] tendință explicată de Wendy Brown^[30] ca fiind “un semn al scăderii puterii statului, mai degrabă decât o demonstrație de forță”.^[31] Arhitectura frontierelor a suferit modificări sub influența globalizării și apariției noilor tehnologii digitale și de comunicare.^[32] Frontierele delimitează (în mod vizibil) dimensiunea securității interne, măsurile dispuse de statele afectate fiind (mai degrabă) luate în funcție de ritmul de răspândire a cazurilor de infectare cu COVID-19.

Accentul pus pe securitatea internă produce repercursiuni asupra modului în care sunt percepute fluxurile migratorii, în special față de migranții care provin din zone puternic contaminate. Nivelul de toleranță față de integrarea acestor persoane a înregistrat o scădere și, cel mai probabil, se va plasa pe o pantă descendentă. Un exemplu ilustrativ este reprezentat de reacția violentă a unor ultrași față de un tânăr asiatic, pe care l-au dat jos din mijlocul de transport în comun, incidentul având loc în perioada premergătoare apariției pandemiei, în București.[33]

Post-pandemie, perspectiva reducerii riscului de infectare va fi completată cu nevoia stringentă a redistribuirii unor resurse (limitate) către categorii vulnerabile, mai numeroase și cu nevoi diversificate, care prezintă o dimensiune accentuată. Pierderea locului de muncă, incapacitatea de a-și achita ratele și facturile, costurile suplimentare alocate pentru achiziționarea materialelor de protecție și de dezinfectare, la care adăugăm traumele personale, reprezintă principalii factori care accentuează dimensiunea egocentristă a așteptărilor și reprezentărilor la nivel individual. Mai mult, putem să afirmăm că, în unele cazuri, securitatea se rezumă strict la nivel individual, în special pentru acele persoane care reacționează în mod violent față de persoanele cu care împart același domiciliu. Grosso modo, la nivel social, stereotipurile și limitarea resurselor impune o nouă logică, bazată pe izolarea anumitor persoane și grupuri care sunt percepute ca prezentând un risc ridicat de infectare. Distanța fizică predispune, în anumite situații, la excluziune socială, în numele securității interne a unor comunități/ grupuri sociale, în situația în care în proxima vecinătate sunt înregistrate cazuri de infectare cu COVID-19.

Coordonarea eforturilor la nivel global pentru a răspunde la crizele și provocările determinate de pandamia de COVID-19 nu reprezintă un răspuns adecvat în privința planificării, programării și gestionării consecințelor, fiind mai degrabă greoaie și întârziată de necesitatea stringentă de a gestiona situația (mai întâi) la nivel național. Principala componentă care ocupă un loc marginal este reprezentată de promovarea schimbului de bune practici, aspect care evidențiază, de facto, abordarea specific individuală de identificare și aplicare a unor măsuri care să prevină riscul infectării cu COVID-19.

Diplomația (re)devine valorificată prin voința și interesele celor mai bine pregătiți actori, care dispun de resurse medicale suplimentare sau de o capacitate semnificativă de negociere și cumpărare. Simultan, diplomația dobândește o puternică componentă întemeiată pe voluntariat sau pe schimburi reciproce de resurse. Accentul este pus pe manifestarea solidarității (simultan cu dobândirea încrederii), prin înțelegerea dimensiunii de etică aplicată reprezentată prin respectul manifestat față de situația vulnerabilă în care se plasează statele puternic afectate de consecințele pandemiei de COVID-19.

Per ansamblu, similar amenințărilor neconvenționale care au evidențiat nevoia stringentă a consolidării securității colective, pandemia de COVID-19 (re)aduce în discuție nevoia de a crea sinergii între nivelurile diferite ale securității interne de care dispune fiecare stat. Cele două dimensiuni nu se exclud reciproc, ci mai degrabă sunt complementare. În mod vizibil, amenințarea reprezentată de pandemia de COVID-19 readuce în prim plan nevoia de a dispune de un mecanism integrat în cadrul sistemelor de securitate, care să permită identificarea cu celeritate a unor măsuri eficiente pentru evaluarea și gestionarea noilor amenințări. Pentru a permite adoptarea unitară și rapidă a unor măsuri care urmăresc prezervarea rezilienței sistemelor de securitate, considerăm necesar transferul de suveranitate prin apartenența și integrarea fiecărui sistem de securitate în cadrul unui sistem reglementat pe baza unui instrument juridic cu caracter transnațional. La nivel global, pandemia de COVID-19 modifică, în mod evident, agenda publică, sănătatea devenind domeniu prioritar - care necesită suplimentarea eforturilor și resurselor alocate simultan cu reducerea decalajelor, pentru a atenua, pe cât posibil, nivelul de vulnerabilitate al fiecărui sistem de securitate.

 

Corona Sysiphos by Martin Sutovec, Slovakia, 16.04.2020 (© CagleCartoons.com)

 

   NOTĂ: Vladimir-Adrian Costea este doctorand la Şcoala Doctorală din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB), coordonator ştiinţific Prof. Univ. Dr. Georgeta Ghebrea (email: costea.vladimir-adrian@fspub.unibuc.ro). A publicat articole despre acordarea măsurilor de clemență și dinamica nivelului de ocupare al penitenciarelor în spațiul românesc, în Studia. Romanian Political Science Review, Revista de drept constituțional, Revista Română de Sociologie și Revista Polis.

Publicarea acestei lucrări a fost posibilă cu suport financiar oferit în cadrul proiectului “Educaţie antreprenorială şi consiliere profesională pentru doctoranzi şi cercetători postdoctorali în vederea organizării transferului de cunoaștere din domeniul ştiinţelor socio-umaniste către piaţa muncii (ATRiUM)”: POCU/380/6/13/123343, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Bibliografie

ANSOFF, Igor și Patrick SULLIVAN, “Optimizing Profitability in Turbulent Environments: A Formula for Strategic Success”, Long Range Planning, Vol. 26, No. 5, Printed in Great Britain, 1993, pp. 11-23.

ARISTOTEL, Politica, ediţie bilingvă, traducere, comentarii şi index de Alexander Baumgarten, cu un studiu introductiv de Vasile Muscă, Bucureşti, Editura IRI, 2001.

BROWN, Wendy, Walled states, waning sovereignty, New York, Zone, 2010.

BURNELL, Peter J. și Peter CALVERT, The resilience of democracy: persistent practice, durable idea, London, Frank Cass, 1999.

DORUL, Olga, “Conceptul de securitate colectivă în dreptul internaţional contemporan”, Revista moldovenească de drept international şi relaţii internaţionale, 2008, pp. 68-73.

FOUCAULT, Michel, Anormalii, Cursuri ținute la Collège de France 1974-1975, traducere de Dan Radu Stănescu, postfață de Bogdan Ghiu, București, Editura Univers, 1999.

FRIEDMAN, Thomas L., The world is flat: The globalized world in the twenty-first century, London, Penguin, 2006.

GILMARTIN, Mary și Patricia Burke WOOD, Cian O’CALLAGHAN, Borders, Mobility and Belonging in the Era of Brexit and Trump, Bristol, Policy Press, 2018.

HANWAY, Jonas, The Defects of Police. The cause of immorality and the continual robberies committed, particularly in and about the metropolis, London, J. Dodsley, 1775.

JONES, Reece și Corey JOHNSON, “Border militarisation and the re-articulation of sovereignty”, Transactions of the Institute of British Geographers, 41(2), 2016, pp. 187–200.

JONES, Reece, Violent borders: Refugees and the right to move, London, Verso Books, 2016.

JOSEPH, Jonathan, Varieties of resilience, Cambridge, Cambridge University Press, 2018.

MÜLLER, Andreas, Governing Mobility Beyond the State. Centre, Periphery and the EU’s External Borders, Basingstoke, Palgrave Macmillan, 2014.

ROUSSEAU, Jean-Jeaques, Despre contractul social sau principiile dreptului politic, traducere şi studiu introductiv de N. Daşcovici, ediţie îngrijită, postfaţă şi note de A. Bârna, Bucureşti, Editutura Mondero, 2007.

SAVATER, Fernando, Politica pentru fiul meu, traducere de Corneliu Rădulescu, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1999 [1992].

TILL, Karen E. și Juanita SUNDBERG, Wendy PULLAN, Charis PSALTIS, Chara MAKRIYIANNI, Rana Zincir CELAL, Meltem Onurkan SAMANI, Lorraine DOWLER, “Interventions in the political geographies of walls”, Political Geography, 33 (1), 2013, pp. 52–62.

VAN HAM, Peter “The Rise of The Brand State, The Postmodern Politics of Image and Reputation”, Foreign Affairs, September/ October 2001, pp. 1-5.

WALTERS, William, “Border/Control”, European Journal of Social Theory, 9 (2), 2006, pp. 187–203.

WALTERS, William, “Rethinking borders beyond the state”, Comparative European politics, 4, 2006, pp. 141–159.