După o lungă perioadă de aşteptări, tergiversări, pertractări de culise, decaraţii incendiare şi incertitudini, la 24 mai, a doua zi după Sabbat, la un tribunal districtual din Ierusalim a început procesul intentat premierului israelian în funcţie, Benjamin (Bibi, pentru prieteni) Netanyahu, în baza hotărârii emise de procurorul general al Israelului, Avichai Mandelblit - înscăunat în această demnitate chiar de către Netanyahu.

   Tribunalul districtual din Ierusalim

 Suspiciunile care plutesc asupra premierului sunt clasificate în trei mari categorii, repectiv corupţie, fraudă şi abuz de încredere. Aceasta înseamnă, între altele, acceptarea unor „cadouri” evaluate la cca. 560.000 euro, acordarea de favoruri şi facilităţi unor importanţi moguli din domeniul mediatic şi al telecomunicaţiilor în schimbul unei campanii de presă în favoarea lui Netanyahu ca om politic şi demnitar executiv. În legislaţia israeliană, aceste fapte sunt sancţionate cu pedepse privative de libertate având durate cuprinse între 3 și 10 ani.

Procesul în sine nu reprezintă o noutate în istoria justiţiei penale israeliene, însă devine atractiv pentru comentariile publice şi mediatice din mai multe motive. Astfel, este pentru prima oară când în faţa completului de judecată se prezintă un şef de guvern aflat în exerciţiul funcţiunii. Ultimul episod al alegerilor anticipate s-a încheiat printr-o formulă de guvernare alternativă, pentru o durată de 18 luni, de către cele două formațiuni - „Albastru şi Alb” condusă de generalul în retragere Benny Ganz și „Likud” condusă de Netanyahu.

Benjamin Netanyahu

 Este adevărat că un precedent, aproape similar, a mai avut loc în Israel, când fostul premier şi lider al Partidului Kadima, Ehud Olmert, a fost judecat tot pentru luare de mită şi condamnat la 16 luni de închisoare, cu executare. Diferenţa, în acest caz, a fost aceea că procesul şi condamnarea au avut loc după expirarea mandatului de premier, pe care Olmert l-a exercitat între 2006 şi 2009.

Chiar dacă şedinţa tribunalului din 24 mai a avut, mai degrabă, un caracter procedural, fără a se intra în judecarea de fond, premierul în funcţiune, cu arguţia cunoscută şi „cu coloana vertebrală dreaptă şi fruntea sus” - după propria exprimare - a aplicat tactica cunoscută potrivit căreia „cea mai bună cale de apărare este atacul”. Astfel, Netanyahu a trecut la atac de la bun început, respingând de plano toate capetele de acuzare şi susţinând că este victimă a unei ample şi complexe conspiraţii în care ar fi implicaţi „complotişti” de calibru greu precum sistemul judiciar, poliţia, cercurile mediatice, formaţiunile politice de opoziţie - toate urmărind, potrivit retoricii lui „Bibi”, îndepărtarea sa de la putere şi din viaţa politică israeliană. Pentru a-l cita din nou, Netanyahu crede că este victimă a unei veritabile „vânători de vrăjitoare”.

Dar procesul intentat lui Benjamin Netanyahu excede limitele unei acţiuni judiciare împotriva unei persoane, pentru a ridica întrebări preocupante şi dificile în ceea ce priveşte impactul pe care procesul în sine şi, mai ales, concluziile finale ale acestuia ar putea să le aibă nu numai asupra eşichierului politic intern, dar şi a evoluţiilor situaţiilor conflictuale regionale în care Israelul este implicat. Şi este vorba de procesul prin care de mai multe zeci de ani se încearcă găsirea unei soluţii viabile pentru problema palestiniană, după cum este vorba de măsura în care premierul Netanyahu va putea sau nu să îşi adauge încă o victorie la colecţia de succese repurtate sau, mai degrabă, oferite de administraţia Trump în problema Ierusalimului şi a coloniilor evreieşti din teritoriile palestinene.

Iar victoria avută în vedere şi deja anunţată de premier se referă la anexarea de noi suprafeţe din teritoriul autonom palestinian Cisiordania, dar şi la anexarea unor terenuri aflate la nord de Marea Moartă sau în componenţa văii strategice a Iordanului.

Netanyahu are motive de îngrijorare, căci procesul nu va fi nici uşor şi nici expeditiv, putându-se întinde pe parcursul a mai multor luni sau chiar ani. Deocamdată, o nouă înfăţişare la tribunal a fost fixată pentru data de 19 iulie, iar avocaţii au cerut un  răgaz de un an pentru a studia dosarele.

Ce finalitate ar putea avea această luptă? Două situaţii sunt, în mod firesc, posibile.

În cazul în care Netanyahu va fi găsit nevinovat şi, prin urmare, achitat, se va putea spune că acuzatul a câştigat o confruntare cu statul Israel. Iar aceasta îl va ispiti, poate, să considere şi să proclame, precum monarhul Ludovic XIV al Franţei, „statul sunt eu!”. În aceeaşi situaţie, ar putea să fie tentat de o denunţare a acordului de guvernare convenit cu Benny Gantz.

Există şi a doua posibilitate, ca acuzatul să fie condamnat. Un asemenea verdict ar putea să provoace, din partea susţinătorilor, o respingere a hotărârii judecătoreşti, prin manifestări şi presiuni duse până la agresivitate.

Analiştii avizaţi în ceea ce priveşte mecanismele de funcţionare a democraţiei israeliene nu ezită să afirme că, în fiecare din cele două cazuri, democraţia israeliană ar putea fi afectată - cel puţin cât priveşte blazonul său de „cea mai bună democraţie”.