Extinderea NATO și intenția Federației Ruse de protejare a „vecinătății apropiate” în Europa reprezintă coeficienții geopolitici ai unui joc cu sumă nulă.
Federația Rusă nu vrea ca statele riverane Mării Baltice și Mării Negre care au făcut parte din blocul comunist, să fie transformate în „state-tampon” de către NATO.

Tensiunile declanșate la 10 mai în Fâșia Gaza au avut o cauză directă identificabilă, dar ele se circumscriu acumulărilor de tensiuni și confruntări violente între societatea palestiniană și instituțiile israeliene de putere și intervenție, care au urmat o evoluție ascendentă, marcată de câteva momente decisive în raport cu ansamblul contenciosului palestiniano-israelian.

La 27 martie a.c., ministrul iranian de externe Mohammad Jawad Zarif şi omologul său chinez, Wang Yi, au semnat la Teheran un „Tratat de Cooperare Strategică” bilaterală cu o durată de 25 de ani şi cu o valoare investiţională de 400 miliarde dolari.

La jumătatea lunii aprilie, la Bagdad s-a desfășurat un summit arab la care au participat președintele egiptean Abdel Fattah El-Sissi, suveranul iordanian Abdallah II şi premierul irakian Mustafa Al-Kadhimi, a cărui țară deține președinția curentă a conferinței anuale la nivel înalt a Ligii Arabe.
Tema întâlnirii a fost reprimirea Republicii Arabe Siriene în Liga Arabă.

În ultimele săptămâni, oficialii turci, inclusiv însuși președintele Recep Tayyip Erdoğan, au făcut repetate declarații și expus poziții publice al căror sens conduce către „regăsirea prietenilor” și eliminarea răcelii și înghețului așternut peste punțile de comunicare și relaționare cu statele și organizațiile mai apropiate sau mai îndepărtate. Cea mai recentă expresie a acestei reorientări a Turciei către normalitate se regăsește în declarațiile făcute de către ministrul de externe Mevlut Cavușoglu, care vorbea explicit despre deschiderea Ankarei către readucerea la cursul normal a raporturilor în primul rând cu proximitatea regională și, nominal, cu Egiptul, Grecia și Cipru.

În timpul Primului Război Mondial otomanii au făcut o eroare fatală când s-au aliat cu Germania. Oare această greșeală ar fi putut fi remediată dacă s-ar fi utilizat corect informațiile pe care le-au avut la dispoziție în 1914? În primul rând vom analiza conducerea militară, efectivele, infrastructura, echipamentele și flota otomanilor la momentul deciziei. Urmează o trecere în revistă a eficienței forțelor armate în varii teatre de operațiuni. Partea finală a lucrării va reprezenta o evaluare a pozițiilor strategice ale otomanilor, la momentul izbucnirii Primului Război Mondial, întocmită utilizând metoda DIME (diplomație, informații, militar și economie).