De aproape trei ani, guvernul maghiar a încercat să folosească Organizația Atlanticului de Nord (NATO) și unele instituții din cadrul Uniunii Europene (UE) pentru a determina Ucraina să legifereze anumite drepturi pentru comunitatea maghiară din Ucraina Carpatică.
Kievul și Budapesta au lansat un efort pentru a-și soluționa neînțelegerile privind impactul legislației ucrainene referitoare la limbă și educație asupra minorității naționale maghiare din provincia Ucraina Carpatică.

Secolul al XX-lea va rămâne, fără îndoială, încrustat în mentalul colectiv, drept o perioadă de timp în care s-a desfăşurat un conflict politic major, global, necruțător, generator a milioane de victime umane. Acesta și-a avut originile în Revoluția din octombrie 1917, eveniment crucial în istoria omenirii care a introdus în sistemul european un factor major de eterogenitate, de natură a perturba în mod dramatic sistemul internaţional pentru mai mult de 70 de ani. Starea ulterioară de beligeranță „de factum” a fost marcată în mod indubitabil de ideologie.

Minoritatea etnică bulgară din Ucraina este concentrată în sud-vestul provinciei Odesa, o zonă adesea menţionată oarecum inexact „Basarabia”. Zona formează un triunghi între râul Nistru, estuarul Dunării și Marea Neagră, este adiacentă Transnistriei controlate de Rusia și se învecinează cu Republica Moldova și România. Această zonă triunghiulară are o importanță strategică centrală în regiune.

Primăvara Arabă, izbucnită în urmă cu zece ani în Tunisia, a determinat schimbări semnificative și continuă să producă efecte în una dintre cele mai fierbinți zone ale geografiei politice globale, Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, această serie de mișcări de protest și frământările tradiționale ale regiunii au trecut în plan secund, cel puțin din perspectiva Occidentului, ca urmare a pandemiei curente de Coronavirus.

În acest articol, problematizăm asupra perspectivelor și provocărilor pe care le putem identifica în orizontul reprezentat de depășirea treptată a pandemiei de COVID-19. Pentru a înțelege procesul de inversare a valorilor sociale și politice, ne raportăm simultan la natura umană și la mecanismele specifice acțiunii actorilor statali pe scena internațională. Analiza noastră urmărește, astfel, identificarea perspectivelor de redefinire a raportului dintre securitatea internă și securitatea colectivă

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a acceptat oferta președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, de a prelua președinția Comitetului Executiv al Consiliului Național pentru Reforme din Ucraina (Ukrinform, 7 mai). Acceptând provocarea, Saakașvili a promis că pune în aplicare experiența realizărilor sale din Georgia, recunoscute unanim (acțiuni care au și stat la baza numirii sale în Ucraina) dar și că va „face apel la experiența acumulată din eșecuri” (Centrul Media de Criză din Ucraina, 8 mai).

Contrar unor comentatori optimişti, administraţia Donald Trump nu a renunţat şi nici nu are intenţia de a renunţa la implemenarea iniţiativei de soluţionare a dosarului palestinian, etichetată chiar de ocupantul fotoliului prezidenţial din Biroul Oval drept „Afacerea secolului”.

De la începutul anului şi chiar mai devreme, lumea a fost acaparată, cu valorile, frustrările, nedumeririle sale şi, mai ales, cu cifrele înspăimântătoare care cuantifică numărul celor învinşi de miasmele otrăvitoare ale ucigătorului COVID-19. Despre această lume bolnavă s-au scris rafturi întregi de cărţi în care leit-motivul obsedant a fost întrebarea dacă „lumea de după” va mai fi aşa cum am ştiut-o mai înainte.

Serbia nu înlocuiește Occidentul ca partener principal şi orice volum de asistență chinezească în combaterea coronavirusului nu va schimba aceasta.

Pentru regiunea Orientului Mijlociu, agenda politică a anului trecut a fost copios dominată de redundanta paradigmă numită „afacerea secolului”. Un titlu promiţător pentru noua iniţiativă lansată de preşedintele Donald Trump care, renunţând la mai vechile planuri americane de construcţie a „noului” sau „marelui” Orient Mijlociu (lansat şi acesta, în anul 2000, de către fostul secretar de stat Condoleeza Rice), îşi propunea un obiectiv pe cât de „modest”, pe atât de dificil şi complex - cel al soluţionării definitive şi durabile a conflictului palestiniano-israelian.