Atacul lansat de milițiile Houthi din Yemen împotriva Arabiei Saudite la finele lunii trecute – asupra capitalei Riyadh – este considerat cel mai periculos, după cel care a avut loc în septembrie 2019, împotriva Aramco. Atacul a survenit la câteva zile după ce rebelii Houthi au fost eliminați de pe lista americană a organizațiilor teroriste. Această acțiune a fost percepută de milițiile Houthi drept un semn de slăbiciune, o undă verde ca să poată crește nivelul pretențiilor și o confirmare a faptului că au capacitatea de a-și răni adversarii, în special Arabia Saudită.

Termenul de „Resurse globale comune” este folosit pentru a defini acele resurse naturale ale planetei care se află dincolo de limitele suveranității statelor și se referă, în mod tradițional, la oceanul planetar, atmosferă, spațiul extra-atmosferic si continentul Antarctica.

Relațiile dintre SUA și Turcia au avut dintotdeauna o istorie de provocări, dar după ce Recep Tayyip Erdoğan a devenit prim-ministru, în anul 2002, acestea au atins apogeul odată cu eșuarea loviturii de stat din 15 iulie 2016, pe care Erdoğan a atribuit-o fără echivoc clericului Fethullah Gulen, rezident în SUA.

Prezenta lucrare va oferi o imagine de ansamblu și va prezenta argumentele mai multor tipuri de potențiale reacții pe care Arabia Saudită le va avea în momentul în care iranienii își vor concretiza amenințările, anume procurarea sau dezvoltarea unui arsenal nuclear. Din punct de vedere al rezultatelor așteptate, argumentele care vor susține o reacție controlată a saudiților în detrimentul unui răspuns similar în fața amenințărilor iraniene vor putea oferi o concluzie prin care să fie evidențiată o posibilă reacție pașnică a saudiților.

Acest articol încearcă să deschidă câteva orizonturi privind natura relațiilor dintre Iran și Israel din perspectiva teoriei ciclului puterii a lui Charles Doran, combinată cu teoria realismului nuclear defensiv propus de politicile externe ale celor două state.

Pentru israelieni și pentru palestinieni, primăvara și vara anului 2021 se anunță a fi un sezon trepidant al democrației electorale.

Între Turcia lui Erdoğan și America mandatelor Obama și Trump a existat un permanent secret al lui Polichinelle (adică o taină cunoscută de toată lumea) și anume acela că relaționarea bilaterală nu a fost ocolită de divergențe, contradicții și momente de tensiune.

La cinci săptămâni de la instalarea sa oficială în Biroul Oval, președintele Joe Biden a reținut atenția prin două mișcări în sfera relațiilor externe făcute în mai puțin de o zi.
Prima, un raid de bombardament care a avut drept ținte amplasamentele unor miliţii armate pro-iraniene desfășurate la frontiera estică dintre Siria și Irak.
A doua, s-a materializat într-o convorbire telefonică pe care președintele a inițiat-o și a avut-o cu suveranul Arabiei Saudite, regele Salman Bin Abdel Aziz Al-Saud.

În perioada 3-5 februarie 2021 s-a desfășurat, la Geneva, „forumul libian pentru dialog politic”, considerat - prin rezultatele obținute și perspectivele deschise - un punct major de cotitură spre pace și conciliere într-o țară care se află la capătul unui deceniu de „revoluție” sângeroasă și distrugătoare.

La 11 februarie 2011, crivățul „primăverii arabe” ajungea în Yemen, după ce, în Tunisia și Egipt măturase din fotoliile puterii două regimuri gerontocratice și despotice.
Ca și în alte state arabe cuprinse de jocul de domino al „primăverii arabe”, yemeniții au alungat dictatura pentru a trece direct și pustiitor într-un război civil care, la vârsta de 10 ani, nu dă semne că s-ar apropia de orizontul păcii și al revenirii la viață.