Anul 2020 a fost unul cu evoluții rapide și notabile în domeniul securității cibernetice atât în România cât și la nivelul Uniunii Europene (UE). Mult mai multe și mai rapid se vor derula în 2021.

Între 3 noiembrie 2020 – ziua scrutinului electoral pentru alegerea celui de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii – și 20 ianuarie 2021, când acesta s-a întruchipat în persoana democratului aproape octogenar Joseph „Joe” Robinette Biden Jr., atenția febrilă a pământenilor a fost acaparată de dubla așteptare a unui Godot – și el cu dublul chip al lui Janus: ravagiile globale ale pandemiei COVID-19, pe de o parte și căderea cortinei peste ultimele expresii ale „domocrației” pe care președintele cu numărul 45 a practicat-o vreme de patru ani (sub pretextul de a face ca America să fie, încă odată, mai mare și mai puternică decât toate celelalte națiuni ale lumii), pe de altă parte.

Victoria lui Joe Biden în cursa electorală pentru Casa Albă i-a îndemnat pe unii analiști, politicieni și formatori mediatici de opinie israelieni și palestinieni, în egală măsură, să formuleze întrebări și să elaboreze scenarii și prognoze privind perspectivele ca noua administrație să readucă pe făgașul speranțelor unul dintre dosarele Orientului Mijlociu.

Așa cum a fost instrumentat și codificat încă de la sfârșitul primului Război Mondial, islamismul lumii arabe a îmbrăcat mai multe forme teoretice și practice care, de-a lungul evoluției lor, au avut în comun atitudinea de contestare atât a sistemului statal și politic al statelor arabe construite pe ruinele imperiului otoman, cât și a clericalismului tradiționalist aliat regimurilor politice și îndrumat de centre teologice normative

Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană are loc într-un context internațional din ce în ce mai complicat și dificil și, ca lucrurile să fie și mai complicate, negocierile bilaterale menite să se finalizeze cu un acord în acest an, tergiversează. Veștile bune vin odată cu rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, care se anunță benefic pentru relația transatlantică per ansamblu și ar putea contribui (în cele din urmă) la refacerea relației dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Din partea editorului

După ședința Consiliului European de săptămâna trecută se poate spune că Uniunea Europeană (UE) trece printr-o perioadă dificilă.
Evoluțiile legate de Brexit nu au finalitate, iar ascensiunea Franței, datorată încercărilor președintelui său de a prelua conducerea peisajului european, confirmă cât de firavă este uniunea; următorul an va fi decisiv pentru viitorul acesteia.

Pentru Republica Moldova, reformele durabile în direcția democratizării și avansării parcursului european sunt vitale pentru consolidarea statului de drept și dezvoltarea întregii societăți. În continuare, parcursul european reprezintă singura opțiune viabilă pentru garantarea drepturilor sociale, economice și politice pentru toți cetățenii din Republica Moldova. În 1991, aspirațiile de libertate, independență și unitate națională au făcut posibilă consacrarea dreptului la autodeterminare. Astăzi, pentru frații de peste Prut, orientarea proeuropeană reprezintă singura garanție pentru a lupta împotriva corupției și intereselor Rusiei în Republica Moldova și în regiune.
România și-a arătat în repetate rânduri solidaritatea și interesul pentru sprijinirea Republicii Moldova, oferind asistența necesară avansării parcursului european prin realizarea de reforme durabile.

Ajustarea mecanismelor de răspuns la noile provocări și amenințări - aflate în continuă dinamică la nivel global - în contextul pandemiei de COVID-19, împreună cu coordonarea și sprijinirea eforturilor statelor membre pentru a înțelege și identifica dimensiunile crizei economice, sociale și politice în orizont post-pandemie, constituite obiective prioritare pentru Organizația Națiunilor Unite.

Discursul preşedintelui francez Emmanuel Macron ţinut în localitatea Mureaux-Yvelin din vestul Parisului la 2 octombrie 2020 avea să declanşeze în lumea islamică un val de reacţii individuale, colective şi instituţionale de condamnare a „anti-islamismului” şi „rasismului” francez”. Reacțiile au mers de la manifestări de stradă, chemări la boicotarea comercială a mărfurilor franţuzeşti, până la îndemnuri extreme.
Ce a putut să spună Emmanuel Macron atât de ofensator încât să provoace ceea ce unii jurnalişti au denumit prin sintagma „al doilea jihad împotriva Franţei” sau „primul val al ciocnirii civilizaţiilor”?