Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană are loc într-un context internațional din ce în ce mai complicat și dificil și, ca lucrurile să fie și mai complicate, negocierile bilaterale menite să se finalizeze cu un acord în acest an, tergiversează. Veștile bune vin odată cu rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, care se anunță benefic pentru relația transatlantică per ansamblu și ar putea contribui (în cele din urmă) la refacerea relației dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Din partea editorului

După ședința Consiliului European de săptămâna trecută se poate spune că Uniunea Europeană (UE) trece printr-o perioadă dificilă.
Evoluțiile legate de Brexit nu au finalitate, iar ascensiunea Franței, datorată încercărilor președintelui său de a prelua conducerea peisajului european, confirmă cât de firavă este uniunea; următorul an va fi decisiv pentru viitorul acesteia.

Pentru Republica Moldova, reformele durabile în direcția democratizării și avansării parcursului european sunt vitale pentru consolidarea statului de drept și dezvoltarea întregii societăți. În continuare, parcursul european reprezintă singura opțiune viabilă pentru garantarea drepturilor sociale, economice și politice pentru toți cetățenii din Republica Moldova. În 1991, aspirațiile de libertate, independență și unitate națională au făcut posibilă consacrarea dreptului la autodeterminare. Astăzi, pentru frații de peste Prut, orientarea proeuropeană reprezintă singura garanție pentru a lupta împotriva corupției și intereselor Rusiei în Republica Moldova și în regiune.
România și-a arătat în repetate rânduri solidaritatea și interesul pentru sprijinirea Republicii Moldova, oferind asistența necesară avansării parcursului european prin realizarea de reforme durabile.

Ajustarea mecanismelor de răspuns la noile provocări și amenințări - aflate în continuă dinamică la nivel global - în contextul pandemiei de COVID-19, împreună cu coordonarea și sprijinirea eforturilor statelor membre pentru a înțelege și identifica dimensiunile crizei economice, sociale și politice în orizont post-pandemie, constituite obiective prioritare pentru Organizația Națiunilor Unite.

Discursul preşedintelui francez Emmanuel Macron ţinut în localitatea Mureaux-Yvelin din vestul Parisului la 2 octombrie 2020 avea să declanşeze în lumea islamică un val de reacţii individuale, colective şi instituţionale de condamnare a „anti-islamismului” şi „rasismului” francez”. Reacțiile au mers de la manifestări de stradă, chemări la boicotarea comercială a mărfurilor franţuzeşti, până la îndemnuri extreme.
Ce a putut să spună Emmanuel Macron atât de ofensator încât să provoace ceea ce unii jurnalişti au denumit prin sintagma „al doilea jihad împotriva Franţei” sau „primul val al ciocnirii civilizaţiilor”?

Lumea Orientului Mijlociu a aşteptat ca pe o „Zi a tuturor timpurilor” deznodământul alegerilor prezidenţiale americane.
Atât campania electorală, cât şi declaraţiile lansate de Joe Biden prevestesc, fără doar şi poate, o schimbare stilistică şi metodică, ceea ce nu înseamnă cu necesitate o ruptură şi o distanţare de sacramentele imuabile ale politicii americane şi nici o schimbare dramatică şi revoluţionară în ceea ce priveşte acel infailibil american „soul and style of life”. Şi aceasta cu atât mai puţin cu cât regiunea de care vorbim are propriile sale structuri care nu se schimbă prin exclusivele schimbări periodice care se petrec în Manhattan.

În anul 1987, Republica Turcia şi-a depus candidatura de aderare la comunitatea unității europene, statutul oficial de țară candidată fiindu-i acceptat abia în 1999. Începute după încă 6 ani, în 2005, negocierile propriu-zise de aderare au ajuns, astăzi, “pe o linie moartă”, după descrierea făcută de Consiliul Europei.

În decembrie se împlinesc zece ani de când, în urbea tunisiană Sidi Bouzid, un tânăr şi modest negustor ambulant de zarzavaturi, fructe şi mărunţişuri artizanale, Mohammed Bouazizi, a fost interpelat de o patrulă a poliţiei care l-a molestat, cerându-i tradiţionalul bacşiş şi care apoi a procedat la confiscarea brutală a mărfii. Faţă de inutilitatea protestelor pe lângă autorităţile locului, Mohammed Bouazizi s-a autoincendiat şi a murit. Sacrificiul său a aprins flăcările revoltelor arabe contestatare şi revendicative care, ca într-un joc de domino, aveau să cuprindă, aproape în întregime, Orientul arab cu Mashrequl şi cu Maghrebul său.

La mai bine de 100 de ani distanță de la Marele Război și la 75 de ani de la cel de-al doilea Mare Război, traumele suferite de români și maghiari deopotrivă în acest interval istoric se mai resimt încă în mentalul colectiv al ambelor națiuni.