Kremlinul întreprinde o acțiune de schimbare a regimului din Belarus, prima operațiune rusească de acest gen din apropierea granițelor sale.
Deocamdată, autoritățile belaruse se mențin pe poziție cu privire la schimbarea regimului, pe ambele fronturi: împotriva opoziției interne și împotriva proiectului rusesc inițial de schimbare a regimului.

Cu o agendă europeană profund schimbată de actualul context, reprezentat de nevoia de a limita (pe cât posibil) dimensiunea și intensitatea crizei economice, sociale și (mai ales) politice apărute în contextul răspândirii pandemiei de COVID-19, solidaritatea între statele membre se manifestă, în primul rând, prin înțelegerea nevoii stringente de a rămâne împreună, în aceeași barcă, punând pe plan secund (cel puțin aparent și pentru o anumită perioadă de timp) mizele interne ale unor interese eminamente naționale. Această poziționare a statelor membre (în format 27) este așteptată într-un moment instabil în raport cu atitudinile și opțiunile politice ale cetățenilor europeni, ale căror emoții și sentimente oscilează între incertitudine și speranță.

Au trecut câteva luni de la apariția primelor cazuri, care au dus la declanșarea pandemiei de COVID-19, generând o serie de acțiuni pe plan național și internațional.
O.N.U. a lansat un plan global în valoare de două miliarde dolari, pentru combaterea COVID-19 în unele dintre cele mai vulnerabile țări din lume.

George Vișan, analist politic, publicist și coordonator al programului de securitate și apărare națională al Romania Energy Center, a făcut o analiză profundă asupra modului în care este percepută problematica discriminării rasiale în context electoral, într-un interviu acordat pentru Pulsul Geostrategic.

Încă de la înființarea sa, în 1948, Statul Israel s-a confruntat cu numeroase incidente de securitate, unele dintre acestea amenințându-i chiar existența. Una dintre cele mai importante amenințări existențiale a constituit-o scenariul în care un stat inamic achiziționa capacități nucleare, lucru care ar conduce la o situație de netolerat pentru statul evreu. Acest scenariu s-a repetat deja de trei ori, pentru israelieni: prima dată a fost când Israelul a decis să distrugă, în 1981, reactorul nuclear al Irakului; a doua, când Israelul a distrus reactorul nuclear construit în Siria în 2007 și a treia oară când autoritățile israeliene au fost puse în fața alegerii de a elimina programul nuclear al Iranului, în perioada 2010-2011, însă în cele din urmă nu au mai întreprins niciun demers. Din punct de vedere empiric, aceste trei cazuri demonstrează modalitatea în care Israelul a răspuns la amenințări existențiale, luând în considerare relația cu principalul său aliat, SUA.

La 5 noiembrie a.c. autorităţile de la Teheran au anunţat punerea în execuţie a celei de a patra faze a renunţării sale la angajamentele restrictive asumate prin faimosul „Acord 5+1”, cunoscut şi sub denumirea de „Joint Comprehensive Plan Of Action - JCPOA”. Măsura a produs emoţii şi îngrijorare deşi, după retragerea (la 8 mai 2018) unilaterală a Statelor Unite din calitatea de cosemnatar al acordului şi pe fondul sancţiunilor economice aplicate de către Administrația Trump, regimul iranian îşi făcuse cunoscută intenţia de a renunţa, în faze succesive, la angajamentele şi obligaţiile asumate prin documentul în cauză.

Asistăm, astăzi, la dinamica unui fenomen deja structurat al migraţiei pentru care continentul european a devenit ţinta predilectă. Dacă, în istoria sa modernă, Europa a constituit unul dintre principalii furnizori de migranţi, ea a devenit, de câteva decenii, principalul areal de primire a unui flux continuu şi diversificat al celor care, din motive deja cunoscute, îşi părăsesc ţările de origine, şi aleg calea pribegiei în speranţa că în „noul Eldorado” european vor găsi ceea ce nu pot avea în regiunile de plecare. Facem referire la garantarea propriei vieţi, asigurarea mijloacelor materiale de subzistenţă şi la asigurarea unui tratament social demn şi fundamentat pe respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane.