Articolul este disponibil momentan doar în limba engleză.

Declanșarea operațiunilor militare între Azerbaidjan și Armenia reprezintă doar o parte a unui lung conflict înghețat, cu episoade calde, între cele două foste republici unionale care și-au câștigat independența după colapsul Uniunii Sovietice. Pe parcursul întregii existențe a marelui colos de la Răsărit au fost ținute sub aceeași ”carapace” ideologică a Kremlinului. După prăbușirea acestuia, însă, diferențele etnice, religioase, culturale precum și disensiunile istorice ținute sub control de Kremlin au revenit cu puterea unui tsunami care crează, în această parte a lumii, o situație de instabilitate accentuată.

Criticile aduse de liderii europeni regimului condus de Vladimir Putin, pe fondul acuzațiilor privind încălcarea dreptului internațional, nerespectarea drepturilor omului și împlicarea în acțiuni de subminare a democrației și a statului de drept în zonele de influență, readuc în discuție nevoia stringentă a redefinirii relațiilor economice, politice și diplomatice dintre UE și Federația Rusă.

Parteneriatul dintre România și SUA este deopotrivă un reper important în politica externă a țării noastre, dar și un angajament ferm care ne definește opțiunile. Colaborarea dintre România și Statele Unite a fost și continuă să fie cu atât mai prețioasă și reciproc benefică, cu cât în toți anii de cooperare au fost realizate cu succes multiple acțiuni strategice care să răspundă noilor provocări la adresa securității aliate. Declarația comună privind parteneriatul strategic pentru secolul XXI din 2011 a dinamizat relațiile și este principalul document politic bilateral care consolidează securitatea și prosperitatea comună.

Turcia și Grecia își dispută o zonă bogată în hidrocarburi, pe care Atena o consideră ca fiind sub jurisdicția sa. Situația a escaladat în momentul trimiterii de către Turcia a unui vas de prospecțiuni seismice, sub protecția unei grupări de nave militare, într-o zonă maritimă revendicată de Grecia, care, la rândul său, a inițiat manevre navale.

Aleksandr Lukașenko conduce Belarus cu o mână de fier din 1994. Stilul său dictatorial de conducere, încălcările frecvente ale drepturilor omului în Belarus și fraudările repetate ale alegerilor de către regimul lui Lukașenko au împins o populație din ce în ce mai disperată la limita răbdării. Cea mai recentă fraudă alectorală a regimului Lukașenko – la alegerile prezidențiale din 9 august 2020 – a declanșat proteste de masă etichetate drept “revoluție colorată”.

La mai puţin de o lună după ce federaţia Emiratelor Arabe Unite a anunțat oficial stabilirea de relații directe, politico-diplomatice şi în orice alte domenii cu Israelul, la 11 septembrie, Casa Albă a anunțat repetarea unei asemenea decizii de către micul dar bogatul regat al Bahrainului, semnarea acordului israeliano-bahrainez fiind stabilită pentru data de 15 septembrie, tot la Casa Albă.

La 12 septembrie, în capitala qatariană Doha, a avut loc şedinţa de deschidere a negocierilor directe de pace între guvernul de la Kabul şi mişcarea insurgenţilor talibani, cu o importantă reprezentare autohtonă şi internaţională (prin videoconferinţă): Secretarul general al ONU, sercretarul general al NATO, Comisarul pentru Politică Externă al Uniunii Europene, Secretarul de Stat american, miniştrii de externe din China, India, Pakistan, Turcia, preşedintele Biroului Politic al Mişcării Talibane, reprezentantul special al SUA pentru negocierile cu talibanii şi alţii.

De la luptele crâncene de după Primul Război Mondial, din anii 1920, până la disputa cu Ciprul, care a izbucnit în anii 1970, bazinul Mării Egee a reprezentat întotdeauna o sursă de dispută între Grecia și Turcia. Astăzi se află din nou pe primele pagini ale ziarelor, atât Atena cât și Ankara umplându-le cu discursuri demagogice și reanimând îndelungatul conflict dintre cele două țări.

Identitatea națională a Libanului este o realitate creată după primul Război Mondial, când, în virtutea faimoaselor acorduri anglo-franceze din 1918 numite după numele inginerilor lor, englezul Mike Sykes și francezul Francis Georges-Picot, Orientul Mijlociu era împărțit între Franța și Marea Britanie, după principiul 'divide et impera'.