Preşedintele american Donald Trump, la începutul documentului ce cuprinde planul său pentru pace, afirmă că de-a lungul timpului au fost concepute mai multe proiecte de pace pentru palestinieni şi israelieni, însă niciunul nu a ţinut cont de realitatea concretă. Planul său, susţine el, ar fi diferit. Nimic nu este mai departe de adevăr. Construit complet din clişee şi neadevăruri, aşa-zisul său plan, la fel ca şi celelalte dinaintea sa, ignoră aspiraţiile naţionale ale palestinienilor şi drepturile lor. Deşi Donald Trump susţine că este realist şi realizabil, planul său de pace ţine cont numai de o singură parte, cea israeliană. În cele ce urmează, vom parcurge punct cu punct documentul creat de administraţia americană și vom arăta cum acesta face abstracţie de legea internaţională şi de numeroasele rezoluţii ale Naţiunilor Unite pe tema conflictului israeliano-palestinian.

Războaiele, conflictele de lungă durată, lupta contra ocupațiilor străine, sentimentul de solidaritate cu poporul sau comunitatea asuprită sunt doar cațiva dintre factorii care au determinat, în istorie, evoluția fenomenului luptătorului străin. Eroii pregătiți să se sacrifice pentru cauze „ nobile” s-au regăsit pe câmpurile de luptă încă de la apariția națiunilor din secolul al XIX-lea în țări precum Grecia, Statele Unite, Spania, Palestina, Afganistan, fosta Iugoslavie și Somalia (Colgan & Hegghammer, 2011; Hennessy, 2012). Dar aceasta a reprezentat doar prima etapă a fenomenului.

La Salonul aeronautic internaţional de la Berlin din luna aprilie 2018, companiile Dassault şi Airbus anunţau iniţierea programului „Sistem de luptă aeriană al viitorului” , care constă în construirea unui avion de luptă, un sistem de arme de nouă generaţie şi alte elemente integrate în spaţiul operaţional de luptă aeriană.

Înțelegem în mod eronat semnificațiile politice ale Brexit-ului în cazul în care omitem să ne raportăm la cronologia negocierilor pe axa Bruxelles-Londra, respectiv la evoluția contextului economic, social și politic specific Regatului Unit. Analiza de ansamblu asupra evoluției demersurilor privind retragerea Regatului Unit din UE și Euratom ne ajută să înțelegem contrastul dintre opțiunea inițială pentru o mai puțină Europă la nevoia stringentă a cooperării în context post-Brexit.

Dumă summitul Normandia din decembrie 2019 (vezi EDM, 11, 12 decembrie 2019) și în așteptarea întâlnirii la nivel înalt din luna aprilie a.c. a aceluiași forum, oficialii ucraineni circulă propuneri de revizuire a acordurilor Minsk din 2014 și 2015 impuse de Kremlin. „Acordurile”, vizând legalizarea controlul Rusiei asupra teritoriului Lugansk-Donețk și să destabilizeze și mai mult Ucraina, continuă să rămână ne-implementate datorită succesului manevrelor și întârzierilor guvernului ucrainean anterior. Aceste demersuri au creat terenul propice pentru administrația condusă de președintele Volodimir Zelenski să solicite revizuirea “acordurilor”.

După doi ani de aşteptări, controverse, scenarii şi supoziţii contradictorii, la 28 ianuarie 2020 preşedintele Donald Trump dezvăluia, la Casa Albă, conţinutul îndelung-aşteptatului plan american de realizare a unei soluţii de pace pentru conflictul dintre palestinieni şi israelieni, intrat în circulaţia mediatică și colocvială sub numele, lansat de preşedintele Trump, de „The deal of the Century”, Afacerea secolului. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, a unor înalţi funcţionari ai Casei Albe, inclusiv echipa (condusă de ginerele şi consilierul prezidenţial Jared Kushner) care vreme de doi ani a lucrat la elaborarea şi finalizarea masivului dosar al iniţiativei americane de pace. Nefiind nici informată, nici consultată la lansarea iniţiativei americane, la sfârşitul lunii noiembrie 2017 şi nici pe parcursul elaborării acesteia, partea palestiniană nu a fost reprezentată la oficializarea acestui „plan de pace” pe care l-a contestat şi l-a deza

Încă de la înființarea sa, în 1948, Statul Israel s-a confruntat cu numeroase incidente de securitate, unele dintre acestea amenințându-i chiar existența. Una dintre cele mai importante amenințări existențiale a constituit-o scenariul în care un stat inamic achiziționa capacități nucleare, lucru care ar conduce la o situație de netolerat pentru statul evreu. Acest scenariu s-a repetat deja de trei ori, pentru israelieni: prima dată a fost când Israelul a decis să distrugă, în 1981, reactorul nuclear al Irakului; a doua, când Israelul a distrus reactorul nuclear construit în Siria în 2007 și a treia oară când autoritățile israeliene au fost puse în fața alegerii de a elimina programul nuclear al Iranului, în perioada 2010-2011, însă în cele din urmă nu au mai întreprins niciun demers. Din punct de vedere empiric, aceste trei cazuri demonstrează modalitatea în care Israelul a răspuns la amenințări existențiale, luând în considerare relația cu principalul său aliat, SUA.

Materialul este publicat doar în limba engleză

La începutul lunii ianuarie 2020, Adunarea Generală a ONU anunţa că, în conformitate cu prevederile Articolului XIX din Cartă, Libanului i-a fost suspendat dreptul de vot în cadrul Adunării Generale, ca măsură punitivă pentru neplata contribuţiei financiare pe ultimii doi ani, în valoare nominală de 459.000 de dolari. Ministrul libanez de externe, Gebran Basil, ginere al preşedintelui Michel Aoun şi lider executiv al formaţiunii politice Mişcarea Patriotică Liberă, înfiinţată de şeful statului, a respins orice resposabilitate a Ministerului Afacerilor Externe pentru această situaţie, angajându-se într-o polemică vituperantă cu colegul său de la Finanţe. Rezoluţia organizaţiei internaţionale, ca şi cearta între cei doi membri ai guvernului demisionar de la Beirut nu era decât un vârf al aisbergului care ascunde starea de haos în care se zbat, de mai multe luni, Libanul şi libanezii. Libanul nu a fost singura ţară aflată în situaţia de a nu putea să-şi achite contribuţiile la bugetul ONU

Avându-i ca prim-solişti pe cei doi dirijori ai războiului civil libian - Fayez Sarraj, lider al „Guvernul de Conciliere Naţională” recunoscut de comunitatea internaţională, cu sediul în capitala Tripoli şi mareşalul reactivat Khalifa Haftar, comandantul aşa-numitei „Armate Libiene Naţionale”, având sub control regiunile de est ale țării - la 19 ianuarie 2020 s-au desfăşurat, la Berlin, după lungi şi anevoioase demersuri pregătitoare, lucrările conferinţei internaționale pentru pace în Libia.