O bombă cu ceas și o capcană care se închide par metafore potrivite pentru a descrie speranțele fără speranță ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și echipei acestuia pentru „pace” cu Rusia.

În cadrul conferinței anuale de presă dedicată prezentării unui bilanț al anului care a trecut din luna decembrie, președintele rus, Vladimir Putin, a pus sub semnul întrebării dreptul Ucrainei asupra teritoriului pe care naționaliștii ruși îl numesc Novorossiya; totodată, a aruncat o privire iredentistă către partea centrală a Ucrainei. Putin însuși a lansat proiectul Novorossiya în 2014, un proiect cu viață scurtă care, la acea vreme, urmărea crearea unui protectorat rus în opt provincii ucrainene, dintre care șase se situează pe coasta Mării Negre.

În acest articol, explicăm principalele direcții specifice jurisprundeței Curții de Justiție a Uniunii Europene în raport cu punerea în executare a mandatului european de arestare (MEA). Ne-am raportat la excepțiile care plasează în plan secund principiul încrederii și recunoașterii reciproce, aspect care atenuează nivelul de cooperare judiciară transnațională în materie penală. Ne interesează cu precădere identificarea perspectivelor asupra (re)definirii spațiului de libertate, securitate și justiție în contextul Brexit, simultan cu (re)definirea frontierelor interne și externe ale UE.

Cuvinte cheie: jurisprudența CJUE, principiul încrederii și recunoașterii reciproce, mandatul european de arestare, Brexit, spațiu de libertate, securitate și justiție.

La o oră târzie din noaptea dintre 2 şi 3 ianuarie, în proximitatea aeroportului internaţoinal Baghdad, pe şoseaua care leagă aeroportul cu capitala Baghdad şi în executarea ordinului personal al preşedintelui Donald Trump, o dronă americană a atacat cu rachete convoiul de vehicule care îl transporta pe generalul iranian Qasem Soleimani, comandant, din 1999, al „Brigăzii Al-Qods”- unitate de elită pentru operaţiuni externe a „Gărzii Revoluţiei Islamice” (Pasdaran) din Iran.

La 12 decembrie 2019, ziua în care peste 45 de milioane de britanici erau așteptați la urne, publicația The Guardian titra: „Se deschid secțiile de votare pentru cel mai important scrutin într-o generație” . Iar pentru publicația conservatoare The Spectator, în data de 12 se jucau „cele mai importante alegeri din istoria modernă a Marii Britanii” .

Quo vadis NATO? O întrebare deopotrivă, normală, potrivită și dificilă în același timp. Normală, pentru că una din legile de aur ale gestionării oricărei organizații este aceea care impune verificarea în permanență a poziției, situației și direcției de evoluție ale acesteia. Potrivită, având în vedere că s-au aniversat 70 de ani de la semnarea Tratatului Atlanticului de Nord și dificilă, pentru că, folosind o construcție verbală inspirată vădit din filozofia chinezească, trăim vremuri interesante în afara NATO și în interiorul Alianței.

De la primul „anotimp primăvăratic” al lumii arabe a Orientului Mijlociu a trecut aproape un deceniu. Acest segment cronologic a fost marcat de ezitări, confruntări, de așa numitele „revoluții furate” și, mai ales, de șubrezenia și lipsa de credibilitate. Lor li se datorează încercările timide și grăbite de reformă economico-socială, de modernizare instituționala și, mai ales, de eradicare sau diminuare a sărăciei și a corupției cronice.

Deși, de-a lungul existenței Uniunii Europene au fost numeroase tentative de punere în dezbatere a subiectului apărării europene autonome, care să asigure Uniunii o dependență redusă de Alianța Atlanticului de Nord, până în prezent nu se poate discuta despre o apărare europeană comună reală. Astfel, apărarea europeană este asigurată în continuare de Alianță iar relevanța legăturii transatlantice devine mai importantă ca oricând după 1990, ca urmare a amenințărilor din sud și est cărora comunitatea euroatlantică, inclusiv Uniunea Europeană, trebuie să le facă față.

Procesul de pace israeliano-egiptean din anii 1977-1979 a reprezentat un șoc pentru mișcarea jihadistă din Egipt, care cunoscuse o lungă perioadă de represiune încă din perioada dominației politice a lui Nasser. Încurajați de reușita Revoluției islamice din Iran, jihadiștii egipteni – inspirați de ideologul Muhammad Abd al-Salam Faraj și consiliați de colonelul de informații al-Zumar – vor decide asasinarea președintelui Anwar Sadat în timpul paradei militare dedicate sărbătoririi Războiului de Yom Kippur, urmând ca atentatul să fie însoțit de o revoltă populară.

În acest articol explicăm principalele direcții specifice jurisprundeței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în raport cu economia puterii de a pedepsi de care dispun statele naționale. Ne raportăm la fazele procesual penale privind urmărirea, judecarea și punerea în executare a hotărârilor instanțelor de judecată, în raport cu interpretarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului. Aducem în discuție jurisprudența recentă a CEDO (în special asupra României) asupra cererilor care au reclamat încălcarea dreptului la un proces echitabil și la respectarea garanțiilor procedurale în cazul expulzărilor de străini, respectiv executarea pedepsei privative de libertate în locații secrete de deținere, simultan cu expunerea la tortură și la tratamente inumane ori degradante.