Articolul este disponibil în limba engleză.

După devastatoarea deflagrație din 4 august 2020, care a distrus portul Beirut și o jumătate din metropola libaneză și după schimbarea a doi premieri cu câte un mandat efemer, la finele lunii octombrie 2020 demisionarul prim-ministru sunnit Saad Hariri a primit din partea președintelui Michel Aoun o nouă nominalizare - a cincea - pentru a prelua timona executivului.

De la victoria revoluției islamice iraniene, în 1979, cronica relațiilor dintre două din cele mai mari puteri regionale de pe malurile Golfului Arabo-Persic – Regatul Arabiei Saudite și Republica Islamică Iran – a fost una a evoluțiilor regresive și a lunecării către ostilitate, ruptură și conflict militar desfășurat nu ca o confruntare directă, ci ca un război atipic, purtat prin interpuși.

În ultimul deceniu, lumea fost confruntată cu o înlănțuire de crize mai mult sau mai puțin dramatice, dar care au avut în comun apariția imprevizibilă, șocantă și însoțită de incapacitatea sau lipsa interesului de predicție și de anticipare a măsurilor preventive.
La trecerea în al doilea an de la declanșarea pandemiei COVID-19, elaborarea de predicții și prognoze despre lumea de după tăvălugul pandemic se dovedește a fi, mai degrabă, o cursă a supozițiilor și a incertitudinilor. Lupta împotriva acestui flagel continuă să se afle în strânsă dependență de factori imprevizibili și fluctuanți.

Pentru a patra oară în ultimii doi ani electoratul israelian a fost chemat la rutina alegerilor anticipate pentru formarea noului guvern.
Diversitatea și fărâmițarea eșichierului politic israelian este elocvent reflectată de chiar portretele electorale și ideologice ale principalilor înscriși pe lista cursei cu obstacole către vârful executivului israelian.

Din punct de vedere politic, retorica populistă are succes într-o lume în care amenințarea este globală, este semnul ascensiunii mișcărilor populiste. Astfel de scenarii au existat și vor exista, indiferent de natura și dimensiunea amenințării.

Articol disponibil în limba engleză.

Articolul este disponibil momentan doar în limba engleză.

Relațiile dintre SUA și Turcia au avut dintotdeauna o istorie de provocări, dar după ce Recep Tayyip Erdoğan a devenit prim-ministru, în anul 2002, acestea au atins apogeul odată cu eșuarea loviturii de stat din 15 iulie 2016, pe care Erdoğan a atribuit-o fără echivoc clericului Fethullah Gulen, rezident în SUA.