Între Turcia lui Erdoğan și America mandatelor Obama și Trump a existat un permanent secret al lui Polichinelle (adică o taină cunoscută de toată lumea) și anume acela că relaționarea bilaterală nu a fost ocolită de divergențe, contradicții și momente de tensiune.
Confruntându-se cu provocări noi, cum ar fi nevoia de gestionare a consecințelor pandemiei de COVID-19 și presiunea din ce în ce mai intensă a mișcărilor populiste euro-sceptice, Uniunea Europeană a fost nevoită să reacționeze imediat – ceea ce a reprezentat capacitatea Statelor Membre de a se conforma principiului solidarității – și să identifice o soluție pe termen mediu, ca parte integrantă a Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, care să reflecte viziunea celor 27 de State Membre, asupra viitorului Uniunii Europene.
Prezenta sinteză evidențiază o serie de noi trăsături ale sistemului relațiilor internaționale și relevă măsuri restrictive adoptate deopotrivă de țări dezvoltate și în dezvoltare/emergente în sfera investițiilor străine directe, atât înainte de pandemia de Covid-19, cât şi sub influenţa acesteia.
Cunoașterea trecutului ajută la înțelegerea prezentului și poate facilita anticiparea viitorului.
În istoria națiunilor există „ore astrale”, momente decisive ce le marchează destinul și care rămân pietre de hotar pentru generațiile următoare.
La finalul anului 2020, mass-media din Bosnia și Herțegovina și Germania a adus la cunoștința publicului o serie de informații ciudate: cedând presiunilor exercitate de lunga campanie purtată de Rusia în favoarea desființării Biroului Înaltului Reprezentant din Bosnia și Herțegovina, Germania vrea să înlăture actualul Înalt Reprezentant, Valentin Inzko, și să își aducă în loc reprezentantul propriu, Christian Schmidt.
Faptul că Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a hotărât să părăsească Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) reprezintă o provocare majoră pentru UE și Statele Membre și are implicații economice, financiare, sociale și politice semnificative pentru întregul acquis comunitar. Ieșirea Marii Britanii din UE, succesul euroscepticilor și al discursului populist, radicalizarea opiniei publice, precum și diferențele constante ale nivelului dezvoltării Statelor Membre pun accent din ce în ce mai mult pe nevoia de „reeditare” a proiectului european, astfel încât să furnizeze Statelor Membre un set de direcții comune.
Între 3 noiembrie 2020 – ziua scrutinului electoral pentru alegerea celui de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii – și 20 ianuarie 2021, când acesta s-a întruchipat în persoana democratului aproape octogenar Joseph „Joe” Robinette Biden Jr., atenția febrilă a pământenilor a fost acaparată de dubla așteptare a unui Godot – și el cu dublul chip al lui Janus: ravagiile globale ale pandemiei COVID-19, pe de o parte și căderea cortinei peste ultimele expresii ale „domocrației” pe care președintele cu numărul 45 a practicat-o vreme de patru ani (sub pretextul de a face ca America să fie, încă odată, mai mare și mai puternică decât toate celelalte națiuni ale lumii), pe de altă parte.
Așa cum a fost instrumentat și codificat încă de la sfârșitul primului Război Mondial, islamismul lumii arabe a îmbrăcat mai multe forme teoretice și practice care, de-a lungul evoluției lor, au avut în comun atitudinea de contestare atât a sistemului statal și politic al statelor arabe construite pe ruinele imperiului otoman, cât și a clericalismului tradiționalist aliat regimurilor politice și îndrumat de centre teologice normative
Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană are loc într-un context internațional din ce în ce mai complicat și dificil și, ca lucrurile să fie și mai complicate, negocierile bilaterale menite să se finalizeze cu un acord în acest an, tergiversează. Veștile bune vin odată cu rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, care se anunță benefic pentru relația transatlantică per ansamblu și ar putea contribui (în cele din urmă) la refacerea relației dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.
Open in English