Din mai multe și complexe cauze, lumea anului 2021 este răscolită de crize care, prin multitudine și diversitate, nu dispun de atâtea adjective necesare pentru a se autodefini și a se particulariza fiecare: crize identitare, existențiale, morale, valorice, politico-militare, sanitare, economice și așa mai departe.

Sunt multe lecții pe care le putem învăța din criza în derulare cauzată de COVID-19 și din povara financiară grea pe care aceasta este de așteptat să o pună pe umerii Statelor Membre ale UE, însă una dintre aceste lecții iese în evidență: cooperarea europeană în domeniul apărării în general și dezvoltarea în cooperare a capabilității în special sunt, la acest moment, mai indispensabile și urgente ca niciodată.

Anul 1918 a fost pentru români un an de acțiune politică majoră. La timpul respectiv românii trăiau în trei state – Regatul României, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rusiei, exemplu clasic de națiune divizată. Tânărul stat român, trecut prin faza Principatelor Unite Moldova și Țara Românească, prin alegerea la Iași și București a unui singur domn, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, dovedește că avea o elită intelectuală capabilă de acțiune politică în interes național. Situat pe cursul Dunării, statul român s-a format și datorită unui interes european la Dunăre și Marea Neagră, pentru a fi un garant al libertății navigației prin Gurile Dunării – aspecte prevăzute expres în Tratatul de pace de la Paris din 1856, de după Războiul Crimeii (1853-1856).

Materialul este disponibil momentan doar în limba engleză

Alternanța dintre război și pace, ca fenomene ciclice care au jalonat istoria societății umane din cele mai vechi timpuri, reprezintă deja un truism. Deosebit de interesant este că statistici care acoperă o perioadă de aproximativ 2500 ani demonstrează că perioadele de război întrec în frecvență perioadele de pace.

După victoria importantă obținută de Maia Sandu în fața lui Igor Dodon în turul II al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie 2020, mandatul președintelui ales este marcat de provocări majore pe plan intern și extern, reprezentate de așteptările cetățenilor și partenerilor de la Vest privind adoptarea unor reforme durabile, combaterea corupției, dezvoltarea economică, recalibrarea relației cu Federația Rusă, simultan cu intensificarea procesului de democratizare și europenizare.

Pentru Orientul Mijlociu și subregiunile sale conflictuale, începutul și încheierea ultimului an al deceniului pot fi puse, fără șovăială, sub semnul maximei moștenite de la poetul roman Publius Ovidius Naso - „numai prin felul în care sfârșește, o lucrare poate fi apreciată la adevărata sa valoare”.
Pentru regiunea Golfului Arabo-Persic, anul 2020 a început și s-a încheiat cu câte o „dureroasă și amară” vărsare de sânge.

Din partea editorului

După ședința Consiliului European de săptămâna trecută se poate spune că Uniunea Europeană (UE) trece printr-o perioadă dificilă.
Evoluțiile legate de Brexit nu au finalitate, iar ascensiunea Franței, datorată încercărilor președintelui său de a prelua conducerea peisajului european, confirmă cât de firavă este uniunea; următorul an va fi decisiv pentru viitorul acesteia.

Ajustarea mecanismelor de răspuns la noile provocări și amenințări - aflate în continuă dinamică la nivel global - în contextul pandemiei de COVID-19, împreună cu coordonarea și sprijinirea eforturilor statelor membre pentru a înțelege și identifica dimensiunile crizei economice, sociale și politice în orizont post-pandemie, constituite obiective prioritare pentru Organizația Națiunilor Unite.